Oficial german: muncitorii români chiulesc şi n-au habar ce fac
Autor: CARMEN PLESA
4 septembrie 2009 – 23:07
"Spre deosebire de angajaţii din Bazinul Ruhr, cei din România nu vin dimineaţa la ora şapte la schimbul întâi şi nu rămân până la sfârşitul programului - ci vin şi pleacă după cum au chef şi n-au habar ce fac".
Declaraţia aparţine prim ministrului creştin-democrat al landului Renania de Nord - Westfalia, Jürgen Rüttgers, care încearcă "să câştige electoratul (tradiţional de stânga) din Duisburg în folosul candidatului conservatorilor la Primărie", scrie Deutsche Welle. Oficialii conservatori de la Düsseldorf au revenit cu precizarea că declaraţia lui Rüttgers, apărută în Spiegel Online la 26 august, nu a avut rolul de a jigni muncitorii români, ci de a elogia "forţa de muncă înalt calificată din Bazinul Ruhr, în contextul retragerii firmei Nokia de la Bochum la Jucu, lângă Cluj".
Potrivit oamenilor premierului, citaţi de Deutsche Welle, Rüttgers ar fi avut în vedere faptul că "Nokia avea, la Bochum, cea mai productivă filială în vreme ce fabrica de la Jucu a devenit cea mai ineficientă din Europa".
Comentarii
Oficial german: muncitorii români chiulesc şi n-au habar ce fac
niciun comentariu
-
Primul album de studio al grupului Cap De Craniu apare joi, 9 februarie, în cadrul concertului de lansare ce se desfăşoară în Club Fabrica. Înregistrat de Mihai Ionescu (ex-Days Before Disappearance) – voce, Călin Răduţă (H8, Hang Him, ex-Crize, ex-Kendo) – chitară, Paul Nicolae (ex-Days Before Disappearance,... -
Video Ieri, a fost inaugurată în oraşul marocan Tanger, situat foarte aproape de sudul Spaniei, cea mai nouă uzină a grupului Renault, o unitate în cadrul căreia se vor construi modele Dacia, capacitatea anuală putând ajunge la 400.000 de unităţi. Uzina a stârnit controverse şi îngrijorări în Franţa, temerile fiind că... -
Galerie Foto Potrivit Sky News, oamenii s-au dezlănţuit pe străzile Atenei, existând confruntări între protestatari şi jandarmi. Grecii sunt furioşi din cauza măsurilor de austeritate luate deja de autorităţile elene şi cer ca Guvernul să nu mai taie din nou salarile sau să concedieze oameni în sectorul public. Grecia a primit ieri un...
Multimedia
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Cum se trăieşte din arta „underground”
Spectacolele pline de fast, cu bugete colosale şi reprezentaţiile de stradă sau cele improvizate ...
Citește articolul
Spectacolele pline de fast, cu bugete colosale şi reprezentaţiile de stradă sau cele improvizate ...
Citește articolul
Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (60)
13 martie 1987În fine, cel mai aşteptat moment, acela în care vorbeşte însuşi ...
Citește articolul
13 martie 1987În fine, cel mai aşteptat moment, acela în care vorbeşte însuşi ...
Citește articolul
Talentele pleacă, angajatorii se uită
Scandalurile provocate în ultimii ani de migraţia talentelor noastre către ţări care plătesc ...
Citește articolul
Scandalurile provocate în ultimii ani de migraţia talentelor noastre către ţări care plătesc ...
Citește articolul
Urşi asasinaţi şi iobagi cu buzunare de interlop
Din când în când, prea des din păcate, îmi ajung la urechi jalnice ...
Citește articolul
Din când în când, prea des din păcate, îmi ajung la urechi jalnice ...
Citește articolul
Lapte de la sâni anormali
Pe bună dreptate se zice: „Laptele de la sfântul sân al mamei!”. Nici cele ...
Citește articolul
Pe bună dreptate se zice: „Laptele de la sfântul sân al mamei!”. Nici cele ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE



jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

