Urmaşii vechiului imperiu mayaş nu cred că 2012 aduce sfârşitul lumii
8 februarie 2010 – 11:40
Mayaşii din Mexic şi Guatemala, urmaşi ai vechiului imperiu stăpân pe o parte din America Centrală, nu prevăd apocalipsa pentru anul 2012, contrar a ceea ce anunţă filmul american ''2012'', potrivit primelor rezultate ale unui studiu întreprins de cercetători americani, transmite luni AFP.
În filmul ''2012'', inspirat din best-seller-ul vândut în 10 milioane de exemplare al scriitorului american Steve Alten şi din alte lucrări, o predicţie maya susţine că pe 21 decembrie 2012 va veni sfârşitul lumii. De fapt, pe o piatră gravată, descoperită la Coba, în Peninsula Yucatan /extremul sud-estic al Mexicului/, în 2012 trebuie să se încheie era actuală a calendarului maya, începută cu 3.144 de ani înainte de cea a calendarului roman.
Comunitatea maya reprezintă 40 % din cei 13 milioane de locuitori ai Guatemalei, potrivit estimărilor oficiale, şi aproape 1,5 milioane în Mexic, concentraţi în Yucatan.
Niciuna dintre interpretările ''occidentale'' ale acestor inscripţii nu arată ''expresivitatea mayaşilor'', a declarat pentru AFP Jose Huchim, unul dintre cercetători, el însuşi un mayaş. ''În modul de gândire al mayaşilor, aceasta este doar o perioadă ciclică ce se încheie. Ei nu au considerat niciodată această dată ca fiind una catastrofală'', a explicat Huchin, citat de Agerpres. ''I se dă o altă semnificaţie viziunii pe care noi, mayaşii, o avem despre acestă tranziţie'', a continuat Jose Huchin, arheolog de la Institutul de antropologie şi istorie din Mexic. ''Ceea ce mayaşii au prevăzut în realitate pentru această dată este că o zeitate a războiului va coborî pe Pământ, dar fără nici o idee privind sfârşitul lumii'', confirmă la rândul său Guillermo Bernal, de la Centrul de studii mayaşe de la Universitatea naţională autonomă din Mexic, cea mai renumită din ţară.
Cercetătorii mexicani vor merge în martie în Yucatan şi Guatemala pentru a se consulta acolo cu şamanii, care sunt preoţi şi medici tradiţionali ai comunităţii maya, şi a înregistra interpretările lor.
Mayaşii au creat calendarul lor, zis ''cu calcule lungi'', pentru a menţiona date marcante din trecutul şi viitorul lor, gravate în piatră.
Calendarul conţine 13 cicluri a căte 144.000 de zile fiecare, ultimul încheindu-se pe 21 decembrie 2012. ''Dar aceasta nu înseamnă sfârşitul lumii'', a insistat Bernal. ''Apoi începe ciclul al 14-lea, continuând calcularea timpului. De exemplu, în Palenque (zonă arheologică din sud-estul Mexicului) există o stelă care menţionează o dată mult mai îndepărtată în viitor: aniversarea unui conducător al acestei cetăţi mayaşe în anul 4772 al calendarului nostru roman'', a subliniat el.
Preocuparea majoră a echipei de cercetători este că unele secte religioase utilizează această ''predicţie apocaliptică'' pentru a pătrunde în comunităţile indigene. ''Există exemple recente ale unor astfel de utilizări de către secte pentru a incita la sinucideri colective'', reaminteşte Bernal.
Exemplul cel mai impresionant a fost sinuciderea colectivă, soldată cu moartea, potrivit unor suspiciuni, pe 18 noiembrie 1978, a 914 discipoli ai unui guru, Jim Jonez al Jonestown, în Guyana. Printre morţi s-ar fi aflat 274 de copii.
Comentarii
Urmaşii vechiului imperiu mayaş nu cred că 2012 aduce sfârşitul lumii
un comentariu

băse
Si eu am luat degeaba un credit pe care nu-l pot plati crezand ca scap in 2012?? :)
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Reînhumarea poetului Nyiro Jozsef a fost anulată. Va avea loc doar o slujbă de pomenire
Reînhumarea scriitorului Nyiro Jozsef, care urma să aibă loc, azi, la Odorheiu Secuiesc, a ...
Citește articolul
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugă şi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa
Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai ...
Citește articolul
(VIDEO) Cum se vede o ploaie de meteoriţi din spaţiu
Astronautul Don Pettit, aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale a trimis către NASA ...
Citește articolul
Obreja: "În contract există revanşa. Se poate recureri titlul la Montreal sau oridunde în altă parte"
Preşedintele FR Box, Rudel Obreja, a declarat că pugilistul Lucian Bute a pierdut mult prea uşor ...
Citește articolul
Carl Froch: "Mulţi m-au desconsiderat! Bute e un mare campion, dar acum trebuie să vorbim despre mine!"
Carl Froch, boxerul care a reuşit să-i ia centura lui Lucian Bute, a explicat care a fost secretul ...
Citește articolul
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
Alte ştiri
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul





jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

