Arhiva
Externe.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Vladimir Voronin: Românii vor intra liber în Moldova atunci când moldovenii vor merge liber în Europa!

29 iulie 2009 – 10:10

Vladimir Voronin a vorbit în această dimineaţă despre alegerile din Moldova, dar şi despre relaţiile cu România.Şeful statului de peste Prut a apreciat că “vizele pentru români vor fi scoase doar atunci când UE va scoate vizele pentru cetăţenii statului meu”.



Preşedintele în exerciţiu a mai spus că relaţiile cu România trebuie să fie bune, amicale, ca şi cu oricare al vecin, precizând totodată că partea moldavă a depus întotdeauna acest efort. “Foarte mult depinde de statul român, care nu trebuie să vină cu idei de naţionalism, unionism”, a declarat Voronin, citat de Jurnal de Chişinău. În urma incidentelor din 7 aprilie, autorităţile din Republica Moldova au decis să introducă regimul de vize în relaţia cu România, iar consulul României a fost expulzat de la Chişinău.
Taguri asociate:     externe
Comentarii
Vladimir Voronin: Românii vor intra liber în Moldova atunci când moldovenii vor merge liber în Europa!
un comentariu
(n)evermind
va lipseste un cuvant, d-lor jurmalisti... intre "iar - Romaniei," in ultima propozitie...
29/07/2009 10:18:41 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Citeşte şi
După închiderea birourilor de vot în Republica Moldova, la ora 21:00, ora României, primele rezultate ale sondajului ... Citeşte articolul
Alegătorii moldoveni au din nou ocazia să opteze pentru democraţie sau pentru comunism
Alegerile parlamentare anticipate se desfăşoară astăzi în Republica Moldova în condiţii de tensiune maximă. Puterea comunistă şi-a păstrat ... Citeşte articolul
În Republica Moldova clădirea Parlamentului îşi schimbă faţa.  Interiorul său, speră cetăţeanul de rând, se va schimba în urma votului de astăzi!
Încă preşedinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin nu s-a putut abţine să nu ... Citeşte articolul
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)  Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme ... Citește articolul
Peste 125.000 de pelerini de Rusaliile catolice, pe muntele Şumuleul Mic
Peste 125.000 de pelerini de Rusaliile catolice, pe muntele Şumuleul Mic Peste 125.000 de pelerini asistă, sâmbătă la prânz, la slujba de Rusaliile catolice ... Citește articolul
Anti-Viagra! David Hasselhoff: Cu galeza mea fac cel mai bun sex
Anti-Viagra! David Hasselhoff: Cu galeza mea fac cel mai bun sex Are 59 de ani şi iubeşte o tânără cu 28 de ani mai tânără ca el, dar asta nu îl ... Citește articolul
Un labrador e erou în SUA, după ce şi-a salvat familia dintr-un incendiu (VIDEO)
Un labrador e erou în SUA, după ce şi-a salvat familia dintr-un incendiu (VIDEO) O familie din Illinois, SUA, a fost salvată de câinele lor dintr-un incendiu. Peyton, un ... Citește articolul
imopedia.ro
Vila in Valenii de Munte

5 camere

Suprafata utila: 280 mp

225.000 EU

Apartament in Tineretului

2 camere

Suprafata utila: 55 mp

74.500 EU

PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul