Arhiva
Externe.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Un nou scandal de mită zguduie gigantul Siemens

14 decembrie 2011 – 18:25
Opt foşti directori ai grupului german Siemens sunt acuzaţi în SUA că ar fi plătit mită de 100 milioane de dolari timp de zece ani mai multor oficiali argentinieni, printre care doi preşedinţi, pentru a câştiga un contract de un miliard de dolari care a vizat producerea de cărţi de identitate.

Acuzaţii, care locuiesc în Germania, Elveţia şi Argentina, nu au fost încă arestaţi, au precizat oficialii americani, potrivit Reuters, citat de Mediafax.

Printre aceştia se numără Uriel Sharef, fost membru al Consiliului de Administraţie al Siemens. Sharef a devenit astfel primul fost membru al Consiliului de Administraţie al unei companii din topul Fortune Global 50 acuzat în baza legislaţiei SUA împotriva practicilor de corupţie pe plan internaţional.

Cei opt sunt acuzaţi de dare de mită, în perioada 1996-2007, către mai mulţi oficiali argentinieni, printre care se numără doi preşedinţi şi mai mulţi miniştri, potrivit dosarului întocmit de Securities and Exchange Commission, comisia de valori mobiliare din SUA.

Ei au fost acuzaţi de conspiraţie în vederea fraudei, fraudă electronică şi spălare de bani, riscând o pedeapsă maximă de 25 de ani de închisoare.

Siemens şi subsidiara argentiniană a grupului au pledat "vinovat" în decembrie 2008 la acuzaţii similare vizând acelaşi contract pentru producţia de cărţi de identitate, plătind penalizări şi sancţiuni în valoare totală de 449 milioane de dolari.

Autorităţile americane au calificat atunci gradul de cooperare a Siemens cu ancheta drept "extraordinar".

Procurorul general adjunct Lanny Breuer a refuzat să răspundă întrebărilor presei privind intenţia SUA de a solicita extrădarea inculpaţilor. Germania nu îşi extrădează proprii cetăţeni, dar Uriel Sharef este anchetat şi de autorităţile germane într-un dosar similar.

Reprezentanţii Siemens au refuzat să comenteze situaţia, notând că ancheta vizează persoane private, şi nu compania.

În luna mai din 2010, fostul ministru socialist grec Tassos Mantelis a recunoscut că a primit în 1998 200.000 de mărci germane (100.000 de euro) din partea companiei Siemens. Un alt politician grec, Theodore Tsoukatos, tot socialist, a recunoscut şi el că a primit bani de la Siemens, un milion de mărci (420.000 de euro), în 2000, fapte dintr-un un consistent dosar legat de Olimpiada de la Atena.
Taguri asociate:     siemens | mita, | grecia | argentina
Comentarii
Un nou scandal de mită zguduie gigantul Siemens
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)  Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme ... Citește articolul
Peste 125.000 de pelerini de Rusaliile catolice, pe muntele Şumuleul Mic
Peste 125.000 de pelerini de Rusaliile catolice, pe muntele Şumuleul Mic Peste 125.000 de pelerini asistă, sâmbătă la prânz, la slujba de Rusaliile catolice ... Citește articolul
Anti-Viagra! David Hasselhoff: Cu galeza mea fac cel mai bun sex
Anti-Viagra! David Hasselhoff: Cu galeza mea fac cel mai bun sex Are 59 de ani şi iubeşte o tânără cu 28 de ani mai tânără ca el, dar asta nu îl ... Citește articolul
Un labrador e erou în SUA, după ce şi-a salvat familia dintr-un incendiu (VIDEO)
Un labrador e erou în SUA, după ce şi-a salvat familia dintr-un incendiu (VIDEO) O familie din Illinois, SUA, a fost salvată de câinele lor dintr-un incendiu. Peyton, un ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul