Joachim Low: Avem tot ce trebuie pentru a învinge Spania
7 iulie 2010 – 11:50
Foto: Reuters
Selecţionerul Germaniei, Joachim Low, a declarat, marţi, înaintea semifinalei Cupei Mondiale de la Durban, că Spania est cea mai bună echipă din lume ca nivel de joc, dar că naţionala sa are tot ce-i trebuie pentru a învinge şi a merge în finală, informează AFP.
"În 2008, Spania a fost cea mai bună echipă şi a meritat să câştige Campionatul European. Doi ani după, Spania este aproape la fel în timp ce la noi sunt multe schimbări, în modul de a juca şi ca rezultate. Noi am progresat în raport cu 2008. Nu aveam această constanţă, această superioritate în joc. Spania a fost constantă în ultimii ani, este cea mai bună la nivel de joc, cel mai bine organizată, cu Iniesta şi Xavi, jucători care evoluează împreună de mai mulţi ani şi sunt de clasă mondială. Ei nu fac aproape nici o greşeală, dar noi avem încredere în noi. Ştim ce avem şi ce trebuie să facem pentru a pune probleme Spaniei", a afirmat Low.
Low a afirmat că jucătorii săi sunt foarte concentraţi, în ciuda victoriilor din meciurile cu Anglia şi Argentina. "Simt că aceşti jucători vor să ajungă cât mai departe, au şansa să meargă în finală. Nu ne vom schimba jocul şi să joci defensiv contra Spaniei, dacă o vom face, nu vom reuşi niciodată să-i scoatem din joc, deoarece ei sunt prea siguri de fotbalul lor", a menţionat Low.
Joachim Low a subliniat că nu este surprins de faptul că Miroslav Klose poate deveni cel mai bun marcator din istorie la Cupa Mondială, deşi nu mai este titular la Bayern Munchen. "Nu este o surpriză pentru mine. A fost mereu foarte bun la naţională, chiar şi la Euro-2008 a avut evoluţii bune deşi avea probleme la Bayern. Are calităţi incredibile, îşi cunoaşte bine corpul şi forma. Ştia ce avea de făcut când a ajuns în stagiu, ştia că trebuie să se antreneze mai mult. A fost important să înscrie în primul meci, cu Australia", a adăugat Low.

Comentarii
Joachim Low: Avem tot ce trebuie pentru a învinge Spania
niciun comentariu
-
Primul album de studio al grupului Cap De Craniu apare joi, 9 februarie, în cadrul concertului de lansare ce se desfăşoară în Club Fabrica. Înregistrat de Mihai Ionescu (ex-Days Before Disappearance) – voce, Călin Răduţă (H8, Hang Him, ex-Crize, ex-Kendo) – chitară, Paul Nicolae (ex-Days Before Disappearance,... -
Video Ieri, a fost inaugurată în oraşul marocan Tanger, situat foarte aproape de sudul Spaniei, cea mai nouă uzină a grupului Renault, o unitate în cadrul căreia se vor construi modele Dacia, capacitatea anuală putând ajunge la 400.000 de unităţi. Uzina a stârnit controverse şi îngrijorări în Franţa, temerile fiind că... -
Galerie Foto Potrivit Sky News, oamenii s-au dezlănţuit pe străzile Atenei, existând confruntări între protestatari şi jandarmi. Grecii sunt furioşi din cauza măsurilor de austeritate luate deja de autorităţile elene şi cer ca Guvernul să nu mai taie din nou salarile sau să concedieze oameni în sectorul public. Grecia a primit ieri un...
Multimedia
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Bogdan Teodorescu: "Răzvan Ungureanu, la fel de obedient ca Emil Boc, faţă de Traian Băsescu"
● Jurnalul Naţional: Cum apreciaţi recentul şi multcomentatul discurs al lui Victor Ponta, ca pe un ...
Citește articolul
Ion Sandu (ANM): "Îmi doresc să nu dam Cod Roşu. La Cod Roşu se blochează România"
Directorul Administraţiei Naţionale de Meterologie, Ion Sandu, a declarat că situaţia actuală din ...
Citește articolul
Directorul Administraţiei Naţionale de Meterologie, Ion Sandu, a declarat că situaţia actuală din ...
Citește articolul
Ultimul interviu al lui Whitney Houston:"Am crescut. Sunt mai matură"
În noiembrie anul trecut, când realizatoarea emisiunii Access Hollywood Shaun Robinson ...
Citește articolul
În noiembrie anul trecut, când realizatoarea emisiunii Access Hollywood Shaun Robinson ...
Citește articolul
Unde a dus-o consumul de doguri pe Whitney Houston. Bântuită de demoni virtuali, purtând pamperşi pentru necesităţile fiziologice
În ianuarie 2006, Tina Brown, pe atunci cumnata lui Whitney Houston, a oferit presei ...
Citește articolul
În ianuarie 2006, Tina Brown, pe atunci cumnata lui Whitney Houston, a oferit presei ...
Citește articolul
Ce mai cere FMI Guvernului României
1. Lichidarea CNH
FMI a solicitat Guvernului să înceapă, până la sfârşitul lunii ...
Citește articolul
1. Lichidarea CNH
FMI a solicitat Guvernului să înceapă, până la sfârşitul lunii ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită