Ungureanu menţine principalele orientări ale fostului guvern
Parlamentul a dat votul de încredere noului guvern al României, deschizând astfel calea învestiturii oficiale a acestuia. Guvernul condus de premierul desemnat Mihai Răzvan Ungureanu a obţinut 237 de voturi pentru şi numai două împotrivă, în timp ce majoritatea parlamentarilor din opoziţie nu au participat la vot, scrie agenţia France Presse.
„Sper să nu vă dezamăgesc niciodată, chiar dacă voi avea o misiune dificilă de îndeplinit”, a declarat noul premier de la tribuna Parlamentului, imediat după anunţul oficial al rezultatului votutlui, continuă agenţia franceză de presă, care mai precizează că „a rămas neschimbată coaliţia aflată la putere, compusă din PDL, UDMR şi UNPR”. Aceeaşi agenţie de presă remarcă şi faptul că Ungureanu a afirmat că noul său guvern „va meţine principalele direcţii ale precedentului Executiv de centru-dreapta, în special în ceea ce priveşte economia şi politica externă”.
În acest sens, noul premier a spus că ar putea lua în calcul şi o creştere „prudentă” a salariilor din sectorul public şi a pensiilor, dacă evoluţia economiei interne va permite acest lucru, iar în privinţa politicii externe, Ungureanu a afirmat că „România va urma principalele direcţii deja consacrate ale acestei politici”, citând în special „demersurile pentru aderarea la spaţiul Schengen până la sfârşitul acestui an”. AFP remarcă însă una dintre promisiunile cele mai importante făcute de noul premier român, şi anume, faptul că el a declarat că „eradicarea corupţiei la nivel înalt constituie axa centrală a guvernului său”. Ungureanu s-a angajat de asemenea să continue cu simplificarea cadrului legislativ şi administrativ pentru în vederea stimulării investiţiilor şi a absorbirii a 20% din fondurile europene acordate Bucureştiului, până la sfârşitul acestui an.
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
wall-street.ro




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

