Arhiva
Externe.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Moartea unei legende. Whitney Houston, găsită moartă într-o cameră de hotel

Poliţiştii au descoperit în camera artistei medicamente, dar nu şi droguri sau alcool
13 februarie 2012
File photo of Whitney Houston before winning for Best Female R&B Vocal Performance at the 42nd annual Grammy Awards
 Foto: GARY HERSHORN / REUTERS 
Cântăreaţa şi actriţa americană Whitney Houston, deţinătoare a şase premii Grammy, a murit la vârsta de 48 de ani, a anunţat, sâmbătă, un purtător de cuvânt al artistei, citat de Reuters. "Din nefericire, este ade­vă­rat", a declarat purtătorul de cuvânt al cântăreţei, Jill Fritzo, care nu a oferit alte detalii.

Pe de altă parte, un purtător de cuvânt al poliţiei din Beverly Hills, Los Angeles, a declarat: "(Sâmbătă) la ora 3:55 p.m. (ora locală), a fost pronunţat decesul lui Whitney Houston, la Beverly Hilton Hotel". Acesta a mai spus că serviciile de urgenţă au fost chemate la etajul al patrulea al hotelului, dar încercările de resuscitare a cântăreţei au eşuat.

Conform tmz.com, poliţiştii ar fi găsit în camera de hotel în care a fost descoperită moartă Whitney Houston pastile eliberabile doar pe bază de reţetă medicală, însă nu au găsit droguri şi alcool. Conform aceleiaşi surse, este posibil să existe o legătură între pastilele descoperite în camera de hotel, ce ar fi fost luate de Whitney Houston, şi un eventual deces prin înecare al cântăreţei, care, se pare, a fost descoperită decedată în cada din baia camerei. Sursele citate de tmz.com au precizat, însă, că, la sosirea poliţiei, trupul cântăreţei fusese deja mutat din cada de baie, urmând ca în urma autopsiei să se determine cauzele decesului.
TMZ mai susţine că fiica lui Whitney Houston, Bobbi Kristina, a avut o altercaţie cu poliţiştii sosiţi pentru a constata decesul mamei sale.

Fata de aur a industriei muzicale
Whitney Houston era numită la apogeul carierei sale, în anii 1980-1990, fata de aur a industriei muzicale, cu zeci de milioane de albume vândute, cu o voce şi imagine perfecte. Spre sfârşitul vieţii sale a devenit imaginea tristă a modului în care drogurile pot distruge un mare talent, relatează Mediafax.

De la mijlocul anilor 1980 până la sfârşitul anilor 1990, ea a fost unul dintre cel mai bine vânduţi artişti. Uimea publicul cu vocea sa puternică, cu acorduri ce-şi aveau rădăcinile în muzica gospel, dar cu o strălucire pop. Avea o voce şi o imagine perfecte, fiind o cântăreaţă talentată şi cu sex appeal atât cât trebuie pentru a menţine un look perfect şi a influenţat o generaţie de cântăreţe, de la Christina Aguilera la Mariah Carey.

Însă spre sfârşitul carierei sale, Houston a devenit o şocantă poveste a modului în care drogurile pun stăpânire pe viaţă. Vânzările de albume au scăzut, hiturile au încetat să apară, imaginea ei odată perfectă a fost afectată de un comportament sălbatic şi apariţii în public bizare. A mărturisit public că a făcut abuz de cocaină, marijuana şi diverse medicamente, iar vocea sa a avut mult de suferit, până la punctul în care a fost nevoită să ia lecţii de canto din nou.

"Cel mai mare diavol se află în mine. Nu-mi sunt nici cel mai bun prieten, nici cel mai mare duşman", a declaratHouston într-un celebru interviu pentru Diane Sawyer, de la ABC, în 2002, în timp ce-l avea alături pe soţul ei de atunci, cântăreţul Bobby Brown.

Debutul
Părea că s-a născut sub un semn norocos. Era fiica cântăreţei de muzică gospel Cissy Houston, verişoara divei pop din anii 1960 Dionne Warwick şi fina Arethei Franklin.

Houston a început să cânte de când era copil, în biserică. În adolescenţă a făcut backing vocals pentru Chaka Khan, Jermaine Jackson şi alţi artişti, fiind şi manechin. În acea perioadă, mogulul muzicii Clive Davis a auzit-o cântând.

În 1985, cântăreaţa îşi lansa albumul de debut, "Whitney Houston", care s-a vândut în milioane de unităţi şi a oferit hit după hit. "Saving All My Love for You" i-a adus primul Grammy, pentru cea mai bună artistă pop. "How Will I Know", "You Give Good Love" şi "The Greatest Love of All" au devenit, de asemenea, hituri.
Un alt album premiat cu mai multe discuri de platină, "Whitney", a fost lansat în 1987 şi a inclus hituri ca "Where Do Broken Hearts Go" şi "I Wanna Dance With Somebody".

Decizia de a nu urma cărarea muzicii soul a unor muzicieni precum Aretha Franklin i-a atras critici, fiindu-i reproşat că a renunţat la rădăcinile sale negre pentru a cânta muzică pop comercială.

Primul eşec: mariajul
Unii au văzut căsătoria din 1992 cu fostul membru al New Edition Bobby Brown ca o încercare de a elimina aceste critici. Păreau un cuplu ciudat, ea, o prinţesă a muzicii pop, el, un "băiat rău" – de-a lungul anilor, de altfel, el a fost arestat de mai multe ori, din diverse motive, de la conducere în stare de ebrietate la neachitarea pensiei alimentare. Însă Whitney spunea că personalităţile lor nu sunt atât de diferite pe cât părea.

Între timp, în 1992, ea devenea un star al cinematografiei, apărând alături de Kevin Costner în filmul "The Bodyguard", care a fost un succes pe plan internaţional. A dat istoriei şi unul dintre cele mai memorabile cântece ale sale, "I Will Always Love You", care a stat în topuri săptămâni în şir. Însă, în tot acest timp, Houston abuza de droguri. Într-un interviu pentru Oprah Winfrey, din 2010, cântăreaţa spunea că, până în anul lansării filmului "The Preacher’s Wife", consumul de droguri devenise zilnic. În acelaşi interviu, Houston dădea vina pe căsătoria ei turbulentă cu Brown, care a şi fost acuzat de violenţă domestică, în 1993. Cei doi au divorţat în 2007.

Houston a făcut de mai multe ori cure de dezintoxicare, în 2010 declarându-se vindecată de această dependenţă, după cum declara tot într-un interviu pentru Winfrey. Însă, în tot acest timp, au fost concerte anulate, apariţii bizare în public şi chiar o reţinere pentru posesie de droguri.

Ultimul album
Houston a avut o revenire de succes în 2009, cu albumul "I Look to You", care a debutat pe primul loc în topuri şi i-a adus discul de platină. Însă curând lucrurile au început să degenereze. La un concert pentru promovarea albumului, din timpul emisiunii TV "Good Morning America", vocea sa părea spartă. Turneul mondial lansat pentru promovarea albumului din 2009 a confirmat faptul că Whitney îşi pierduse vocea. Mulţi fani au fost neimpresionaţi, unii au plecat de la concerte. Show-uri anulate au stârnit speculaţia că ar abuza din nou de droguri, însă purtătorii săi de cuvânt negau acest lucru, spunând că este bolnavă.

Recent, presa americană scria că Whitney Houston se confrunta cu falimentul şi că era susţinută financiar de casa ei de discuri, din partea căreia a primit un cec în avans pentru următorul album. O sursă a declarat pentru RadarOnline că artista era "săracă lipită pământului".

Palmares
Whitney Houston este singurul artist din lume care a lansat şapte albume consecutive premiate cu discuri de platină, depăşind la acest capitol chiar şi trupa Beatles. Pe plan mondial, diva americană a vândut peste 170 de milioane de albume şi single-uri, printre care se numără şi piesa "I Will Always Love You", lansată în 1993 şi care a devenit una dintre cel mai bine vândute melodii din toate timpurile. Lista ei de premii mai include, printre altele, 2 Emmy, 30 Billboard Music Awards şi 22 American Music Awards.
FOTO  Whitney Huston de-a lungul timpului. Galerie foto
Taguri asociate:     whitney houston moarta
Comentarii
Moartea unei legende. Whitney Houston, găsită moartă într-o cameră de hotel
8 comentarii
mara
draga vicu,esti incult si retardat,se vede ca nu ai pic de cultura,cocalar...ce sa le faci ...
19/02/2012 11:06:49 | Îmi place (1) | Raportează limbaj indecent
frankweaver
este interesant ; ne rupem, din cauza moartea a uney artiste drogata cine din binele ascultatorilor a fost foarte bogat si ne este mila pentru ea,
Nu vad un persoana care ar manifesta mila pentru omeni muriti in Romania din cauza frigului anul aceasta .
cei care nu avea bani nici pentru mincare sa nu mai vorbim de drogurii.
Whitney a trait dupa placerea sa a facut tot ce ... Citeşte întreg comentariul
18/02/2012 17:10:21 | Îmi place (2) | Raportează limbaj indecent
iancu
Te voi iubi mereu ,Whitney !
17/02/2012 20:46:01 | Îmi place (7) | Raportează limbaj indecent
dinu minodora
condoleante familiei si fanilor care au iubito o voce de aur care va ramine in amintirea noastra whitnei nu a murit si nu o sa moara niciodata condoleante
17/02/2012 16:10:20 | Îmi place (3) | Raportează limbaj indecent
miraj
Pacat ca unii vad numai o drogata , astia-s omanei inculti , fara bun simt, in primul rand a pierit un om, dupa care un mare talent si voce unica,pe langa altele superbe care au trecut in nefiinta. In floarea varstei, frumoasa,pacat ca nici artistii nu sunt fericiti, ce sa mai zica omul de rand? condoleante celor care o jelesc
16/02/2012 11:10:59 | Îmi place (10) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)  Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme ... Citește articolul
Peste 125.000 de pelerini de Rusaliile catolice, pe muntele Şumuleul Mic
Peste 125.000 de pelerini de Rusaliile catolice, pe muntele Şumuleul Mic Peste 125.000 de pelerini asistă, sâmbătă la prânz, la slujba de Rusaliile catolice ... Citește articolul
Anti-Viagra! David Hasselhoff: Cu galeza mea fac cel mai bun sex
Anti-Viagra! David Hasselhoff: Cu galeza mea fac cel mai bun sex Are 59 de ani şi iubeşte o tânără cu 28 de ani mai tânără ca el, dar asta nu îl ... Citește articolul
Un labrador e erou în SUA, după ce şi-a salvat familia dintr-un incendiu (VIDEO)
Un labrador e erou în SUA, după ce şi-a salvat familia dintr-un incendiu (VIDEO) O familie din Illinois, SUA, a fost salvată de câinele lor dintr-un incendiu. Peyton, un ... Citește articolul
imopedia.ro
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul