Uniunea Europeană va avea, începând cu 1 ianuarie, doi preşedinţi, unul permanent, potrivit noului Tratat de la Lisabona, iar celălalt cu mandat semestrial, conform fostei ierarhii a Uniunii, care se menţine deocamdată.
Harababura privind conducerea bicefală -asigurată de preşedintele permanent Herman Van Rompuy şi de preşedinţia semestrială spaniolă - este complicată şi de reprezentarea europeană a preşedintelui Comisiei, Jose Manuel Barroso, care nu vrea să fie "eclipsat" de noua conducere, precum şi de noua şefă a diplomaţiei europene, Catherine Ashton, care are şi ea ambiţii mari, scrie AFP. "În realitate, noul sistem nu este nici mai puţin complicat şi nici mai puţin ierarhizat decât cel precedent", potrivit unui raport redactat de doi experţi din cadrul European Policy Center, Antonio Missiroli şi Janis Emmanuilidis.
CINE RIDICĂ RECEPTORUL?
"Marele defect al Tratatului de la Lisabona este menţinerea preşedinţiei semestriale a UE", a ţinut să precizeze liderul ecologiştilor din Parlamentul European, Daniel Cohn-Bendit. "Nu va fi uşor să îl facem să funcţioneze (Tratatul de la Lisabona, n.r)", au recunoscut şi cei doi experţi ai European Policy Center, răspunzând la o întrebare pusă cândva de fostul secretar de stat american Henry Kissinger privind "numărul de telefon" la care va putea fi contactată Europa.
Rompuy, fostul premier belgian, va prelua la 1 ianuarie preşedinţia permanentă a Uniunii, iar şeful guvernului spaniol, Jose Luis Zapatero, pe cea semestrială. "Am adoptat un «acord al gentlemenilor»: Van Rompuy va conduce reuniunile, iar Zapatero va fi alături de el şi va avea un rol de prim-plan", a precizat ministrul spaniol de Externe, Miguel Angel Moratinos.
Şi mai delicat este însă "dosarul economic" al UE, pentru că Spania şi-a "adjudecat" deja reuniunile periodice ale miniştrilor de finanţe, precum şi alte reuniuni importante, cum ar fi UE-SUA sau UE - America Latină, dar, în acelaşi timp, şi Rompuy a convocat, în februarie, un important summit al UE privind relansarea creşterii economice şi păstrării modelului social european. Cu numai câteva zile înainte de noul an, ce se anunţă foarte important pentru Europa, aceste întrebări nu şi-au găsit încă un răspuns clar.
-
Ieri, a fost depus la Comisia Europeană de la Bruxelles proiectul celui mai puternic laser din lume, European Light Infrastructure-Nuclear Physics (ELI-NP), care se va construi în România, la Măgurele. ELI-NP este un concept paneuropean în cadrul căruia colaborează 13 ţări europene, unde Cehia, România şi Ungaria sunt... -
Celebra companie de circ canadiană „Cirque du Soleil” a susţinut miercuri seară la Romexpo, în faţa a peste 4.000 de spectatori, un adevărat regal artistic „Saltimbanco”. Încă de la debutul show-ului, spectatorul e introdus într-un oraş suprarealist populat de personaje bufe sau mitice ce... -
Guvernul învestit astăzi de Parlament este ilegitim şi nereprezentativ şi nu este o soluţie la protestele din societatea românească, a declarat preşedintele PNL, Crin Antonescu. Liderul PNL a mai spus că liberalii nu se potrivesc "stilistic" cu "suflul nou" al discursului liderului PSD Victor Ponta, dar crede că poziţia PSD, PC şi PNL...
Multimedia
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Aston Martin V12 Zagato va fi produs într-o ediție limitată
Aston Martin a prezentat primele imagini oficiale cu versiunea de producție a lui V12 Zagato. Așa ...
Citește articolul
Aston Martin a prezentat primele imagini oficiale cu versiunea de producție a lui V12 Zagato. Așa ...
Citește articolul
Oferte pentru schiori de Ziua Îndrăgostiţilor
Hotelierii şi administratorii instalaţiilor de transport pe cablu încearcă să-i ţină pe ...
Citește articolul
Hotelierii şi administratorii instalaţiilor de transport pe cablu încearcă să-i ţină pe ...
Citește articolul
Budapesta îl priveşte pe premierul Ungureanu prin prisma maghiară
Numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de premier este privită cu simpatie ...
Citește articolul
Numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de premier este privită cu simpatie ...
Citește articolul
Taina uitată a jocului
A nins vârtos şi fără teamă. Încolţită din toate părţile, iarna s-a ...
Citește articolul
Numele noului premier, stabilit demult de Băsescu
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu, vicepremierul Markó Béla şi miniştrii Gabriel Berca ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE



jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

