Arhiva
Fotbal international.
Duminică, 12 februarie 2012
SHOP

Low: Acum 9 luni nu am fi sperat că vom lua bronzul

11 iulie 2010 – 12:10
 Foto: Reuters 
Selecţionerul Germaniei, Joachim Low, a declarat, sâmbătă seară, după finala mică a Cupei Mondiale, cu Uruguay, că naţionala ţării sale nu ar fi sperat în urmă cu opt sau nouă luni ceea ce a reuşit la turneul final din Africa de Sud, la care s-a clasat pe locul 3, informează AFP.

"La două sau trei zile după înfrângerile din semifinale, cele două echipe au trebuit să îşi mobilizeze toate forţele şi au încercat să câştige meciul pentru a pleca acasă cu o victorie, nu cu mâinile goale. În repriza a doua, s-a văzut ce caracter a avut echipa, pentru a rezista şi a obţine victoria. Sunt mulţumit de acest lucru. Pe ansamblu, ceea ce am reuşit acum nu am fi sperat în urmă cu opt sau nouă luni", a spus Low.

Internaţionalul Sami Khedira, autorul golului victoriei în partida cu Uruguay, a declarat că el şi cochipierii săi sperau să reuşească mai mult la ediţia din Africa de Sud a Cupei Mondiale. "Evident că speram cu toţii la mai mult, dar până la urmă acest meci pentru locul trei a fost tot o finală pe care doream neapărat să o câştigăm. Suntem bucuroşi că am reuşit. La această ediţie a Cupei Mondiale am avut o echipă foarte tânără, sperăm să obţinem mai mult în viitor", a spus Khedira.

Mijlocaşul Bastian Schweinsteiger, căpitan în absenţa lui Lahm, este mândru că face parte din naţionala Germaniei. "Acest meci era foarte important pentru fanii noştri, care ne-au susţinut ca nişte nebuni. Spre norocul nostru am câştigat. Decepţia semifinalei era încă prezentă. Nu a fost totul roz, dar am condus, am revenit, ceea ce arată caracterul acestei echipe. Sunt foarte mândru că joc în această echipă. Trebuie să privim spre viitor, să reuşim încă multe lucruri", a spus Schweinsteiger.
Taguri asociate:     cm2010
Comentarii
Low: Acum 9 luni nu am fi sperat că vom lua bronzul
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Aproximativ 500.000 de persoane, adică un uruguayan din şapte, sunt aşteptate să ... Citeşte articolul
Uruguayenii sunt foarte mulţumiţi de rezultatul obţinut la Cupa Mondială, chiar dacă au pierdut ultimele două meciuri ... Citeşte articolul
Ştiri de ultima oră
Ion Sandu (ANM): "Îmi doresc să nu dam Cod Roşu. La Cod Roşu se blochează România"
Ion Sandu (ANM): "Îmi doresc să nu dam Cod Roşu. La Cod Roşu se blochează România" Directorul Administraţiei Naţionale de Meterologie, Ion Sandu, a declarat că situaţia actuală din ... Citește articolul
Ultimul interviu al lui Whitney Houston:"Am crescut. Sunt mai matură"
Ultimul interviu al lui Whitney Houston:"Am crescut. Sunt mai matură" În noiembrie anul trecut, când realizatoarea emisiunii Access Hollywood Shaun Robinson ... Citește articolul
Ce mai cere FMI Guvernului României
Ce mai cere FMI Guvernului României 1. Lichidarea CNH FMI a solicitat Guvernului să înceapă, până la sfârşitul lunii ... Citește articolul
Cum a ajuns un "mucos" să-i terorizeze pe proprietarii magazinelor de bijuterii din Suceava (VIDEO)
Cum a ajuns un "mucos" să-i terorizeze pe proprietarii magazinelor de bijuterii din Suceava (VIDEO) Un mic "mucos" din Iclod, judeţul Cluj, a ajuns să-i terorizeze pe proprietarii magazinelor de ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
imopedia.ro
Apartament in Soseaua Nordului

4 camere

Suprafata utila: 200 mp

2.800 EU/luna

Apartament in Brancoveanu

2 camere

Suprafata utila: 61 mp

65.000 EU

PUBLICITATE
PUBLICITATE
bannerhotelonline.gif
PUBLICITATE