La Festivalul Filmului de Dragoste de la Mons (Belgia), desfăşurat între 19 şi 26 februarie, va fi prezentat în competiţia internaţională, astăzi, începând cu ora 18:30, producţia românească "Cealaltă Irina". La proiecţie vor asista regizorul peliculei Andrei Gruzsniczki şi actorul în rolul principal Andi Vasluianu. O a doua proiecţie a filmului va avea loc mâine (15:00).
Tot astăzi, de la ora 19:00, în secţiunea Focus, publicul va putea vedea "Hotel de lux", în regia lui Dan Piţa. Apreciatul cineast a venit la Mons, urmând să modereze mâine şi întâlnire despre evoluţia filmului românesc de-a lungul anilor.
La 25 februarie, va avea loc prima proiecţie a celui de-al doilea film românesc din competiţia oficială, "WebSiteStory" de Dan Chişu, în prezenţa regizorului şi a interpretei principale Crina Semciuc.
Aşa cum am relatat şi mai înainte, prezenţa românească la această a 26-a ediţie a Festivalului Filmului de la Mons este numeroasă. Au fost invitaţi actori, regizori, critici, producători. În opinia criticului Cristina Corciovescu, aflată aici, "invazia" României, cu filme în concurs şi în afara concursului, cu mulţi invitaţi, cu un solid eveniment românesc în cadrul manifestării, se datorează faptului că "filmul românesc este încă pe val, este longeviv, în ciuda altor pronosticuri, care spuneau că se va termina destul de repede moda filmului românesc în lume". Dovadă e şi cel mai recent mare premiu pentru cinemaul românesc - Ursul de Argint de la Berlinală, obţinut de un debutant.
Cristina Corciovescu susţine că România este invitatul de onoare al acestei ediţii şi datorită faptului că Delegatul general al festivalului, André Ceuterick, un director care organizează cu profesionism evenimentele, este un bun prieten al ţării noastre. El urmăreşte evoluţia cinematografului românesc, venind în România cel puţin o dată pe an. "Are o afecţiune specială pentru noi şi noi avem o afecţiune specială pentru el, aşa că nu putem decât să-i fim recunoscători", ne-a spus Cristina Corciovescu, secretarul Asociaţiei Criticilor de Film din România.
Un alt versat critic de film, Magda Mihăilescu, care vine la Mons pentru a patra oară, de această dată făcând parte şi dintr-un juriu, a spus pentru Jurnalul Naţional că la început nu prea avea încredere în acest festival, pentru că nu i-a explicat nimeni în ce constă el. "Am venit acum patru ani când în juriu era Marcel Iureş. Mi-am dat seama că nu este doar un festival care să cuprindă doar filme de dragoste în sensul erotic. Nici pe departe. Se raportează la tot ce ţine de afecţiunea dintre oameni, de relaţiile umane: familiale; părinţi - copii, fraţi - surori etc. Evident se raportează şi zona iubirii propriu-zise. Tocmai pentru că este un festival cu o deschidere mai mare, am putut să văd filme din foarte multe zone mai puţin accesibile nouă, mai puţin cunoscute şi mai puţin prezentate la alte festivaluri. Aici am văzut filmul din Africa de Sud "Tsotsi" şi de care nu ştia nimeni, dar care apoi a luat Oscarul pentru cel mai bun film străin", a afirmat Magda Mihăilescu, membru al FIPRESCI - Federaţia Internaţională a Criticilor de Film şi care participă la foarte multe festivaluri din lume.
Magda Mihăilescu susţine că André Ceuterick a dorit, cu câţiva ani în urmă, ca România să fie invitatul de onoare al Festivalului Filmului de Dragoste, încă de când a început să se "vorbească de bine în lume, şi pe bună dreptate, de filmul românesc". Acum a reuşit şi a adus producţii româneşti ale diferitor generaţii, de la Dan Piţa, Nae Caranfil, Cristian Mungiu la Andrei Gruzsniczki şi Gabriel Achim, acesta fiind prezent cu un scurtmetraj.
Va avea loc aici la Mons şi o întâlnire între reprezentanţii cinematografiei române şi invitaţii din partea organizatorilor, la care se va discuta despre evoluţia filmului românesc din ultimii ani, despre "succesele greu de imaginat cu mai mulţi ani în urmă.
Este foarte important că avem două filme în concurs, din 12 selecţionate. Dacă va fi un premiu pentru ai noştri depinde în mare măsură şi de preşedintele juriului - Thomas Gilou, cineast francez. Magda Mihăilescu afirmă că depinde de autoritatea lui: "O să vedem. Un film de-al nostru ar merita să plece de aici cu o inimă de cristal".
Mons, Belgia

-
Primul album de studio al grupului Cap De Craniu apare joi, 9 februarie, în cadrul concertului de lansare ce se desfăşoară în Club Fabrica. Înregistrat de Mihai Ionescu (ex-Days Before Disappearance) – voce, Călin Răduţă (H8, Hang Him, ex-Crize, ex-Kendo) – chitară, Paul Nicolae (ex-Days Before Disappearance,... -
Video Ieri, a fost inaugurată în oraşul marocan Tanger, situat foarte aproape de sudul Spaniei, cea mai nouă uzină a grupului Renault, o unitate în cadrul căreia se vor construi modele Dacia, capacitatea anuală putând ajunge la 400.000 de unităţi. Uzina a stârnit controverse şi îngrijorări în Franţa, temerile fiind că... -
Galerie Foto Potrivit Sky News, oamenii s-au dezlănţuit pe străzile Atenei, existând confruntări între protestatari şi jandarmi. Grecii sunt furioşi din cauza măsurilor de austeritate luate deja de autorităţile elene şi cer ca Guvernul să nu mai taie din nou salarile sau să concedieze oameni în sectorul public. Grecia a primit ieri un...
Multimedia
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Ion Sandu (ANM): "Îmi doresc să nu dam Cod Roşu. La Cod Roşu se blochează România"
Directorul Administraţiei Naţionale de Meterologie, Ion Sandu, a declarat că situaţia actuală din ...
Citește articolul

Ultimul interviu al lui Whitney Houston:"Am crescut. Sunt mai matură"
În noiembrie anul trecut, când realizatoarea emisiunii Access Hollywood Shaun Robinson ...
Citește articolul
În noiembrie anul trecut, când realizatoarea emisiunii Access Hollywood Shaun Robinson ...
Citește articolul
Unde a dus-o consumul de doguri pe Whitney Houston. Bântuită de demoni virtuali, purtând pamperşi pentru necesităţile fiziologice
În ianuarie 2006, Tina Brown, pe atunci cumnata lui Whitney Houston, a oferit presei ...
Citește articolul
În ianuarie 2006, Tina Brown, pe atunci cumnata lui Whitney Houston, a oferit presei ...
Citește articolul
Ce mai cere FMI Guvernului României
1. Lichidarea CNH
FMI a solicitat Guvernului să înceapă, până la sfârşitul lunii ...
Citește articolul
1. Lichidarea CNH
FMI a solicitat Guvernului să înceapă, până la sfârşitul lunii ...
Citește articolul
Cum a ajuns un "mucos" să-i terorizeze pe proprietarii magazinelor de bijuterii din Suceava (VIDEO)
Un mic "mucos" din Iclod, judeţul Cluj, a ajuns să-i terorizeze pe proprietarii magazinelor de ...
Citește articolul
Un mic "mucos" din Iclod, judeţul Cluj, a ajuns să-i terorizeze pe proprietarii magazinelor de ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită