Mihai Răzvan Ungureanu: “Nu există spionaj ieftin”

• Din cele scrise în presă, se poate înţelege că serviciile de informaţii nu au prea avut parte de restricţii bugetare nici în vreme de criză...

Ei, la noi nu s-a întâmplat asta. În alte ţări, se întâmplă, dar la noi nu. Serviciile de informaţii sunt supuse dramatic restricţiilor bugetare.

• Dar anul acesta, serviciile de informaţii au avut bugetul mărit faţă de anul trecut.

Nu este un buget care să fie sensibil mărit dincolo de rata inflaţiei.

• Da, dar asta în vreme ce restul instituţiilor dau afară oameni sau taie 25% din salarii.

Asta s-a întâmplat şi la SIE. Şi aici s-a tăiat 25%. Serviciile nu au ieşit din logica generală a restricţiilor. Dimpotrivă. Tocmai pentru că atenţia publică este supradimensionat dirijată asupra serviciilor, care aparent nu produc obiect fizic, ele au fost primele ţinte ale reducerilor. Dar problema aceasta n-ar trebui căutată în calitatea raportului dintre angajat şi instituţie, ci în calitatea raportului dintre instituţie şi beneficiarul direct, care este statul român. În condiţiile în care aplici drastic reduceri în bugetul instituţiei, în bugetul de activitate al instituţiei, nu te poţi aştepta la o performanţă mulţumitoare. Pentru că e o lege foarte simplă: Îmi dai un euro, primeşti informaţie de un euro. Îmi dai o mie de euro, primeşti informaţie de o mie de euro.

• Care este costul mediu al unei operaţiuni?

Depinde de operaţiune.

• Care a fost cea mai scumpă? Ca ordin de mărime, nu la cent.

Ar trebui să spun altfel. Noi nu avem operaţiuni în sine. Sunt proiecte. Unele proiecte durează ani de zile.

• Şi cât pot să coste?

Mult.

• Zeci de mii de euro? Sute de mii de euro?

Pot să coste şi zece mii de euro, pot să coste şi sute de mii de euro. Pot să coste şi milioane.

• Aţi avut proiecte care să coste milioane?

Există întotdeauna asemenea proiecte. E în funcţie de gradul de interes al statului faţă de anumite zone sau faţă de anumite ţinte. Iar ţintele pot fi orice. Aici de fapt recunoaştem criza. În unele state din Europa, criza a făcut ca instituţiile bugetare în ansamblul lor, deci şi serviciile de informaţii, să ajungă la limita supravieţuirii logistice. Ceea ce amputează dramatic capacitatea de a proiecta interesul naţional în alte zone. Fiind un serviciu de informaţii externe, deci un serviciu de spionaj, alimentarea bugetară logistică este esenţială, pentru că sunt alte medii economice cele pe funcţionează un serviciu de informaţii externe. Nu funcţionează în context intern.

• Înţeleg politicienii asta sau cred că vă răsfăţaţi? De exemplu, domnul Gherghina, de la Finanţe, cel care desenează de foarte mult timp bugetul în România, înţelege asta?

Dacă vorbeşti de interes, ceea ce mă interesează este ca beneficiarul legal, care poate fi oricine din Executiv sau Legislativ, sau din speţa juridică, începând cu Parchetele şi terminând cu Curţile, o dată să-şi poată clarifica interesul faţă de informaţia obţinută prin spionaj în aşa fel încât informaţia să le vină înapoi, răspunzând exact întrebării. Pentru asta trebuie să ai întrebarea bine formulată. Nu poţi formula o întrebare foarte bine dacă nu ştii ce vrei.

• Vi se întâmplă des?

Da, sigur, există şi cazuri de genul acesta. Pe de altă parte, nu poţi oferi un răspuns adaptat la nivelul de aşteptare al beneficiarului dacă el nu înţelege să te ajute pentru a crea premisele obţinerii unul astfel de răspuns. Bugetul, în cazul acesta, e o premisă.

• A trebuit să negociaţi cu beneficiarii?

Spionajul e întotdeauna scump. Nu există spionaj ieftin.

• Ei înţeleg asta?

Eu nu-mi pun problema dacă înţelege sau nu înţelege. Eu îmi pun problema utilizării optime a unui serviciu de spionaj în contextul unui sistem democratic care, în abstract, ştie ce vrea mai departe. Ştie cum să orienteze România către o direcţie confortabilă tuturor, în care se regăseşte şi starea de siguranţă naţională, confortul pentru cetăţean, confortul pentru instituţiile statului.

 Va urma