Arhiva
Fun.
Miercuri, 16 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol4.jpg
SHOP

Sergiu Nicolaescu se simte bine în urma operaţiei la cap

10 ianuarie 2008
Sergiu Nicolaescu
  
Regizorul Sergiu Nicolaescu, internat la Spitalul Elias din Capitală, după ce a fost operat din cauza unui hematom la cap, se simte bine, este conştient şi cooperant, a declarat, joi dimineaţa, Valentin Calu, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale.

OK. Valentin Calu a mai spus că regizorul rămâne internat pentru "recuperarea deficitului motor", dar nu a putut preciza cât va dura spitalizarea. ''Nu putem estima cât va rămâne internat. Acest lucru va fi decis de şeful de secţie. Acum putem spune că este bine, cooperează şi îşi face planuri de viitor'', a afirmat medicul. Potrivit acestuia, "hematomul subdural cronic" pe care îl avea regizorul a apărut acum două luni, în urma unei căzături, Sergiu Nicolaescu fiind internat în 7 ianuarie şi operat o zi mai târziu. Regizorul Sergiu Nicolaescu a fost operat, marţi, la Spitalul Elias din Capitală, din cauza unui hematom la cap, medicii reuşind să îi dreneze hematomul. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, Valentin Calu, a afirmat că Sergiu Nicolaescu a fost mutat de la Secţia de terapie intensivă, unde a fost dus după operaţie, într-un salon, medicii apreciind că în prezent starea acestuia este bună.

Taguri asociate:     Sergiu Nicolaescu | magazin
Comentarii
Sergiu Nicolaescu se simte bine în urma operaţiei la cap
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Jurnalistul Dan Bucura, bătut în scara blocului
Jurnalistul Dan Bucura, bătut în scara blocului Jurnalistul de investigaţii Realitatea TV Dan Bucura a fost agresat în cursul serii, în ... Citește articolul
Caricatura zilei: 17 mai 2012
Caricatura zilei: 17 mai 2012 Mai multe caricaturi pe www.gazdaru.ro Citește articolul
Suprataxa Petrom
Guvernul pregăteşte un proiect de lege privind suprataxarea veniturilor excepţionale ale ... Citește articolul
Leul e sub asediu. Grecii îşi scot banii din bănci, iar efectul se simte la Bucureşti, Budapesta, Varşovia sau Praga
Leul e sub asediu. Grecii îşi scot banii din bănci, iar efectul se simte la Bucureşti, Budapesta, Varşovia sau Praga Situaţia din Grecia pare scăpată de sub control. Grecii stau la coadă să retragă banii din bănci: ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
O intrebare fara raspuns: Ce va urma in economie dupa RECESIUNE tehnica?
O intrebare fara raspuns: Ce va urma in economie dupa RECESIUNE tehnica? Majoritatea analistilor se asteptau la intrarea tehnica in recesiune a economiei, cu toate ca ... Citește articolul
Economistul Tyler Cowen, la Bucuresti: Dupa Grecia urmeaza Portugalia
Economistul Tyler Cowen, la Bucuresti: Dupa Grecia urmeaza Portugalia Dupa ce Grecia va ramane fara euro, investitorii isi vor indrepta privirea spre Portugalia, o ... Citește articolul
PRACTIC am revenit in RECESIUNE. Putea sa fie mai rau!
PRACTIC am revenit in RECESIUNE. Putea sa fie mai rau! Economia s-a contractat usor in trimestrul I din acest an, cu 0,1% in termeni reali, comparativ cu ... Citește articolul