Arhiva
Fun.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Vaticanul, acuzat de ipocrizie pentru impunerea unui cod vestimentar prea strict pentru turişti

29 iulie 2010 – 09:57

Vaticanul a fost acuzat de ipocrizie după ce gărzile elveţiene au început să interzică accesul turiştilor îmbrăcaţi lejer în Cetatea Sfântă, informează publicaţia britanică the Telegraph.



Turiştii care s-au simţit neîndreptăţiţi de aceste interdicţii pe timp de vară, cu temperaturi ridicate la Roma, au protestat acuzând Vaticanul de ipocrizie într-o perioadă în care lumea catolică este zguduită de numeroase scandaluri de pedofilie şi homosexualitate în rândul preoţilor, scandaluri ce au răbufnit după zeci de ani de muşamalizare.

În general,scrie Agerpres, turiştii care doresc să viziteze catedrala Sfântul Petru, centrul catolicismului, sunt rugaţi să se îmbrace decent şi modest, însă de la începutul acestei săptămâni gărzile elveţiene au fost chemate să impună aceste reguli pentru tot perimetrul Cetăţii Sfinte, informeaă Agerpres.

Astfel, gărzile îmbrăcate în uniformele tradiţionale şi înarmate cu halebarde, care servesc ca armată personală a papalităţii încă din 1506, au împiedicat accesul în Vatican a bărbaţilor purtând pantaloni scurţi şi a femeilor care purtau fuste scurte şi aveau umerii dezgoliţi. Turiştii care au ţinut neapărat să viziteze Cetatea Sfântă au fost nevoiţi să-şi cumpere pantaloni lungi şi şaluri de la magazinele din apropiere.

"Având în vedere scandalurile în care este implicată Biserica Catolică, ce calitate morală mai are să ne ţină nouă predici cu privire la lipsa de moralitate a unei rochii fără mâneci?', a susţinut o turistă septuagenară, citată de publicaţia britanică.

Acest cod vestimentar strict a început de asemenea să se aplice chiar şi italienilor care doreau să intre în farmacia Vaticanului, în supermarketul sau oficiul poştal al Cetăţii Sfinte.
Taguri asociate:     lumea
Comentarii
Vaticanul, acuzat de ipocrizie pentru impunerea unui cod vestimentar prea strict pentru turişti
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO) La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ... Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia.  MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO) UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ... Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ... Citește articolul
imopedia.ro
Apartament in Baneasa

2 camere

Suprafata utila: 70 mp

630 EU/luna

Teren in Pipera

Suprafata teren: 1008 mp

220,00 EU/mp

PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul