Pe ce să arunci banii: părul lui Elvis, guma mestecată de Britney, şerveţelul folosit de Scarlett Johansson
Autor: OANA-MARIA BALTOC
12 august 2011
Banii nu mai contează când vine vorba despre omul pe care îl admiri sau, mai mult, îl idolatrizezi. Aşa au gândit, pesemne, cei care au licitat pe eBay obiecte dintre cele mai banale numai şi numai pentru că au aparţinut unor celebrităţi sau doar pentru că au fost atinse de acestea. Astfel, BBC anunţa în anul 2002 că un fan a scos din buzunar 115.120 de dolari pentru a intra în posesia unei şuviţe din părul Regelui Rock’n Roll-ului, nemuritorul Elvis Presley. Aţi da 514 dolari pentru o gumă de mestecat, fie ea şi scuipată, din gura lui Britney Spears? Ei bine, s-a găsit un doritor în 2007, după ce cântăreaţa a avut o cădere nervoasă în public, ocazie cu care s-a luat la bătaie cu fotografii care o urmăreau, le-a atacat maşinile şi, de supărare, i-a scuipat cu guma din gură cu tot. Un martor a fost pe fază, a intrat în posesia bucăţelei mentolate şi a devenit mai avut cu 500 de dolari.
PÂINEA LUI TIMBERLAKE. De o soartă similară a avut parte felia de pâine din care a muşcat Justin Timberlake la un mic dejun pe care l-a savurat în timpul unui interviu acordat postului de radio newyorkez Z-100 în 2000. DJ-ul a păstrat bucata de pâine, a scos-o la vânzare şi o admiratoare a achiziţionat-o cu 1.025 $. "Probabil că o voi îngheţa, o voi sigila şi o să o pun bine", a declarat, la acel moment, fericita proprietară a feliei de pâine.
De-a dreptul dezgustătoare a fost licitaţia pentru un şerveţel folosit de actriţa Scarlet Johansson în timpul emisiunii "The Tonight Show" cu Jay Leno din 2008. Frumoasa blondă era răcită şi şi-a suflat delicat nasul într-o batistă de hârtie care a fost scoasă la licitaţie în scop caritabil pe eBay. A strâns... 5.300 de dolari! Apogeul obiectelor licitate pe eBay este reprezentat însă de un diamant obţinut dintr-o bună parte a părului lui Beethoven. Un iubitor al muzicii clasice a plătit 1.000.000 de dolari pentru preţioasa piatră în anul 2007. Înainte de a deveni un cântăreţ cunoscut şi apreciat, James Blunt a avut o idee de-a dreptul năstruşnică, dar cu final fericit. Pentru că sora lui era disperată că nu va ajunge la timp la o înmormântare care urma să aibă loc în Irlanda, muzicianul a postat pe eBay problema şi a făcut un fel de licitaţie de idei. Au fost contactaţi de un bărbat care le-a spus că are un prieten proprietar de elicopter, ceea ce putea fi o soluţie. Din păcate, prietenul era plecat în Suedia, aşa că sora cântăreţului a pierdut funeraliile. Însă, după o vreme, din curiozitate, fata şi pilotul de elicopter s-au întâlnit, iar un an şi jumătate mai târziu s-au căsătorit.

Comentarii
Pe ce să arunci banii: părul lui Elvis, guma mestecată de Britney, şerveţelul folosit de Scarlett Johansson
niciun comentariu
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)
Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme ...
Citește articolul
Reuters: Comuna Petrăchioaia, polul sărăciei din Uniunea Europeană. România, ţara cu cea mai sumbră perspectivă economică pe termen lung
Criza a spulberat visele săracilor din Răsăritul Europei, titrează Reuters. Agenţia de presă ...
Citește articolul
Peste 125.000 de pelerini de Rusaliile catolice, pe muntele Şumuleul Mic
Peste 125.000 de pelerini asistă, sâmbătă la prânz, la slujba de Rusaliile catolice ...
Citește articolul
Anti-Viagra! David Hasselhoff: Cu galeza mea fac cel mai bun sex
Are 59 de ani şi iubeşte o tânără cu 28 de ani mai tânără ca el, dar asta nu îl ...
Citește articolul
Un labrador e erou în SUA, după ce şi-a salvat familia dintr-un incendiu (VIDEO)
O familie din Illinois, SUA, a fost salvată de câinele lor dintr-un incendiu. Peyton, un ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită