Arhiva
Externe.
Joi, 17 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol4.jpg
SHOP

Ne scăpase un scandal: al hormonilor!

8 februarie 2008

Ce bătăi de cap ratase România zilele astea? Ei bine, iată că vine veste de la bulgari. Mai precis, de la agenţia de presă Focus, care include România într-un scandal care îşi are originile în anii comunismului.

Ce bătăi de cap ratase România zilele astea? Ei bine, iată că vine veste de la bulgari. Mai precis, de la agenţia de presă Focus, care include România într-un scandal care îşi are originile în anii comunismului.

Agenţia bulgară Focus a publicat o informaţie intitulată "Romania implicată în scandalul hormonilor ucigaşi de copii'', după ce, în urmă cu mai mult timp, a fost publicat acelaşi articol în care nu se făcea însă reverire la România. Potrivit Focus, o parte a materialului biologic folosit pentru realizarea hormonilor de creştere care au ucis peste o sută de copii in Franţa ar proveni din România, Bulgaria şi Ungaria.

 

BULGARII RECUNOSC. Potrivit materialului, vice-preşedintele Comisiei parlamentare de sănătate din Bulgaria, Atanas Şterev, ar fi recunoscut că astfel de material biologic a fost exportat de ţara sa. În plus, Bulgaria a exportat hormoni secretaţi de glanda hipofiză, prelevaţi de la cadavre, nu numai în Franţa, dar şi în Italia, Elveţia şi Suedia, a declarat oficialul bulgar. Atanas Şterev a adăugat însă că responsabilitatea revine Institutului Pasteur din Franţa, care a produs medicamentele pentru combaterea nanismului hipofizar care au fost administrate copiilor.

 

PROCESUL. Între timp, după 25 ani de anchetă, la Paris a început procesul împotriva a şapte foşti medici şi farmacişti acuzaţi de inducere în eroare, imprudenţă, neglijenţă şi omucidere, pentru ca au provocat moartea a 111 persoane care au contractat boala rară Creutzfeldt-Jakob, dupa ce au fost injectate cu hormonul de creştere, relatează Mediafax.

Medicii, de vârste cuprinse între 70 şi 80 de ani, au fost acuzaţi de malpraxis şi fraudă derivată din respectiva neglijenţă, când au administrat injecţiile cu BCJ drept hormoni pentru creştere. Până în prezent au murit 111 copii şi tineri, dar mai mult de 800 de persoane sunt în pericol de a dezvolta boala, care distruge creierul. Simptomele pot apărea chiar şi la 40 de ani dupa injecţie, acestea putându-se manifesta diferit, de la caz la caz. Acuzaţii ar putea petrece patru ani în închisoare.

 

MEDICII NEAGA. Fernand Dray (85 de ani), fost şef al laboratorului Pasteur Institute, este acuzat, pe lângă malpraxis, de luare de mită şi vânzarea ilegală a vaccinului care conţinea BCJ. Acuzarea susţine că medicii au strâns glande de la pacienţi trataţi în secţii de neurologie şi geriatrie, precum şi într-un spital de boli infecţioase, pentru vaccinul de creştere.

Medicii neagă acuzaţiile de neglijenţă şi nerespectarea regulilor sanitare. Aceştia au ignorat, în 1984, anumite semnale că ar exista o legătură între mai multe decese din acea perioadă şi hormonii de creştere injectaţi de ei. În 1985, Statele Unite şi Marea Britanie au interzis hormonii de creştere extraşi din glande umane, dar Franţa a continuat practica până în 1988. În Franţa se găsesc 58 la sută dintre bolnavii de BCJ.

Cel puţin 20 de experţi vor fi chemaţi ca martori la proces, inclusiv câştigătorul Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1997, Stanely Prusiner, care a descoperit prionul - proteina ce cauzează BCJ şi alte boli ale creierului.

 

MINISTERUL SANATAŢII REACŢIONEAZA. Ministerul Sănătăţii Publice a anunţat ieri că va solicita Arhivelor Statului informaţii referitoare la presupusul export de hormoni  secretaţi de glanda hipofiză, care s-ar fi făcut între anii 1983-1988, relatează Mediafax.

Ministerul Sănătăţii susţine că, în aceste condiţii, informaţii referitoare la acest fapt pot fi obţinute numai din documentele existente în Arhivele Statului, deoarece asemenea exporturi erau făcute centralizat şi controlat, prin Ministerul Comerţului Exterior de la acea vreme.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat, într-o conferinţă de presă de la Târgu Mureş, că instituţia pe care o conduce va trimite către Arhivele Statului o adresă prin care va solicita informaţii referitoare la acest subiect, iar răspunsul va fi făcut public. "Acest export de hormoni s-a realizat în perioada 1983-1988. La nivelul Ministerului Sănătăţii nu există date referitoare la acesta, dintr-un simplu motiv: înainte de 1989 asemenea exporturi erau centralizate şi se realizau prin Ministerul Comerţului Exterior, nu prin Ministerul Sănătăţii, ce n-avea competenţe şi atribuţii în acest sens. Am cerut azi (joi n.r.) printr-un secretar de stat, Arhivelor Statului să se caute orice date ce ne-ar putea lămuri cu privire la acest export. Când vom avea date, le vom face publice”, a declarat Nicolăescu.

El a spus că, din câte ştie, transmiterea unor astfel de date durează în unele cazuri săptămâni, în altele mai multe luni. Ministrul a susţinut că nu e vorba de un scandal, ci doar de o informaţie.

 

PUŢIN PROBABIL. La rândul său, profesorul Constantin Dumitrache, de la  Institututului de Endocrinologie "C.I. Parhon" din Capitală a declarat că în urmă cu 25-30 de ani, în laboratoarele unităţii sanitare, a fost făcut, de către cercetătorul Ligia Simionescu, un extract având ca materie primă hipofize umane. "Pentru o doză erau necesare  hipofize de la şapte-opt persoane. Posibilitatea de a face acest lucru era pur teoretică. Extractul realizat atunci a fost folosit la patru sau şase copii, cu rezultate destul de slăbuţe, din cauza concentraţiei scăzute, neavând materia primă respectivă. Nici un copil care a folosit extractul nu a avut vreo patologie. Să vorbeşti despre cazuri de acum 20-30 de ani este dificil. Cred că nu s-ar fi putut decât  să fi fost o filieră care să aibă legătură cu locuri unde există un număr mai mare de decedaţi, iar recoltarea să fie făcută imediat după ce o persoană a murit, nu peste mai mult timp. Hipofiza are trei grame", a adăugat profesorul.

           

 

Taguri asociate:     externe
Comentarii
Ne scăpase un scandal: al hormonilor!
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
"La Gheorghe Enescu” - o convorbire de acum un secol
V-aţi întrebat vreodată cum îşi stabileau gazetarii interviurile înainte vreme? ... Citește articolul
Acum 100 de ani. Bucureşti ­ Paris, cu bicicleta
Tânărul George Antonescu, a cărui fotografie o dăm aici, va porni în ziua de 20 mai cu ... Citește articolul
Horoscop zilnic, joi 17 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
  ● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Astăzi e ziua ta: Gelu Colceag
Astăzi e ziua ta: Gelu Colceag Dorinţa de a fi regizor a apărut în acelaşi timp cu nevoia de a fi pedagog, iar ... Citește articolul
Jurnalistul Dan Bucura, bătut în scara blocului
Jurnalistul Dan Bucura, bătut în scara blocului Jurnalistul de investigaţii Realitatea TV Dan Bucura a fost agresat în cursul serii, în ... Citește articolul
imopedia.ro
PUBLICITATE
Loading from
Sfat de la primul francizat Subway pentru antreprenori: Fiti pregatiti sa munciti 20 ore pe zi! [VIDEO]
Sfat de la primul francizat Subway pentru antreprenori: Fiti pregatiti sa munciti 20 ore pe zi! [VIDEO] La 32 de ani, Cristian Stefanescu isi traieste visul: a renuntat la viata de corporatist pentru a ... Citește articolul
Miza unei investitii de 200 mil. euro, inceputa cu o intarziere de 4 ani: "Ne uitam spre viitor"
Miza unei investitii de 200 mil. euro, inceputa cu o intarziere de 4 ani: "Ne uitam spre viitor" In 2008, fondul britanic de investitii Europa Capital a cumparat un teren de 55 de hectare in ... Citește articolul
O intrebare fara raspuns: Ce va urma in economie dupa RECESIUNE tehnica?
O intrebare fara raspuns: Ce va urma in economie dupa RECESIUNE tehnica? Majoritatea analistilor se asteptau la intrarea tehnica in recesiune a economiei, cu toate ca ... Citește articolul