Fascinanta poveste a românului Netanyahu, arestat la Chişinău
Autori: IRINA CRISTEA, MARINA CONSTANTINOIU
15 aprilie 2009 – 20:50
Numele lui a fost privit mai întâi cu suspiciune. Apoi cu o neîncredere vecină cu convingerea că nu poate exista un cetăţean român botezat astfel. Iar misterul care plana asupra lui era întreţinut şi de faptul că autorităţile de la Chişinău erau mai mult decât zgârcite cu informaţiile.
De ieri însă, este aproape dovedit că Netanyahu Johnattan Yerusalayem, cetăţean român şi american, există şi se află în arestul Poliţiei din capitala Republicii Moldova. Iar avocatul care îl reprezintă de numai o zi a povestit, pentru Jurnalul Naţional, cine este Netanyahu, cum a ajuns în Moldova şi dacă e doar o coincidenţă faptul că poartă acelaşi nume cu actualul premier al Israelului.
Între cetăţenii români arestaţi în urma protestelor de la 7 aprilie din Chişinău, singurul care nu are şi cetăţenie moldoveană este Netanyahu Johnattan Yerusalayem. El are, în schimb, şi paşaport american, spre neliniştea autorităţilor moldovene care nu au putut să întâmpine solicitările de informaţii din partea Consulatului SUA cu aceeaşi muţenie ca pe cele venite din partea oficialilor Ambasadei României.
DUBLA CETAŢENIE. Netanyahu este, prin urmare, cetăţean român şi american, este cleric şi, după indiciile preliminare ale anchetatorilor, s-ar înrudi cu actualul premier israelian, Benjamin Netanyahu, a povestit, în exclusivitate pentru Jurnalul Naţional, avocatul său, Roman Mihăeş. Avocatul a preluat miercuri cazul lui Netanyahu, în urma unor demersuri întreprinse împreună cu oficiali americani.
"Am fost abordat de Consulatul american, le-am spus despre situaţia lui şi ei l-au vizitat. Lui i s-a prezentat o listă de posibili apărători. Mă cunoştea şi m-a preferat pe mine. Îl ştiu din 1999-2000, prin intermediul unui preot, prieten comun. Ne-am întâlnit de două sau trei ori la un suc, prima dată atunci când am fost prezentaţi. Nu l-am revăzut de atunci până azi (miercuri - n.r.)", ne-a declarat Mihăeş.
Acesta a preluat cazul deşi Netanyahu nu îl poate plăti iar asistenţa "materială" pe care Consulatul SUA o poate acorda se rezumă la medicamente şi hrană. "O să îl apăr din contul meu, că nu pot refuza un preot, un om al Bisericii", este motivaţia dată de avocat.
UN CLIENT NEOBIŞNUIT. Doar 30 de minute a durat întrevederea lui Mihăeş cu clientul său. Prin urmare, avocatul ne-a explicat că nu deţine răspunsul la toate întrebările noastre şi că are de făcut, el însuşi, o mulţime de demersuri pentru a afla informaţii atât despre acest caz, cât şi despre însuşi clientul lui. Informaţiille de care dispune, totuşi, sunt suficiente pentru a contura imaginea unui client neobişnuit, cu un destin demn de scenariul unui film.
MAMA EVREICA, TATA ROMAN. Johnattan Yerusalayem Netanyahu este născut în România, din mamă evreică şi tată român. Deocamdată, nu se ştie unde anume a venit pe lume. "În mandatul de arestare nu este amintit locul", explică avocatul său. A reuşit să fugă în Austria înainte de Revoluţia din 1989.
A stat o vreme într-un lagăr, după care a emigrat în SUA. De trecerea Oceanului se leagă şi un amănunt esenţial al biografiei sale, care a provocat nedumerire în România - numele său 100% evreiesc. "Când s-a dus acolo, a preluat numele mamei. Ca evreu, îi era mai uşor să emigreze şi să obţină cetăţenie americană", a precizat avocatul moldovean.
A STUDIAT TEOLOGIA. După Revoluţie, Netanyahu s-a întors în România şi a început un lung şir de călătorii în Republica Moldova şi Israel. În Moldova şi-a făcut şi studiile în Teologie, în perioada 2000-2004. Dorea să devină preot peste Prut. Colabora îndeaproape cu Mitropolia Moldovei, aşa cum reiese şi din mandatul de arestare. De altfel, această colaborare a şi dus, indirect, la arestarea sa, la data de 9 aprilie, "în cadrul examinării cauzei penale pe faptul organizării dezordinii de masă şi acţiunilor întreprinse de uzurpare a puterii de stat", după cum reiese din comunicatul difuzat la acea dată de Parchetul General.
NU SE CONSIDERA VINOVAT. "Ultima oară venise în Moldova acum trei săptămâni. Nu are încă parohie şi de la Mitropolie i s-a spus să mai aştepte, aşa că a închiriat o locuinţă la Chişinău. Apoi au început protestele pe străzi. El mi-a spus că nu a făcut nimic nelegitim, a fost un manifestant paşnic, nu a dat cu pietre, nu a făcut nimic. Dovezile pe care le-au găsit la el acasă, adică şase sticle al căror conţinut nu s-a demonstrat ce e, pentru că sunt la expertiză, nu sunt ale lui, mi-a spus. El crede că i le-a băgat Poliţia, pentru că se caută un român pentru vestea că cetăţeni români au fost implicaţi", ne-a spus Mihăeş.
CHESTIUNI BISERICEŞTI. Avocatul nu a fost în măsură să explice cum poate un cetăţean străin să preia o parohie în Republica Moldova şi să slujească acolo. "La Biserică nu se aplică legile lumeşti, cred că este posibil să primească o parohie. Trebuie să mă interesez la Mitropolie". Mihăeş a exclus ipoteza că Netanyahu ar avea şi o a treia cetăţenie, moldoveană şi a subliniat că acuzatul nu are nici cetăţenie, nici drept de rezidenţă în Republica Moldova:
"Se consideră şi evreu şi român, nu moldovean, iar paşapoartele pe care le avea sunt doar două - românesc şi american. Nu le prea convine autorităţilor că este şi american şi evreu şi despre asta nu au dat nimic în comunicatul oficial".
NECLARITAŢI. Rămâne deocamdată neclar, inclusiv pentru avocat, în ce constau exact legăturile dintre Netanyahu şi Mitropolia Moldovei. "Cam tot ce ştiu este de la el şi din documentele de arestare, care spun că activează preot la Mitropolia Moldovei. Bănuiesc că este un fel de consultant, de consilier. A ajutat Mitropolia cu relaţii în Israel şi SUA, cu tot felul de seminarii, cu training, mănăstiri", apreciază avocatul.
TREI COPII MINORI. Nu este singura zonă gri din biografia lui Netanyahu. Din documentele autorităţilor moldovene reiese că are trei copii minori. Avocatul spune că ei se află în Israel şi România şi că nu are informaţii despre soţia sa (în mandatul de arestare se precizează că este căsătorit - n.n). Interesantă este şi ipoteza unei posibile înrudiri a românului cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, ipoteză pe care avocatul nu o respinge.
"Sincer, nu am reusit să îl intreb, dar se speculează aici, şi am discutat despre asta cu unul dintre politiştii care îl anchetează, că ar fi nişte rude la distanţă. Au făcut şi ei nişte verificări în România şi Israel şi au găsit un fel de ramură în care mama sau bunica lui ar fi pe linie de rudenie îndepartată cu premierul Netanyahu", ne-a spus Roman Mătieş.
AVOCATUL E OPTIMIST. Întrebat cum vede rezolvarea cazului, avocatul s-a arătat optimist, considerând că nu există probe concrete împotriva clientului său. Se pare că de aceeaşi părere a fost şi instanţa care a amânat recursul împotriva mandatului său de arestare, judecătorii cerând probe suplimentare privind implicarea sa în violenţele din Capitala moldoveană. De altfel, sunt şanse mari ca procesul să nu mai aibă loc, în condiţiile în care şeful statului, Vladimir Voronin, a cerut miercuri după-amiază aministierea celor arestaţi în urma protestelor de săptămâna trecută.
Până la o decizie clară în acest sens, Netanyahu va putea fi vizitat în închisoare de oficiali ai Ambasadei României în R. Moldova. "Am vorbit şi cu domnul consul al României, Domnul Noica (Ion Nuică, ministru consilier, consul în cadrul Ambasadei României la Chişinău - n.r.). Dânsul doreşte să îl viziteze iar Ministerul de Externe (moldovean - n.r.) i-a dat permisiunea. Va merge împreună cu mine să îl vadă, joi sau vineri", ne-a mai declarat avocatul Roman Mihăeş.

Comentarii
Fascinanta poveste a românului Netanyahu, arestat la Chişinău
15 comentarii

TERENTE
porcii aia de rusi, betivi si salbatici poluieaza si acest site!mujiku' tot mujik e!dehhh, dar de ce le este frica nu vor scapa~

SILE
acestui domn ati fi dat dovada de profesionism jurnalistic. Avind cetatenie americana, va scapa mai ieftin decit celilalti, Ceeace nu inseamna ca nu merita tot respectul.

Bran
Mama evreica mai merge.Dar tata rrromin?Ce povesti domnule.Tata lui Netanyahu poate ca e tsigan,de fapt tsigan ori rrrromin e totuna.De altfel inca nu am auzit evreu crestin
ortodox.Netanyahu asta e un securist
valah prost trimis de porcu Basescu
sa mearga la chisinau sa faca ,,praf,,
ortodox.Netanyahu asta e un securist
valah prost trimis de porcu Basescu
sa mearga la chisinau sa faca ,,praf,,

Sales
Sa o lasam balta.S-a nimerit si el pe-acolo.E un vantura-lume si l-au prins vremurile prin Moldova sovietica.Vai de ..urul lui.

CETATEAN
Ati privit prea multe filme americane despre serviciile speciale! Jidovul s-a oplosit prin Moldova si acum regreta probabil ca la impins pacatul sa mearge la proteste in acea zi...
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Citeşte şi
Jurnalul Naţional a reuşit să intre în posesia copiilor după paşapoartele cetăţeanului ... Citeşte articolul
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârlefus, astrolog, trainer spiritual, ...
Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ...
Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ...
Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ...
Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ...
Citește articolul
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
Alte ştiri
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită