Mare politician român, retras din activitate: "După-amiaza, fac calcule pentru a înţelege ce se întâmplă în Univers. Seara, joc bridge pe internet”

Circulă cu taxiul şi se declară apt să strângă vasele din spălător şi să întindă pătura pe pat. Petrece mult timp în faţa calculatorului pentru a-şi ”întreţine inteligenţa normală”. Are 81 de ani. "Deocamdată, să bat în lemn, memoria mi-este foarte bună”.

Este Oliviu Gherman, fost preşedinte al Senatului. Din 2004, când şi-a încheiat misiunea ca ambasador la Paris, s-a retras din viaţa publică. În afara unui scandal cu un apartament primit de la Primărie, nimeni nu a mai suflat o vorbă despre ex-preşedintele FDSN. De politică a stat departe în toţi aceşti ani şi îşi doreşte să mai aibă zile puţine, pentru că fiecare zi îi aduce o decepţie. A participat zilele trecute la şedinţa Consiliului Naţional al PSD, fiind invitat de Adrian Năstase ca fost preşedinte al partidului, şi probabil va fi înscris automat ca membru al PSD. Asta după 10 ani fără carnet de partid. Tamponându-şi deseori faţa cu un serveţel şi potrivindu-şi la nevoie aparatul auditiv, Oliviu Gherman povesteşte cu lux de amănunte, într-un interviu pentru Jurnalul Naţional, despre trecutul său şi despre pasiunile din prezent.

● Jurnalul Naţional: Cum vă simţiţi la 81 de ani?
● Oliviu Gherman: Stimată doamnă, ştiţi cum mă simt…. În primul rând, constat că, din păcate, capacităţile mele fizice nu sunt cele dorite. De exemplu, acum am această dificultate cu sinuzita. Am dificultăţi la mers din cauza şinei spinării, la partea lombară… Însă vreau să spun că îmi continui cercetările atât în domeniul fizicii, cât şi în domeniul, paradoxal, al politicii. Sunt pe terminate de a scrie un articol politic cu subiectul "Social-democraţia şi liberalismul, în condiţiile transparenţei frontierelor”.

● Unde veţi publica acest articol?
● Uitaţi, exact ca şi cu memoriile. Am scris deja 262 de pagini, amintiri scrise începând din copilărie, liceu…. Eu am un obicei….
(Se opreşte. Scoate dintr-o servietă maro două cărţi şi o revistă ce i-au fost dedicate anul trecut, la împlinirea a 80 de ani. Le-a adus pentru studiu, ca şi curiozitate.)
Unde am de gând să public... Eu nu scriu ca să public, eu scriu ca să scriu. Este un fel de defulare, un fel de încercare a mea de a ieşi din mine însumi. Noroc cu calculatorul, că am unde să scriu.

● Folosiţi calculatorul?
● Bineînţeles, bineînţeles. Comunic cu cineva. Comunic cu calculatorul. În sensul că scriu şi îmi recitesc ceea ce scriu şi aceasta îmi o oferă o întâlnire a mea cu mine însumi pentru a înţelege lucrurile.

● Intraţi şi pe Internet?
● (Se luminează la faţă.) Cum să nu. Atunci când am nevoie de un articol din jurnalele internaţionale, îl solicit pe internet, îl primesc şi mi-l multiplic pentru ca să pot lucra. Eu acum lucrez destul de intens.

● Cât timp staţi pe zi în faţa calculatorului?
● Stau în trei reprize. Dimineaţa stau în jur de două ore să-mi termin memoriile din copilărie până după Viena ( n.r. - în perioada 2004-2005, a fost ambasador pe lângă Agenţia Atomică de la Viena; de profesie este fizician). După-masă, mă dedic citirii articolelor de fizică şi efectuării unor calcule personale. Am mers destul de departe cu pasiunea mea, electrodinamica în două dimensiuni şi în nouă dimensiuni, pentru a înţelege ce se întâmplă în universul nostru actual. Dacă vreţi, un fel de exerciţiu de întreţinere a normalităţii, adică a inteligenţei normale. Ceea ce am constatat este că, dacă două săptămâni nu lucrez, recuperarea durează două luni. Şi ca atare, ca să menţin tonusul, inclusiv profesional, lucrez două ore după-masă. Seara mi-o dedic jocului de bridge cu diverşi parteneri internaţionali. În ultima vreme, sunt necăjit că, din cauza condiţiilor atmosferice, atunci când contactul prin internet este întrerupt, mă deconectează şi am supărat pe câţiva parteneri care se înţelegeau foarte bine cu mine. Începusem să avem rezultate foarte bune într-un turneu şi, dintrodată, am fost deconectat. Ca regulă, în aceste turnee la care particip, cel care este deconectat este înlocuit de un doritor. De obicei, nu întotdeauna cel care s-a trudit să joace frumos şi corect primeşte un înlocuitor al meu, cu care să se înţeleagă cum s-a înţeles cu mine.

● De cât timp jucaţi bridge pe internet?
● M-am înscris în 2009, pe la începutul anului. Cam de 3 ani.

● Aţi câştigat vreun turneu?
● Am câştigat vreo 10-12 turnee cu partenerul pe care l-am avut. De exemplu, şi aseară, am jucat într-un turneu, şi când mi-era lumea mai dragă, s-a deconectat…
(Brusc, trece la un alt subiect.)
Vreau să vă amintesc un moment foarte important al existenţei mele care se numeşte 30 martie 1992. În 27-28 martie, a avut loc prima Convenţie a FSN. Evident că, fiind un fesenist pe vremea aceea, am participat la această Convenţie Naţională şi m-am supărat atât de tare când am văzut, de fapt, că cel mai important nu era ce se face, ci mai ales să fie un show, cu majorete, cu baloane ş.a.m.d.. Luni, 30 martie, la declaraţii politice în Senat, am declarat că îmi dau demisia din FSN şi că vreau să ies din viaţa politică. După ce am făcut această declaraţie, preşedintele Bârlădeanu m-a chemat la el şi mi-a spus că, date fiind concepţiile mele despre viaţă, nu am dreptul să părăsesc viaţa politică şi că viaţa politică nu se poate constitui decât într-un partid. A doua zi, s-au adunat la Sala Omnia de la Senat, vreo 150 de parlamentari, care au demisionat din FSN. Atunci s-a înfiinţat FDSN. Şi, în mod cu totul surpinzător pentru mine, pentru că nu aveam o părere foarte bună despre mine în privinţa abilităţii de a conduce şedinţele Senatului, am fost în mod automat declarat preşedinte al FDSN. Fără să scot nici un cuvânt, nici o singură apreciere, am fost propus şi ales preşedinte. Fără nici un fel de tevatură. Nu au fost nici voturi contra, nici pentru, a fost un consens. În 1996, printr-o scrisoare pe care am trimis-o Biroului Executiv al FDSN, am demisionat din funcţia de preşedinte, socotind că eu nu sunt abil pentru viaţa politică.

● Înainte de a-şi încheia mandatul Ion Iliescu la Cotroceni...
● Înainte. Şi mai mult, în demisia mea, am şi propus ca preşedinte interimar, până la Congresul din 1997, să fie Iliescu. Am socotit că nu am nici experienţă, nici abilităţi pentru viaţa politică.
(Se întoarce în anii '80, povesteşte că era "un spin iritativ al Senatului Universităţii” din Craiova şi că a fost dat afară din Senat şi din şefia de catedră. Apoi, cum în decembrie '89, a cerut studenţilor să se alăture Revoluţiei şi că a fost ales preşedinte FSN pe Universitate, cu 47 de voturi din 49.)

● Cum aţi ajuns la Bucureşti, în prima linie a politicii?
● Eram cumva ţinut într-un fel de semiumbră, în localitate. Dar, în 1982, mi s-a cerut să traduc Tratatul de electromagnetică clasică al lui Jackson. Tovarăşa a respins publicarea. În 1989, era martie sau sfârşit de februarie, am primit însă un telefon de la Editura Tehnică, în care mi s-a spus să prezint traducerea unor legende pe care nu le inclusesem în traducerea transmisă. Iniţial am refuzat să le aduc. Am primit un al doilea apel. Pe o ploaie urâtă, era o vreme groaznică, am venit la editură şi m-am dus la cabinetul lui Iliescu, care mi-a mulţumit pentru traduceri. Mi-a spus că a răsfoit manuscrisele existente şi a constatat că sunt de mare importanţă pentru cultura naţională şi el a hotărât să publice treaba asta.

● A fost prima dată când v-aţi întâlnit cu Ion Iliescu?
● Da, prima dată. Ştiind că este ascultat, a pretextat că trebuie să se spoiască cabinetul şi să mergem într-un cabinet vecin. Ne-am luat fiecare scaunul şi ne-am dus într-un cabinet care era gol, adică nu fuseseră puse microfoane şi am stat de vorbă. Cuvântul Ceauşescu nu a fost pomenit. Am pomenit doar de degradarea fenomenului cultural şi a circulaţiei cărţilor. Ajungând la Craiova, am aflat cine era Ion Iliescu. Cum am ajuns în politica de frunte? În aprilie 1990, m-am dus la sediul FSN pe judeţ şi am văzut că preşedintele FSN pe judeţ, care era Radu Berceanu, era supărat. Şi l-am întrebat pe secretar de ce este supărat preşedintele. Mi-a explicat că lista de candidaţi pentru Senat, propusă de FSN Craiova, a fost inversată la Bucureşti şi eu, care eram trecut pe ultimul loc, neeligibil, am fost trecut pe locul întâi.

● Aţi aflat, Ion Iliescu a avut un rol în plasarea dvs. pe primul loc?
● N-am aflat nimic. Atât mi s-a comunicat. M-am prezentat la Bucureşti în 12 iunie pentru că, în 13 iunie, a fost şedinţa grupurilor parlamentare pentru alcătuirea delegaţiilor în birourile permanente. Acolo am avut o păţanie absolut ridicolă. După ce a fost ales Bârlădeanu ca preşedinte, la propunerea lui Corneliu Mănescu, Bârlădeanu a condus şedinţa în care să fie aleşi vicepreşedinţii. Primul propus a fost Ion Coteanu, al doilea Oliviu Gherman. Nu s-a ridicat nimeni. Bârlădeanu, în stilul caracteristic, zice: . Am spus că un Gherman există, dar nu este Ovidiu, ci Oliviu. La care, replica lui a fost: şi am fost ales vicepreşedinte. În '91, la un moment dat, colegul de vicepreşedinţie, Moiş, mi-a spus că preşedintele Bârlădeanu vrea să demisioneze şi să mă lase în locul lui. Când am auzit, m-am dus la preşedintele Bârlădeanu să-i explic că eu nu am abilităţi politice şi nu am ce căuta în viaţa politică a ţării, mai ales că nu am cunoştinţe parlamentare…

● Aţi devenit senator fără să vă doriţi lucrul acesta?
● Nu numai că nu mi-am dorit... Eu intenţionam să ies definitiv din viaţa politică.

● Cine v-a convins să nu ieşiţi?
● Bârlădeanu. El m-a bănuit, aş putea spune în glumă, că sunt un om cinstit.

● Aţi tot pomenit că nu aveaţi abilităţi de politician. Care sunt acelea? Ce abilităţi trebuie să aibă un politician?
● Un bun politician, după părerea mea, trebuie să fie un bun administrator. Adică un om cu abilităţi de a comanda. De a spune unuia , ori de a spune . Ori, eu, din familie, chiar n-am avut niciodată obiceiul nici să comand - am fost al zecelea copil din familie - şi nici să contrazic. Am fost o persoană socotită de mediere a conflictelor. Văzând ceea ce se întâmplă în lumea de astăzi şi în zilele noastre, a doua caracteristică pe care trebuie să o aibă un politician este să fie cinic. Adică să nu îl intereseze nimic altcineva decît el însuşi şi să fie oarecumva promovat şi să se lupte pentru a promova. Un politician nu poate să fie o persoană indiferentă la bătălia pentru locul întâi. Eu nu m-am luptat niciodată în viaţa mea pentru locul întâi. Nu m-a interesat. M-a interesat să învăţ. M-a interesat să-mi fac datoria. Punct. Ceea ce se întâmplă în jurul nostru mă deprimă inimaginabil. Acest cinism, această senitătate cu care se minte, în condiţiile în care ştii că se minte, că minciuna este evidentă... aceasta este o treabă care pe mine pe deranjează.

● Ce fel de politician este Traian Băsescu?
● Noi am avut şi avem câţiva politicieni. Iliescu, Bârlădeanu, Mănescu... Băsescu este şi el un politician. Unul cinic, care este în stare să spună lucruri pe care nu le crede şi pe care ştie că nu le va face. Din punct de vedere uman, Băsescu îmi este o persoană indiferentă. Din punct de vedere social, mă întoarce pe dos, mă oripilează. Când ştiu că un om nu crede într-o treabă, dar o spune pentru că această treabă îi foloseşte lui pentru a promova din punct de vedere al statutului personal, asta mă deprimă şi mă face oarecumva chiar să-mi urăsc acele puţine momente în care am fost implicat în viaţa politică.

● Emil Boc?
● Este un bun activist de partid. Este un om care ştie să facă ce i se spune. Îl privesc ca pe o victimă a statutului de activist.

● Elena Udrea?
● Ştiţi ce se întîmplă? Dvs. sunteţi femeie şi nu vreau să fiu nepoliticos cu femeile. Există persoane care ştiu întotdeauna să dobândească tot ceea ce îşi doresc în viaţă. Una dintre aceste persoane este Elena Udrea. Care, dacă este nevoie să calce pe morminte, calcă pe morminte, dar este interesată să fie împlinită. Nu suportă concurenţa.

● Victor Ponta?
● Victor Ponta, după părerea mea, nu are întotdeana disponibilitatea, timpul să-şi controleze ceea ce spune. Uneori se poartă purtat de val. Este niţel depăşit de îndatoririle pe care le-ar avea ca preşedinte al unei Opoziţii. Nu spun că nu l-am găsit onest, dar uneori este repezit şi alteori spune lucruri care, chiar dacă sunt aşa, nu trebuie spuse.

● Cum vedeţi dvs. PSD-ul de astăzi?
● Vă dau un răspuns indirect la întrebare. Pe vremea când eram ambasador la Paris, de 4-5 ori, a venit în vizită, la Paris, ministrul de externe care era Geoană. Mă duceam să-l întâmpin la aeroport, îl duceam de la aeroport la hotel şi, deşi eram ambasador şi trebuia să primesc instrucţiuni de la şeful diplomaţiei româneşti, nu-şi găsea niciodată timp să schimbe cuvinte cu mine. El tot timpul butona la telefonul mobil. N-am avut relaţii…. Cred că m-a socotit un fel de moft al lui Iliescu că m-a trimis ambasador, un fel de moft sau idee ştiinţifico-fantastică.
(Schimbă firul discuţiei.)
Vreau să vă spun că Băsescu şi anturajul său urmăresc un ţel pas cu pas. Îşi constituie toate elementele necesare pentru a şi-l realiza. Unul dintre elementele necesare este acest recensământ. Vă spun o părere personală. Am auzit foarte mult că vor avea loc nişte majorări de salarii şi de pensii cu caracter electoral. Stimată domană, nu vreau să dezvălui aici un secret pe care să-l folosească alţii, adică să fiu prea lung la limbă, dar nu-i nevoie de aşa ceva. 100 de mii de voturi se obţin cu 5 milioane de lei. Pentru că cel puţin 100 de mii de oameni sunt dipuşi să-şi dea votul pentru un litru de ţuică sau un litru de poşircă. Toţi aceşti paşi spre 2012 sunt făcuţi cu o abilitate şi cu o grijă deosebită pentru a fi câştigate alegerile.

● Credeţi că PDL poate câştiga alegerile?
● Vreau să vă spun un lucru care o să vă mire. Cunoscând prejudecăţile din societatea românească, USL nu are suficientă forţă, nu atât forţă defensivă, cât forţă ofensivă. Iertaţi-mă, nu voi vedea niciodată un liberal autentic luptându-se pentru victoria USL pentru că liberalii autentici au rămas la vechea concepţie a unei opoziţii între liberalism şi social-democraţie. Faptul că se înţelege Crin Antonescu cu Ponta este bine, dar suntem departe până la a putea alcătui o ofensivă electorală credibilă.

● Ţine şi de calitatea liderilor celor două formaţiuni?
● Ţine de capacitatea întregii structuri a partidelor de opoziţie de a-şi alcătui o strategie compusă din acei paşi mărunţi…

● Strategie care lipseşte USL la acest moment?
● Exact.

● Şi ce şanse daţi USL în alegeri?
● Şansele USL în aceste alegeri sunt legate, în primul rând, de capacitatea de a controla frauda. Dar nu cea de tip aventurist, adică să stau la colţul străzii să aflu ce autobuze pleacă, încotro, ci cu un sistem de măsuri care să împiedice frauda.

● Care ar fi acele măsuri?
● Omul este foarte puţin dispus să reacţioneze la lucrurile abstracte. Pe el îl interesează lucrurile foarte concrete. O măsură ar fi aceea de a organiza amănunţit, mai ales în mediul rural, un fel de colectare de opinii şi necesităţi locale şi să existe o ofertă concretă pozitivă, realizată la nivelul fiecărei localităţi. Marea problemă a USL la alegeri va fi absenteismul oamenilor nemulţumiţi. Omul nemulţumit trage o înjurătură, nu îl mai interesează dacă vin alţii… În schimb, cei care se vor duce vor fi împinşi, recrutaţi. Eu trăind de ceva vreme în Bucureşti, constat o mică falie între mentalitatea de Bucureşti, de municipiu şi mentalitatea de comună. În comună, nehotărâţii pot fi determinaţi să facă ceva. Eu consider că ar fi necesar ca nemulţumirea naţională să fie fructificată individual. Oamenii să simtă necesitatea de a se exprima, oferindu-li-se nişte perspective concrete de ieşire din impas.

● E capabil USL să facă aceste lucruri?
● Întrebarea dvs. este prea devreme sau prea târziu. Poate să fie prea târziu pentru că PDL are o strategie pe care şi-o pune în aplicare de cel puţin un an şi jumătate. USL, după cum se întâmplă la box, a încercat să dea loviturile inverse... Nu a avut nici concepţia şi nici energia de a fi vioara întâi. Este oarecumva în întârziere, dar este puţin şi în avans. În sensul că, din păcate, convingerile politice sunt convingeri cu un foarte mare coeficient de amortizare. Dacă astăzi oamenii sunt revoltaţi şi sunt doritori de revoluţionare, se poate foarte bine ca, în decursul vremii, avântul individual să se atenueze. Timpul este un factor care poate strica. Pentru că a face ceva prea devreme este la fel de insuficient ca a face prea târziu.

● Cum este Parlamentul de astăzi faţă de Parlamentul din anii '90?
● Cunosc foarte puţini parlamentari, dar cinismul şi arivismul, inclusiv în direcţia îmbogăţirii, mi se par absolut incredibile. Acum un an, la Craiova, am fost întrebat . Adică s-a socotit că dacă am fost preşedintele Senatului, trebuia să dau dispoziţie vătafilor sau . N-am dat nici o dispoziţie cuiva . Pe X l-am întrebat . Un coleg pesedist a spus, pe vremea când eram preşedintele Senatului, că dacă la Gherman vrei să obţii ceva, atunci adresează-te cuiva din Opoziţie. Eu am socotit că atâta vreme cât Puterea are votul, Opoziţia trebuie să aibă cuvântul. Adică, naiv, absolut dement.. o să vă facă să zâmbiţi, prostănac. N-am înţeles că puterea trebuie să se autosusţină prin putere.

● Cum vi se pare prestaţia Robertei Anastase ca preşedinte de Cameră?
● Nu şi-a depăşit condiţia iniţială. Cea de manechin.

● Mircea Geoană, ca preşedinte al Senatului?
● Mircea Geoană este ca un balon dezumflat. Pentru el a fost o decepţie foarte mare că n-a fost ales. Dezumflat din cauza nealegerii ca preşedinte, Geoană va fi indiferent. E puţin dispus să se mai angajeze într-o bătălie.
(Face o paranteză şi povesteşte cum a fost muştruluit de MAE, pe vremea când era ambasador la Paris, pentru că făcuse ceva ce tocmai ministerul îi spusese să facă.)
Vreau să vă spun, vorbind cinic despre mine… Mă bucur că mai am puţine zile de trăit.

● De ce?
● Ştiţi de ce? Pentru că fiecare zi pe care o trăieşti este o întâlnire cu o mică sau o mare decepţie.

● Care este cea mai mare decepţie a dvs?
● Întâlnirea cu realitatea, realitatea construită în societate românească. Alaltăieri, mi-a trimis o fostă studentă un articol al lui Mircea Cărtărescu, care se numeşte "Sentimentul de isterie la români”. Mă oripilează, mă deprimă contactul constant cu această isterie generalizată care aproape acoperă societatea românească. Eu am socotit şi socotesc, în general, că primul lucru pe care trebuie să-l faci este să fii politicos. Ori atâta vreme cât eu constat dispreţul faţă de politeţe, această isterie... Şi Cărtărescu arată superb cum încet-încet devenim toţi isterici. Adică, ne cucereşte isteria, ne cucereşte, dacă vreţi, mitocănia, stimată doamnă. Şi acest lucru îl socotesc ca un fel de trădare a mea faţă de mine însumi şi contactul cu acest lucru în fiecare zi nu face decât să sape un centimetru mai adânc înspre ale mele.

● ŞI totuşi, în această realitate pe care mi-aţi descris-o, aţi decis să vă întoarceţi cumva în viaţa politică.
● Staţi puţin, n-am decis. Este vorba de un act de conştiinţă. Exact cum i-am spus unei doctoriţe în 1992: eu am rămas pe loc. Generozitatea faţă de studenţi am socotit-o ca o politică naţională. Nu îmbuibarea îmbuibaţilor, nu încurajarea inactivităţii, dar aplaudarea activităţii celorlalţi... Să mă lase pe mine să aplaud. Eu mă mulţumesc cu acest lucru.

● Revenind la viaţa dvs. de zi cu zi. Ce altceva mai faceţi în afară de stat la calculator? Cum decurge o zi din viaţa dvs?
● O zi din viaţa mea este împărţită între treburile gospodăreşti, mărunte. De exemplu, scot vasele din spălătorul de vase sau fac lucruri care nu necesită un profesionalism de bucătărie. Sunt total inabil pentru minima activitate de bucătărie, aşa încât, pe cât pot, ajut în casă. Dacă văd că cineva, mai ales nepoatele, care sunt frecvent la noi, uită lumina, eu sting luminile. Dacă o pătură nu este pusă pe pat... Asta fac dimineaţa. Apoi citesc a doua sau a treia oară amintirile şi mi le corectez. Ce constat este că nu sunt un bun povestitor. Cînd citesc ce am scris uneori, îmi vine aşa să-mi trag patru palme pentru că acelaşi cuvânt îl găsesc în al doilea rând. Or, un povestitor umple ceea ce scrie cu un univers al cuvintelor. După-masa, citesc, mai fac calcule... Acest univers tridimensional în care trăim mi se pare doar un moment în istoria Universului. Şi mă interesează ce a fost înainte, ce va fi după şi ceea ce ştiu foarte bine este că orice afirmaţie ca fizician trebuie să se bazeze pe calcule. M-am luptat vreun an cu electrodinamica în două dimensiuni, deci ce se întâmplă când nu ai a treia dimensiune şi cum decurge interacţia electrodinamică. Acum, în ultima vreme, sunt preocupat de o chestiune mai veche, anume de ruperea de simetrie. Adică, socotesc că universul nostru este rezultatul unui univers mult mai amplu, mai bogat, care şi-a redus dimensiunile prin acest proces care se numeşte ruperea spontană de simetrie. Calculez pentru mine... Din când în când mai stau de vorbă cu oameni foarte competenţi. Din cauza imobilismului, eu nu am acces la bibliotecă...

● Dar ieşiţi, vă plimbaţi?
● Bineînţeles. Fac chiar şi micile cumpărături. Dacă e nevoie de scobitori, de ceva care nu este foarte greu, pentru că nu pot căra greutăţi... În cartier unde stau sunt mici prăvălii. Da, fac mica gospodărie.

● La televizor vă uitaţi?
● Foarte puţin. Mă uit în zona de ştiri şi de comentarii politice, la oameni pe care îi respect şi îi admir ca oameni cu concepţii şi cu o cultură politică. Pe Antena 3, pe Realitatea.

● Oamenii pe stradă vă recunosc?
● Foarte mulţi, da. ŞI foarte mulţi se comportă mai mult decât respectuos. N-aş putea reproşa nimănui nimic.

● Circulaţi cu taxiul. Nu aveţi maşină?
● Am o maşină, pe care am şi donat-o fiicei mele pentru următorul motiv. Am asistat la televiziunea franceză, de două ori, la accidente produse de oameni bătrâni. Într-un rând, un bătrân a intrat şi a făcut praf cinci poliţişti care stăteau într-un loc pentru că a confundat acceleratorul cu frâna. Ori, eu am spus că, în momentul în care nu am toate capacităţile minimale pentru a lua în mână un bolid de o tonă, n-am voie să mă aşez la volan. Atunci, când mai merg undeva, la volan este soţia mea care este ceva mai tânără, care n-a intrat încă zona bătrâneţii. La vârsta mea, socotesc că a mă aşeza la volan sunt un potenţial criminal. De aceea prefer să conducă alţii şi să apelez la taxi.

● Ce pensie aveţi, domnule Gherman?
● Am o pensie ruşinos de mare, ca pensie de asigurări sociale. Eu am refuzat pensia de parlamentar, am pensie de asigurări sociale din 2009. Pensia este pe munca pe care am desfăşurat-o şi pe cotizaţie. Peste 4.000 de lei, adică o pensie ruşinos de mare faţă de oamenii activi.... Dar aş vrea să vă spun un mic amănunt. Eu sunt cel mai tânăr cadru didactic universitar din istoria României. La 20 de ani am fost numit preparator. Deci, din 1950 până în 2005, am fost toată vremea activ şi mi-am plătit datoriile de asigurări sociale. Pensia îmi acoperă în exces necesităţile curente şi mă simt oarecum ruşinat, vinovat faţă de oameni... Un tânăr asistent are 1.500 de lei salariul.

● Mai staţi în apartamentul din Kiseleff? Aţi fost implicat într-un scandal, că ocupaţi abuziv acest apartament.
● Nu mai stau în locuinţa din Kiseleff, dar am încă lucruri acolo. Dar să vă explic cum stau lucrurile. Eram preşedintele Senatului în 1994 şi m-a enervat faptul că eram păzit. Îmi crea o stare de disconfort. Am interzis, de exemplu, maşina antemergătoare, am interzis să fiu însoţit când ies undeva şi doream să părăsesc casa de protocol din Primăverii. ŞI am făcut o adresă la Primărie prin care am solicitat să mi se repartizeze o locuinţă. Atunci primar era Crin Halaicu. Am făcut această cerere cu intenţia de a scăpa de constrângerile realizate prin faptul că eram păzit în locuinţă. Am plătit chiria pentru locuinţa din Kiseleff din '94, fără să locuiesc nici o singură zi până în '96, pentru că SPP a considerat că nu are condiţii pentru a-mi asigura protecţia. Când s-a schimbat regimul, în '96, Petre Roman mi-a spus că pot să rămân în locuinţa de protocol, dar eu am refuzat şi am spus că mă duc ca un chiriaş oarecare, într-un apartament. Acest apartament este cumpărat de Primărie, nu a fost niciodată un apartament de protocol sau de serviciu. M-am mutat acolo în 1996, scăpând de grija însoţitorilor. Acum însă stau la fiul meu. Are o jumătate de casă în Pipera, construită împreună cu un medic, prieten de-al lui. Acum vreo 14-15 ani, şi-au făcut un duplex.

● Dar aţi mai plătit chirie la apartamentul din Kiseleff?
● Din pensia mea şi salariul soţiei n-aş fi putut să plătesc chiria. Este de 1.800 de euro pe lună. Adică inuman. Dar pentru că puteam fi în folosul fiului meu, ca să aibă un loc în care să-şi aducă fetele peste zi, care veneau la şcoală în zonă, a plătit el vreo 2-3 ani integral chiria. De un an sunt însă în restanţă cu chiria. Vecinii socotesc că dacă îmi plătesc chiria sunt un trădător faţă de restul din bloc. O vecină de-a mea, doctoriţă, nu şi-a plătit de 4 ani chiria, dar trebuia să fie dat cineva ca exemplu negativ. Cel mai comod exemplu negativ am fost eu.

● Trăgând o linie, după 81 de ani, ce ne puteţi spune?
● Elementul fundamental pentru o existenţă demnă este bunul simţ. În al doilea rând, faptul că datoriile trebuie să ţi le plăteşti, datoria faţă de societate trebuie să ţi-o plăteşti. Între a fi hoţ şi a fi furat, prefer ipostaza de furat. N-am lăcomit niciodată la ceva mai mult. N-am râvnit niciodată la altceva. Mi-am văzut mereu de treabă. Ceea ce este esenţial este ca, în relaţia individului cu societatea, cel care trebuie să dea este individul, socotind că societea este amestecată şi nu poate să corespundă necesităţilor unui individ.