Arhiva
Externe.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Europa de Est nu îl iubeşte pe Obama

15 septembrie 2009

Cehii se simt trădaţi, polonezii călcaţi pe nervi, românii desconsideraţi şi responsabil pentru această stare de lucruri este preşedintele american, democratul Barack Obama, a relatat luni Associated Press.



Dacă fostul preşedinte George W. Bush  a curtat Europa de Est şi liderii acesteia s-au grăbit să se alăture coaliţiei antiteroriste după atacurile de la 11 septembrie, acum "mulţi oficiali dar şi cetăţeni obişnuiţi  sunt nemulţumiţi de ceea ce percep drept neglijare din partea administraţiei Obama". Este o schimbare mare pentru o regiune obişnuită cu legături călduroase cu Statele Unite.

"Acum vedem începutul indiferenţei", spune Tudor Sălăjean, istoric şi cercetător român. Mircea Mihăieş, directorul adjunct al Institutului Cultural Român ,spune că abordările lui Obama faţă problemele lumii "nu fac cât o ceapă degerată".

Doi din trei bulgari, cehi, polonezi şi români aprobă politica externă a lui Obama, potrivit unui sondaj de luna aceasta al German Marshall Fund. Dar cifrele pălesc în faţa celor din Europa de Vest, unde nouă din zece respondenţi îl sprijină pe noul preşedinte american.

Liderii cehi şi polonezi sunt supăraţi de ambivalenţa americană actuală faţă de amplasarea scutului antirachetă în ţările lor, plan iniţiat de Bush. Polonezii s-au simţit jigniţi de faptul că Statele Unite nu l-au trimis pe vicepreşedintele Joe Biden sau pe secretarul de stat Hillary Clinton la comemorarea începutului celui de-al doilea război mondial.

Românii, care sunt printre est-europenii ale căror trupe au luptat alături de forţele americane în Irak şi Afganistan, sunt deranjaţi de alegaţiile potrivit cărora guvernul lor ar fi permis CIA să înfiinţeze închisori secrete pentru interogarea teroriştilor, un lucru negat cu tărie de Bucureşti. Preşedintele Traian Băsescu, un suporter al lui Bush, a vorbit recent cu nostalgie despre "lista nesfârşită de obiective comune care au fost atinse" cu administraţia Bush. Anul acesta, pentru prima dată, Băsescu nu a venit la recepţia de la Ambasada SUA cu ocazia zilei de 4 Iulie. Iar noul ambasador american a trebuit să îşi prezinte scrisorile de acreditare în aceeaşi zi cu noii ambasadori canadian, olandez, filipinez, german şi mexican. Mark H. Gitenstein, noul ambasador al SUA, insistă că România rămâne "cea mai proamericană ţară din Europa". Dar profesoara Roxana Pop (28 de ani) nu este de aceeaşi părere:  "Ar trebui să ne mai slăbească...".

Taguri asociate:     externe
Comentarii
Europa de Est nu îl iubeşte pe Obama
un comentariu
sorin de la salonta
Aveti dreptate: americanii ar trebui sa nu fie bagati in seama. Au facut si fac prea mult rau omenirii.
15/09/2009 19:42:56 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO) La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ... Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia.  MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO) UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ... Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ... Citește articolul
imopedia.ro
Apartament in Popesti-Leordeni

3 camere

Suprafata utila: 98 mp

73.000 EU

Vila in Popesti-Leordeni

5 camere

Suprafata utila: 190 mp

145.000 EU

PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul