Arhiva
Externe.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

România, punte pentru Serbia

27 februarie 2008
Susţinere. Cioroianu (stânga) l-a asigurat pe omologul său croat de sprijin pentru aderarea Croaţiei la NATO
 Foto: AFP 

Aflat într-un turneu balcanic, ministrul român de Externe, Adrian Cioroianu, a declarat, la Zagreb, că Bucureştiul se vrea o punte între Belgrad şi tandemul UE-NATO, pentru a reînnoi legăturile serios deteriorate după proclamarea unilaterală a independenţei provinciei Kosovo.

Aflat într-un turneu balcanic, ministrul român de Externe, Adrian Cioroianu, a declarat, la Zagreb, că Bucureştiul se vrea o punte între Belgrad şi tandemul UE-NATO, pentru a reînnoi legăturile serios deteriorate după proclamarea unilaterală a independenţei provinciei Kosovo.

“România este membru al UE şi al NATO şi poate transmite mesaje adre­sa­te de Serbia celor două organizaţii, cât şi statelor membre”, a declarat Cioroianu într-un interviu acordat corespondentului France Presse. În contextul în care Serbia

şi-a retras ambasadorii din capita­lele statelor care au recunoscut independenţa proclamată de liderii albanezi din Kosovo la 17 februarie, România vine cu propuneri. “Am putea pre­zen­ta părţii sârbe preocupările şi aş­teptările partenerilor noştri pri­vind Serbia”, a spus Cioroianu.

 

SERBIA ARE PRIETENI. Cum România nu a recunoscut independenţa Kosovo, asemenea Spaniei şi Ciprului, la fel de membre UE ca şi noi, care au anunţat deja că nu o vor face, Cioroianu apre­ciază că “nu suntem singurul prieten al Serbiei din cadrul UE, iar Belgradul nu are motive să se simtă abandonat”. El a calificat dialogul dintre România şi Serbia drept “sincer şi pragmatic”.

Şeful diplomaţiei române a dat asigurări că în cadrul UE “statele membre au aceeaşi opinie în le­gă­tu­ră cu viitorul european al Serbiei” şi a adăugat că “speră că Belgradul va primi cât de curând semnale clare în privinţa unei perspective europene credibile”. France Presse rea­min­teş­te, în acest context, că Belgradul do­reş­te aderarea la UE, dar actualmente negocierile în acest sens sunt întrerupte. În ceea ce priveşte relaţia cu NATO, Serbia este membră a Par­teneriatului pentru Pace, o formulă de cooperare militară propusă de NATO, considera­tă ca etapă pre­gă­titoare înaintea aderării.

 

ETAPA SUPERIOARĂ. Cum Bucureştiul se pregăteşte să găzduiască la începutul lunii aprilie summit-ul Alianţei Nord-Atlantice, ministrul Cioroianu s-a pronunţat în Croaţia în favoarea lansării unei invitaţii la aderare pentru Zagreb, Skopje şi Tirana, dar şi pentru “trecerea la o etapă superioară în relaţia NATO cu Serbia, Bosnia şi Munte­negru”. Pentru a clarifica poziţia Ro­mâ­ni­ei în privinţa Kosovo, ministrul român a subliniat că “Bu­cu­reş­tiul nu se opune deciziei de independenţă, ci a unei independenţe proclamate unilateral”. “Opoziţia României faţă de independenţa Kosovo nu trebuie să fie înţeleasă ca o atitudine prosârbă sau antikosovară (alba­ne­ză). Este vorba despre o chestiune de principiu, de respectare a dreptului internaţional în vigoare, care impune acordul părţilor în ches­ti­u­ne” într-o astfel de situaţie, a mai spus Cioroianu.

 

Nici la bulgari nu-i simplu

Ministrul bulgar de Externe, Ivailo Kalfin, şi preşedintele Comisiei de Politică Externă din Parlament, Solomon Passi, au fost implicaţi într-o dispută privind poziţia pe care Bulgaria ar trebui să o adopte în cazul Kosovo, potrivit site-ului Mediapol.bg, citat de Sofia Echo şi preluat de Mediafax. Passi, fost ministru de Externe în fostul Cabinet condus de Simeon de Saxa-Coburg, susţine că Bulgaria ar trebui să recunoască imediat independenţa Kosovo şi să trimită un ambasador la Priştina, potrivit postului Btv. Kalfin a adoptat o poziţie mult mai moderată, declarând că este mult prea devreme ca Bulgaria să desemneze un ambasador în Kosovo şi că un astfel de demers trebuie precedat de altele, precum stabilirea formatului viitoarei misiuni bulgare în noul stat care şi-a declarat independenţa la 17 februarie 2008. Deşi Kalfin a declarat săptămâna trecută că va propune Guvernului să “stabilească relaţii” cu noua republică, Partidul Socialist de guvernământ a decis să amâne decizia de recunoaştere a noii entităţi statale până când Priştina va adopta o nouă Constituţie şi alte legi esenţiale. Passi a declarat că speră să asiste la o “evoluţie a poziţiei Bulgariei în cazul Kosovo” până la sfârşitul lunii.

Taguri asociate:     serbia | kosovo | externe
Comentarii
România, punte pentru Serbia
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO) La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ... Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia.  MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO) UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ... Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul