Arhiva
Externe.
Joi, 24 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol5.jpg
SHOP

Rusia în doliu, după Patriarhul Aleksei al II-lea

6 decembrie 2008
Patriarhul Aleksei şi Boris Elţîn, sperând la "întâlnirea de sus"
  

Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, Aleksei al II-lea,  a murit ieri dimineaţă, la reşedinta sa din Peredelkino, o periferie a capitalei ruse, la vârsta de 79 de ani.



Întâistătătorul Bisericii Ruse suferea de multă vreme de o afecţiune cardiacă severă, iar starea sănătăţii sale s-a agravat, astfel încât, la sfârşitul lunii octombrie, a fost spitalizat din cauza unei crize de hipertensiune. De-a lungul vremii, patriarhul rus a suferit mai multe atacuri de cord. Cu toate acestea, cauza morţii lui nu a fost făcută publică. Una dintre marile calităţi ale patriarhului Aleksei a fost combaterea ateismului instaurat în Rusia o dată cu venirea comunismului la putere, el a reuşit, alături de Boris Elţîn şi Vladimir Putin, când aceştia au fost la putere, să redea poporului rus încrederea în Biserica Rusă. Putin a declarat ieri, potrivit AFP, că decesul patriarhului rus Aleksei al II-lea este un "eveniment tragic" şi o "mare pierdere" pentru Rusia. "Era un suflet frumos. Este o mare pierdere", a adăugat Putin, citat de agenţiile ruse, în cadrul unei întâlniri cu omologul său armean, Tigran Sarkisian, la sediul Guvernului rus din Moscova. "Moartea patriarhului este un eveniment tragic", a precizat fostul preşedinte.


Biografie de patriarh

Aleksei Mihailovici Ridiger, pe numele său de mirean, s-a născut la 23 februarie 1929, în localitatea Tallinn din Estonia, într-o familie de emigranţi ruşi, tatăl lui fiind preot. Familia sa descinde din clanul de nobili germani von Rudiger, trecut la ortodoxie în secolul al XVIII-lea. A absolvit cursurile Seminarului Teologic din Sankt Petersburg şi ale Academiei Teologice din acelaşi oraş. A fost ales episcop de Tallinn şi de Estonia, iar din 1964 a devenit arhiepiscop. Din noiembrie 1961, a îndeplinit funcţia de adjunct al şefului Departamentului pentru Relaţii Externe al Patriarhiei Moscovei, iar din 1964, arhiepiscopul Aleksei a fost administrator al Patriarhiei Moscovei şi membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse. La 25 februarie 1968, a fost ales mitropolit. Patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse a devenit în 1990, fiind cel de-al XV-lea Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii. A păstrat relaţii distante cu Biserica Romano-Catolică, refuzând de mai multe ori o întâlnire cu Papa Ioan Paul al II-lea şi cu Benedict al XVI-lea, actualul papă. Singura sa vizită oficială într-o ţară occidentală a fost în octombrie 2007, când a ajuns la catedrala Notre Dame din Paris. Cu toate acestea, Vaticanul a transmis un mesaj de condoleanţe Patriarhiei de la Moscova. Vaticanul şi-a exprimat "surprinderea" şi "durerea" faţă de moartea patriarhului ortodox rus.


Condoleanţe frăţeşti

În numele ierarhilor, preoţilor şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis ieri un mesaj de condoleanţe către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, arătând că "înţeleptul Patriarh Alexei al II-lea a reorganizat Biserica Ortodoxă Rusă într-o perioadă de rapide transformări politice şi sociale din Europa Răsăriteană, numele său rămânând pentru totdeauna legat de reconstruirea Catedralei Hristos Mântuitorul din Moscova, căreia i-a redat măreţia de odinioară".
 

Taguri asociate:     Bisericii Ortodoxe | externe
Comentarii
Rusia în doliu, după Patriarhul Aleksei al II-lea
3 comentarii
MDL
D-zeu il odihneasca pe preafericistul KGB-ist
07/12/2008 18:47:14 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Ina
Sa dea Domnul sa vina in locul lui, un patraiarh care sa sustina biserica ortodoxa incontinuare. Traim vremuri ...de rugaciune continua.
Doamne ajuta
06/12/2008 15:58:57 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
barbu dinu
A mai crapat un drac mare incornorat. Ce nemernic!
06/12/2008 09:53:45 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
  • Galerie Foto Dintre toate cele 18 ţări concurente în prima semifinală Eurovision din Baku Crystall Hall, România a fost singura văduvită de monitorizarea din cască. De ce tocmai cu noi, organizatorii s-au făcut de baftă?! "A fost foarte dificil să cânt fără să aud nimic. Mă bucur că am reuşit să nu vă dezamăgesc şi să cânt...
  • În România trăiesc 461 de persoane cu vârsta de 100 de ani sau mai mare decât această etate, iar cel mai bătrân locuitor al ţării este o femeie de 112 ani din Tulcea. Informaţia a fost publicată de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din MAI.Din totalul celor care au împlinit...
  • Hidrologii au emis o nouă avertizare Cod Portocaliu de inundaţii valabilă începând de miercuri, de la ora 16:00, pentru 13 bazine hidrografice. Informarea completează atenţionarea de Cod Galben publicată anterior şi care, la rândul ei, rămâne în vigoare.Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a...
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Astăzi e ziua ta: General (r) prof. dr. Vasile Cândea
Astăzi e ziua ta: General (r) prof. dr. Vasile Cândea General (r) prof. dr. Vasile Cândea, preşedintele Academiei Oamenilor de Ştiinţă din ... Citește articolul
Caricatura zilei: 24 mai 2012
Caricatura zilei: 24 mai 2012 Mai multe caricaturi pe www.gazdaru.ro Citește articolul
Horoscop zilnic, joi 24 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Acum 100 de ani: Capitala îşi schimbă fizionomia
Acum 100 de ani: Capitala îşi schimbă fizionomia Bucureştii în prefacereAcei ce cunosc Bucureştii de mai mult sau de mai puţin timp vor fi ... Citește articolul
Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor
Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor Creştin ortodocşii prăznuiesc, în joia din cea de-a şasea săptămână după Sfintele ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Jaguar se asteapta la dublarea vanzarilor in Romania
Jaguar se asteapta la dublarea vanzarilor in Romania Premium Auto, importatorul oficial al marcilor Jaguar si Land Rover pentru Romania, se asteapta la ... Citește articolul
Ponta: Cu cat la TV se transmit stiri inadmisibile legate de leu-euro, cu atat ar putea fi mai rau
Ponta: Cu cat la TV se transmit stiri inadmisibile legate de leu-euro, cu atat ar putea fi mai rau Premierul Ponta considera ca stirile transmise de posturile TV prin care se anunta prabusirea ... Citește articolul
Lumina (sub)acvatica asupra afacerilor cu microhidrocentrale: "Multi vorbesc, putini cunosc!"
Lumina (sub)acvatica asupra afacerilor cu microhidrocentrale: "Multi vorbesc, putini cunosc!" “Afectarea grava a sistemului acvatic”, “dezastru ecologic”, ... Citește articolul