Liberation: „Guvern condus de şeful spionilor. Scenariu inedit în UE”
Foto: Cornel Putan / Intact Images
„Un Guvern condus de şeful spionilor. Scenariul este inedit în Uniunea Europeană, dar Mihai-Răzvan Ungureanu, care a fost desemnat noul premier al României, are umor:«Nu avem un James Bond. Ceea ce contează este creierul, materia cenuşie”, explica recent doctorul în istorie trecut pe la Oxford, care vorbeşte la fel de bine şi franceza, şi engleza şi germana”, comentează cotidianul francez Liberation situaţia de la Bucureşti, unde şeful SIE a fost însărcinat cu formarea unui nou Cabinet.
„Diplomat de carieră, Ungureanu a fost, între 2004 şi 2007, cel mai tânăr ministru român al Afacerilor Externe. A condus apoi Serviciul de Informaţii Externe (SIE), unde a făcut curăţenie, măturându-i pe foştii membri ai Securităţii, poliţia politică a fostului regim comunist. Dar anumiţi comentatori, precum Indira Crasnea de la Mediafax, se arată îngrijoraţi de personalitatea «ştearsă şi ermetică» a noului premier, care preia ştafeta într-un moment în care românii se revoltă contra politicii de austeritate duse de autorităţi de doi ani încoace”, comentează cotidianul francez.
Aceeaşi formulă
„Noul premier român, Mihai-Răzvan Ungureanu, a anunţat miercuri lista Cabinetului său, având doi noi titulari la Finanţe şi Economie, dar o formulă politică neschimbată pentru coaliţia de centru-dreapta”, comentează agenţia France Presse.
AFP notează că portofoliul Economiei a fost încredinţat unui deputat al Partidului Democrat-Liberal, Lucian Bode, „un inginer necunoscut marelui public şi fără experienţă în macroeconomie” şi că mai mulţi miniştri-cheie din vechiul Cabinet au rămas la loc, în special Cătălin Predoiu la Justiţie, Leonard Orban la Afacerile Europene şi Cristian Diaconescu la Afacerile Externe.
„Foarte controversatul ministru al Turismului şi Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, va fi înlocuită cu Cristian Petrescu, preşedintele unei asociaţii a operatorilor din turism”, scrie AFP.
„Primul-ministru desemnat al României, Mihai-Răzvan Ungureanu a început consultările cu partidele din coaliţia de la putere pentru a forma un nou Guvern”, scrie Le Figaro, preluat de Rador. Premierul desemnat „a declarat că obiectivul lui este identificarea «celei mai bune formule» în ceea ce priveşte componenţa noului Executiv, adăugând că va purta discuţii şi cu opoziţia”, subliniază publicaţia elenă Kathimerini. Viitorul Guvern „va păstra aceleaşi elemente de bază, cu unele schimbări de miniştri în încercarea de a diminua lipsa de popularitate a Executivului”, opinează ziarul francez Les Echos.
Miza cea mare
Din Ungaria, Nepszabadsag, citat de Rador, constată că miza cea mare o constituie prezenţa – sau nu – a Elenei Udrea, „favorita preşedintelui”, pe lista viitorului Guvern. „Seniorii PDL sunt de părere că impunerea unei alte persoane apropiate lor ar reprezenta o victorie importantă împotriva lui Traian Băsescu, în lupta pentru independenţa partidului”, menţionează cotidianul budapestan. Cu precizarea că „şefia Ministerului Dezvoltării este foarte importantă, deoarece prin fondurile gestionate de acest minister pot fi influenţate organizaţiile judeţene ale PDL”.
În orice caz, „opoziţia s-a declarat împotriva lui Ungureanu şi a anunţat că va continua să boicoteze lucrările Parlamentului”, precizează revista Time. Acelaşi săptămânal evidenţiază că „problemele României depăşesc sfera economică” şi explică: „Adânca ostilitate dintre Guvern şi opoziţie este reflectată zilnic în presă”.
Wall Street Journal plasează căderea Guvernului din România în context mai larg: „Tulburările politice se extind în întreaga Europă, alimentate de prelungita criză economică de pe continent”, notează publicaţia americană. Cotidianul britanic The Times constată că „valul de nemulţumiri se revarsă dincolo de zona euro” şi punctează că „atenţia s-ar putea îndrepta spre Ungaria”, al cărei premier încearcă să obţină un credit de la FMI. Sub titlul „Populism răsăritean, populism occidental”, Le Monde se întreabă dacă nu cumva „se conturează un curent de revoltă împotriva Bruxellesului, la frontierele răsăritene ale UE”.





-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
wall-street.ro





jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

