Uruguay - Germania 2-3: Bronz păstrat
10 iulie 2010 – 20:06
Germania s-a impus cu 3-2 în faţa Uruguayului în finala mică şi a terminat pentru a doua oară consecutiv pe locul al treilea la Cupa Mondială. Duminică vom afla şi marea câştigătoare, în urma finalei Olanda - Spania, care se va disputa la Johannesburg, de la ora 21:30.
Partida de la Port Elizabeth a început cu ocazia lui Forlan, care a şutat din lovitură liberă pe lângă vinclul porţii lui Butt. Elevii lui Joachim Low au replicat aproape imediat, cap în bară al lui Friedrich, dar în minutul 19 Muller nu a mai greşit ţinta, egalându-i pe Sneijder şi pe David Villa în clasamentul golgeterilor turneului final, cu 5 reuşite.
O greşeală a lui Schweinsteiger la mijlocul terenului avea să dea startul revenirii sud-americanilor. Mai întâi Cavani a finalizat un contraatac fulgerător, iar apoi, la 6 minute de la reluare, Forlan înscria pentru 2-1 cu o execuţie senzaţională de la marginea careului.
Uruguayenii au condus doar 5 minute, Muslera făcând cadou germanilor golul lui Jansen. Iar când toată lumea aştepta prelungirile, o nouă bâlbâială în apărarea sud-americanilor a adus golul lui Khedira, echivalent cu victoria.
Germanii câştigă cu 3-2 şi păstrează atât bronzul mondial câştigat acum 4 ani, la turneul final organizat pe teren propriu, cât şi pe antrenorul Joachim Low, care şi-a dat acordul de conduce Mannschaft încă doi ani.
Pentru livetext daţi click aici.

-
Primul album de studio al grupului Cap De Craniu apare joi, 9 februarie, în cadrul concertului de lansare ce se desfăşoară în Club Fabrica. Înregistrat de Mihai Ionescu (ex-Days Before Disappearance) – voce, Călin Răduţă (H8, Hang Him, ex-Crize, ex-Kendo) – chitară, Paul Nicolae (ex-Days Before Disappearance,... -
Video Ieri, a fost inaugurată în oraşul marocan Tanger, situat foarte aproape de sudul Spaniei, cea mai nouă uzină a grupului Renault, o unitate în cadrul căreia se vor construi modele Dacia, capacitatea anuală putând ajunge la 400.000 de unităţi. Uzina a stârnit controverse şi îngrijorări în Franţa, temerile fiind că... -
Galerie Foto Potrivit Sky News, oamenii s-au dezlănţuit pe străzile Atenei, existând confruntări între protestatari şi jandarmi. Grecii sunt furioşi din cauza măsurilor de austeritate luate deja de autorităţile elene şi cer ca Guvernul să nu mai taie din nou salarile sau să concedieze oameni în sectorul public. Grecia a primit ieri un...
Multimedia
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Unde a dus-o consumul de doguri pe Whitney Houston. Bântuită de demoni virtuali, purtând pamperşi pentru necesităţile fiziologice
În ianuarie 2006, Tina Brown, pe atunci cumnata lui Whitney Houston, a oferit presei ...
Citește articolul
În ianuarie 2006, Tina Brown, pe atunci cumnata lui Whitney Houston, a oferit presei ...
Citește articolul
Ce mai cere FMI Guvernului României
1. Lichidarea CNH
FMI a solicitat Guvernului să înceapă, până la sfârşitul lunii ...
Citește articolul
1. Lichidarea CNH
FMI a solicitat Guvernului să înceapă, până la sfârşitul lunii ...
Citește articolul
Cum a ajuns un "mucos" să-i terorizeze pe proprietarii magazinelor de bijuterii din Suceava (VIDEO)
Un mic "mucos" din Iclod, judeţul Cluj, a ajuns să-i terorizeze pe proprietarii magazinelor de ...
Citește articolul
Un mic "mucos" din Iclod, judeţul Cluj, a ajuns să-i terorizeze pe proprietarii magazinelor de ...
Citește articolul
Atenţie! Este posibil ca frigul sa aduca şi gripă. Mai protejaţi sunt elevii, mai afectaţi, bolnavii cronici şi vârstnicii
Gerul, viscolul pot contribui la mărirea pericolului de infecţii respiratorii de sezon, inclusiv de ...
Citește articolul
Gerul, viscolul pot contribui la mărirea pericolului de infecţii respiratorii de sezon, inclusiv de ...
Citește articolul
Cum afli dacă şcoala la care înveţi/învaţă copilul tău e închisă
Inspectorii generali şcolari fac parte din comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă, ...
Citește articolul
Inspectorii generali şcolari fac parte din comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă, ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
O importanta zona comerciala, bancara si industriala, Lyon este si un oras ... Citeste articolul
Abordarea dura pentru care Fondul Monetar International este recunoscut poa ... Citeste articolul
Nu mai putin de 40% dintre americani declara ca serviciul este extrem de st ... Citeste articolul
Zona Carol este una aparte în peisajul imobiliar bucurestean. Vilele ... Citeste articolul
Alte ştiri
- Lyon, oraş cu proprietăţi imobiliare considerabil mai scumpe decât alte regiuni din Franţa
- România se poate îndrepta către dezastru, împinsă de exigenţele FMI, atenţionează ...
- Top 10 – Cele mai stresante joburi în 2012
- Zona Carol, locul în care se fac tranzacţii de aproape un milion de euro înainte ca oferta ...
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită