Arhiva
Fotbal international.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Spania şi Olanda au intrat deja în febra marii finale

11 iulie 2010 – 13:29
 Foto: Reuters
 Foto: Reuters
 Foto: Reuters
 Foto: Reuters
 Foto: Reuters
 Foto: Reuters
 Foto: Reuters
 Foto: Reuters
Deşi mai sunt destule ore până la startul finalei Cupei Mondiale din Africa de Sud, Spania şi Olanda sunt deja cuprinse de emoţiile marelui meci. "Ziua cea mai importantă", a titrat cotidianul Marca, care speră ca naţionala Spaniei să fie a treia echipă care reuşeşte "dubla" istorică CM-CE. Marca subliniază şi prima prezenţă a reprezentativei iberice într-o finală de campionat mondial printr-un material intitulat "La asta visam de mici", în care sunt prezentate imagini din copilărie cu actualii componenţi ai naţionalei.

În Spania, cu greu se mai poate găsi un balcon pe care să nu troneze steagul naţional, conaţionalii lui David Villa împodobind cu fulare în culorile roşu şi galben până şi statuile din parcuri. De asemenea, milioane de spanioli sunt aşteptaţi să vadă meciurile în locurile special amenajate, din care 250.000 doar la Madrid, la Paseo de Recoletos, pe un ecran gigant de 60 de metri pătraţi.

De partea cealaltă, olandezii sunt încrezători că de această dată, la a treia încercare, vor reuşi în sfârşit să cucerească titlul mondial. Batavii nu l-au uitat nici pe Paul, caracatiţa prezicătoare din Obberhausen, care a nimerit până acum toate rezultatele Germaniei de la Cupa Mondială. După ce "oracolul cu opt picioare" a pronosticat, vineri, că Spania va câştiga finala, olandezii spun că Paul va da greş tocmai la ultimul meci, ca şi acum doi ani, la Euro-2008, când a mizat că ibericii vor pierde în faţa Germaniei.
Taguri asociate:     cm2010
Comentarii
Spania şi Olanda au intrat deja în febra marii finale
niciun comentariu
Esenţial
Citeşte şi
După o pauză de 32 de ani, finala Cupei Mondiale se va disputa între două echipe ... Citeşte articolul
Aproximativ 500.000 de persoane, adică un uruguayan din şapte, sunt aşteptate să ... Citeşte articolul
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO) La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ... Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia.  MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO) UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ... Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ... Citește articolul
imopedia.ro
Apartament in Dristor

3 camere

Suprafata utila: 65 mp

68.500 EU

Casa in Popesti-Leordeni

4 camere

Suprafata utila: 100 mp

110.000 EU

PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul