Mihai Răzvan Ungureanu: “Nu există spionaj ieftin”
Mihai Răzvan Ungureanu: Sigur. Africa. Anumite state din Africa, unde nu mai suntem prezenţi. Şi nu este lipsit de sens. Nici măcar politica externă românească nu mai acoperă zone întregi din Africa. Nu mai proiectează interesul naţional pe zone relativ întinse din continentul african. Dacă nu mai există o asemenea proiecţie în strategiile pe care le gândeşte CSAT sau pe care le supune dezbaterii, sau pe care ministerele de resort le concep, nu mai există nici interes informativ în sensul propriu al cuvântului. Nu înseamnă că nu afli, dar resursele nu sunt aruncate în zone a căror relevanţă faţă de strategiile naţionale de acţiune este nulă sau incidentală. Aici mai este o chestiune: e ca munca unui croitor. Sigur că te poţi gândi să îţi faci un costum cu două numere mai mare, imaginându-ţi că în ani te îngraşi, dar asta înseamnă consum suplimentar de stofă, de energie, muncă, timp, resurse. Nu, este un costum care îmbracă perfect profilul politico-strategic de azi al României. Pe de altă parte, serviciul este suficient de elastic pentru a se adapta oricărei creşteri sau descreşteri de profil politico-strategic. Capacitatea plastică a serviciului este înnăscută acestei structuri moderne. Aşa a fost proiectat: să fie elastic. Şi mai este ceva: serviciul a descoperit, cam la 10 ani după ’89, pe măsură ce încrederea în statutul democratic al României a crescut, că obţine beneficii însemnate din raportul de parteneriat cu servicii omoloage. Şi e un troc, îl rezum destul de brutal: îţi dau intelligence, îmi dai intelligence. Tu nu acoperi zona în care sunt eu prezent, eu nu acopăr zona în care eşti tu prezent. Şi atunci avem de câştigat din aceste complementări succesive. • Ele se desfăşoară doar în cadrul NATO sau şi în afara lui? Şi în afară. Şi în cadrul UE, dar şi în afara acestor “cluburi”. • Adică FSB, serviciul rus de informaţii, de exemplu, este un partener? Da, sigur că este. Avem dialog cu structurile CSI în general, nu doar cu Federaţia Rusă. Aceste parteneriate sunt foarte profitabile în general, şi toată lumea înţelege rostul dialogului, de vreme ce şi contabilii îl înţeleg, pentru că nu presupune un consum de resurse. • E economicos... Este economicos, este profitabil pentru ambele părţi. • Şi presupune încredere... Da, generează şi întreţine încredere. • Şi nu au existat accidente în sensul acesta? Nu v-a înşelat nimeni încrederea? Nu, pentru că raportul se calibrează în funcţie de necesarul pe care partenerul tău şi SIE îl înţeleg. Nu este dintr-odată o încredere absolută, nu e ca într-un joc de poker, când toată lumea joacă sec şi îşi arată atuurile şi cărţile pe masă. • E un poker cu trei cărţi? Nu, e un dialog în care fiecare pune pe masă ceea ce ştie că partenerul înţelege şi faţă de care partenerul se raportează cu interes. Şi viceversa. Există, din punctul acesta de vedere, parteneriate extinse, şi deci ample, pe mai multe domenii de activitate şi există parteneriate restrânse, dialoguri care se consumă exclusiv pe anumite domenii de interes. • Care e salariul mediu în SIE? Undeva în jur de 20 de milioane de lei vechi. • Şi banii aceştia stimulează un om să se dedice serviciului, fără “accidente”? Cred că da. Problema nu e dedicaţia, ci motivaţia. • Stimulente nu există? Nu, de nici un fel. Stimatoare este cariera însăşi. Meseria este foarte interesantă. Dacă nu ar fi interesantă şi n-ar fi decât o rutină de birou, probabil că n-ar exista 2.000 de aplicaţii pe an, din care vreo şase ajung în faza finală de selecţie. • Deci, din 2.000 de oameni, angajaţi şase? Din o mie. Două mii e nivelul mediu de interes de recrutare din spaţiul extern serviciului. Dar nu banii sunt cei care motivează. Ei îţi asigură un anumit tip de confort, ca lucrător. Dar nu este factorul financiar sau stimulentul social cel care motivează activitatea unui lucrător de serviciu.![]()

In al doilea rand, tind sa cred afirmatiile domnului Ungureanu, mai putin partea cu "din 1000 de aplicanti reusesc 6.... Hai sa fim seriosi....
Ori sunt mai putini, ori pur si simplu sunt vai de capu` lor aplicantii....



-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
wall-street.ro






jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

