SUA / Femeia soldat, între viol şi hărţuire sexuală

În 2003, revista Time a ales personajul anului "soldatul american", ia pe coperta sa apărea o femeie însoţită de tovarăşii săi de arme.

Recent a apărut o carte intitulată: "Soldatul singuratic: războiul privat al femeilor care servesc în Irak" şi care analizează insuportabila situaţie a femeilor soldat care desfăşoară misiuni în această ţară arabă. Autoarea, Helen Benedict, le-a cerut acestor femei să povestească cele mai intime detalii, precum groaza a de a fi violate de proprii camarazi de arme, notează ziarul ABC.

Femeile se simt singure. Chiar dacă mai mult de 200.000 dintre ele au făcut războiul în Irak din martie 2003, mai mult decât în oricare al conflict de la cel de-al doilea război mondial. Acolo în fostul fief al lui Saddam Hussein, au murit 104 femei şi peste 600 au fost rănite. Şi totuşi se simt singure. Proporţia este de o femeie la zece bărbaţi şi de cele mai multe ori sunt detaşate în plutoane unde nu servesc decât bărbaţi. O izolare care poate fi la fel de dură ca războiul însuşi şi care de multe ori se traduce printr-o degradare morală şi hărţuire sexuală din partea colegilor.

"Între 2006 şi 2008 am vorbit cu 40 de femei care au servit în Irak despre experienţele lor de război. Dintre acestea, 28 au fost violate sau au suferit vreun tip de hărţuire", spune autoarea, invocând cifrele Departamentului pentru problemele veteranilor care arată că 30% dintre ele au fost violate şi 90%, hărţuite sexual. Ministerul Apărării american cunoaşte perfect problema şi este de părere că 90% din atacurile sexuale nici măcar nu se raportează.

Chantelle Henneberry a servit în Irak între 2005 şi 2006. "Eram singura femeie dintr-un pluton de 60 de bărbaţi. Şi cea mai tânăra, aveam doar 17 ani", spune ea în carte. "Soldaţii uitau de multe ori că sunt de faţă şi spuneau lucruri cumplite", îşi aminteşte ea. "Unul din colegii mei, pe care îl consideram prieten a încercat să mă violeze. Iar doi din sergenţii mei încercau să se culce cu mine tot timpul". Chantelle povesteşte că nu avea pe nimeni care să o însoţească când era de gardă, sau când făcea duş. "Singurele mele însoţitoare erau arma şi cuţitul".

Primele sale luni în ţara arabă au fost foarte grele. Un superior o hărţuia întratâta încât l-a denunţat. "Când am fost puşi faţă în faţă, s-a răstit la mine spunând că problema este a mea şi că trebuie să fie transferată. Apoi m-au promovat". Mulţi militari nu le vor în preajmă. "Unul mi-a spus chiar că suntem trimise pentru a provoca probleme, iar dacă în Vietnam aveau prostituate, în Irak nu au decât femei soldat". Chantelle a plecat de la Mosul la Rawah, unde erau peste 1.500 de bărbaţi şi doar 18 femei. "Îmi era mai puţin teamă de focul de mortiere decât de bărbaţii cu care împărţeam acoperişul zi de zi", spune ea.

Mickiela Montoya a stat 11 luni în Irak în 2005. A servit în cadrul Gărzii Naţionale a Californiei când avea 19 ani. "Când eşti femeie într-o armată de bărbaţi nu ai decât trei opţiuni în ochii lor: să fii vulpe, târfă sau lesbiană. Eşti o vulpe când nu te culci cu ei; o târfă când te culci măcar cu unul; şi o o lesbiană atunci când nu le placi". Mickiela recunoaşte că avea tot timpul asupra cuţitul dar nu pentru a se apăra de duşman: "Îl purtam cu mine pentru a mă apăra de colegii mei".

Potrivit mărturiilor, mulţi militari refuzau să le primească în plutonul lor. "Mulţi au spus că nici măcar nu se pot uita la noi". Între anecdote, aminteşte cum un coleg a avertizat-o într-o noapte când făcea de gardă: "Ştii că dacă te violez acum, lumea nici măcar nu şi-ar da seama. Nu te-ar auzi şi nu te-ar vedea nimeni. Ce ai face?" Mickiela i-a răspuns că l-ar înjunghia fără să clipească, deşi nici măcar nu avea cuţitul cu ea /dar pe care a început să-l poarte de atunci încolo/. "Exersam cum să-l scot cât mai repede din buzunar, cu cea mai mare dexteritate posibilă".

A făcut serviciul şi în Afganistan şi spune cum denunţurile au crescut ca număr. Şi cazuri precum cel al sergentei Marti Ribeiro au ieşit la lumină. Ribeiro a servit în Afganistan în 2006, unde a fost agresată sexual. "A trebuit să treacă mai mult de un an să înţeleg că nu a fost din vina mea, aşa că nu am spus nimic nimănui". Acest sentiment de vină se repetă la nesfârşit în rândul femeilor soldat, într-o armată al cărei cod al tăcerii le marchează pe viaţă.

Sursa: Agerpres