Arhiva
Externe.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Presa internaţională: România, o ţară ale cărei servicii medicale sunt privite ca fiind printre cele mai precare din întreaga Uniune Europeană

17 august 2010 – 10:57

Presa internaţională scrie despre incendiul de la Maternitatea Giu­leşti, menţionând că spitalul este considerat printre cele mai performante din România, o ţară ale cărei servicii medicale sunt privite ca fiind printre cele mai precare din întreaga Uniune Europeană.



Potrivit agenţiei France-Presse, care citează Ministerul român al Sănătăţii, trei nou-născuţi au murit luni şi alţi opt au fost răniţi - unii fiind în stare critică -, în urma unui incendiu izbucnit la secţia de Te­rapie Intensivă a unei maternităţi din Bucureşti.

Un alt bebeluş rănit luni în explozia de la Maternitatea Giuleşti a decedat după ce fusese internat în Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală, a declarat marţi, agenţiei Mediafax, subsecretarul de stat Raed Arafat.
Autorităţile au demarat o anchetă, dar, potrivit primelor informaţii, la originea accidentului s-ar afla o instalaţie de aer condiţionat defectă, notează site-ul RTL Info.be.
Potrivit CNN, toate persoanele aflate în spital au fost evacuate, printre care şi cinci femei în trava­liu, alte 26 de femei însărcinate şi şase care născuseră recent.
Agenţia germană DPA subliniază că Maternitatea Giuleşti este considerată printre cele mai performante la nivel naţional şi a fost renovată şi modernizată recent.

Referindu-se la acest incendiu, agenţia Reuters scrie că România este una dintre cele mai sărace ţări ale Uniunii Europene, iar serviciile sale medicale sunt considerate printre cele mai precare la nivelul blocului comunitar. Standardele de siguranţă şi igienă au rămas aproape neschimbate din perioada comunistă la multe dintre spitalele sale, comentează Reuters. Despre tragedia de la Giuleşti a relatat şi BBC, calificându-l pe Raed Arafat drept ministrul român al Sănătăţii.
Taguri asociate:     externe
Comentarii
Presa internaţională: România, o ţară ale cărei servicii medicale sunt privite ca fiind printre cele mai precare din întreaga Uniune Europeană
4 comentarii
dacia
daca se simt rau unde se duc?
din pacate nu numai sistemul medical e la pamant in romania
18/08/2010 18:13:53 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Parlamentarul prostanac
D-lor,pai in cei 20 de ani am avut ocazia sa "sarim"peste decalajele ce ne desparteau si ne despart de lumea cu adevarat civilizata,noi "SPARLAMENTARII"in loc sa preluam Legile cu adevarat
democrate si ptr.po
por,.le-am ajustat dupa cum am avut interesele.MAI CATOLICI DECAT PAPA.
17/08/2010 13:39:39 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Parlamentarul prostanac
D-lor,pai in cei 20 de ani am avut ocazia sa "sarim"peste decalajele ce ne desparteau si ne despart de lumea cu adevarat civilizata,noi "SPARLAMENTARII"in loc sa preluam Legile cu adevarat
democrate si ptr.po
por,.le-am ajustat dupa cum am avut interesele.MAI CATOLICI DECAT PAPA.
17/08/2010 13:39:12 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Carol Davila
Vraci si vrjitoare ca la noi nu exista in toata lumea. Ce ne trebuie noua doctori ???
17/08/2010 10:58:53 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Citeşte şi
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO) La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ... Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia.  MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO) UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ... Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul