Piaţa Universităţii la o lună de proteste

Mesajul Pieţei către români: "Să construim o forţă nonpartizană, activă şi protestatară, care luptă pentru mai multă democraţie, justiţie şi pentru o politică curată. O a treia voce, a cetăţenilor, care presează partidele şi toate sferele sociale să se reformeze"


La împlinirea unei luni de la începerea manifestaţiilor din Piaţa Univerităţii, câteva "voci" ale tine­rilor "de la Fântână" au răspuns unor întrebări pentru Jurnalul Naţional. Claudiu Crăciun, "doctor în ştiinţe politice", Monica Istrate "un om paşnic, revoltat", Vlad Ioachimescu, "asistent universitar ATF", Catrinel Chiriac, 27 de ani, "PR şi Business Developer în mediul privat".

● Jurnalul Naţional: Au trecut 33 de zile de proteste. În fiecare seară sunteţi nelipsiţi de la Fântână. Mai multe "voci", unele specializate în sociologie, au susţinut că voi, protestatarii, nu aveţi de fapt un mesaj coerent, că cele două trotuare din Piaţa Univesităţii sunt diferite, că este un soi de "război" în progres. Cum comentaţi? Ce vă uneşte cu cei care se adună în faţa TNB, ce vă separă?
● Claudiu Crăciun: "Războiul" a început într-adevăr, dar nu e cel la care vă aşteptaţi. Războiul este al nostru, al tuturor, împotriva apatiei, manipularii, urii şi corupţiei. Şi trebuie spus că nu noi am atacat primii. Acesta este răspunsul şi este doar începutul.

● Vlad Ioachimescu: Piaţa a trecut printr-o serie de procese naturale pe parcursul unei luni de proteste. E un lucru instinctiv ca tinerii să atragă alţi tineri, iar pensionarii alţi pensionari. Încă de la început, în ciuda diversităţii mesajelor, cele care ne-au legat şi continuă să o facă au fost: "Jos Băsescu/Jos Guvernul". Noi, tinerii de la Fântână, am găsit acolo un refugiu împotriva încercărilor de manipulare, diversiune şi dezbinare din primele două săptămâni. Pe noi nu foamea sau sărăcia ne-au scos din casă, deşi teama de ele este reală. Ceea ce cerem în plus e curăţarea clasei politice în întregime. Evident că asta ne-a atras în primă instanţă izolarea mediatică şi acuzaţiile de anarhism. O dată cu venirea frigului, în piaţă au rămas pe ambele trotuare oameni sinceri şi hotărâţi să înfrunte frigul. "Excursiile" pe care le facem seară de seară pe ambele trotuare încep cu "solidaritate" şi se încheie cu promisiunea că vom reveni şi a doua zi. Despre ce fel de "război în progres" vorbim atunci când un pensionar plângând de fericire, te strânge cât poate de tare în braţe şi îţi multumeşte? Nu mai există o separare în funcţie de mesaje, ci mai curând "lucrul în două schimburi": Pensionarii vin de la amiază şi stau până în jurul orei nouă, iar noi venim seara după joburi, ca să nu o supărăm pe doamna Udrea. Spre bucuria noastră, auzim de câteva seri şi la TNB sloganuri împrumutate de la noi împotriva corupţiei din clasa politică, în general. E semn că şi bătrânii îndrăznesc să spere şi dincolo de ziua de mâine.

● Monica Istrate: În Piaţa Universităţii şi pretutindeni fiecare om are dreptul să se exprime liber, să aibă propriul mesaj. Protestele din România au adus înapoi în vocabularul zilnic cuvântul "solidaritate". Toţi cei care au ieşit cel puţin o dată la proteste ştiu aceste lucruri şi nimeni nu îi poate manipula cu texte contrafacute, interpretări forţate, întrebări pe lângă subiect etc. Protestatarii din toata ţara sunt uniţi şi aşa vor rămâne.

● Catrinel Chiriac: Ne uneşte: Nemulţumirea profundă faţă de cum este guvernată şi administrată această ţară. E o nemulţumire împărtăşită de majoritatea populaţiei ţării.
Ne separă diversitatea socială. Dacă punem la un loc cele două "maluri" avem aproape toate categoriile sociale din România, reprezentate în Piaţa Universităţii. Numai un cârcotaş poate spune că suntem separaţi de un bulevard. Dacă nu s-a observat de către "vocile" specializate în sociologie, există un pasaj la metrou, unde ne intersectăm.


● Care consideraţi că sunt cele mai mari victorii pe care le-aţi avut pe parcursul acestei luni de protest şi ce au însemnat protestele pentru fiecare dintre voi?
● Claudiu Crăciun: "Cea mai mare realizare este ieşirea din starea de letargie a societăţii. Avem din nou încredere unii în alţii şi, foarte important, în forţele proprii. Am spart barierele dintre noi şi împreună, simplii cetăţeni, schimbăm în felul nostru România. Dintr-o dată cetăţenii au vrut să fie liberi, sinceri, solidari şi implicaţi. Este momentul pe care nu credeam că îl voi vedea. Am obţinut demisia unui premier, dar lupta este doar la început. Am câştigat în această lună încrederea că nu vom fi pasivi la nesfârşit.

● Vlad Ioachimescu: Ca masă, nu pot spune că micile victorii oferite ca momeală de preşedinte ne-au satisfăcut în vreun fel. Le-am privit pe măsură ce se produceau drept ceea ce erau. Efectul lor a fost însă mult mai important, pentru că am înţeles altceva: le e mai frică lor de noi, decât nouă de ei. Asta cred că e victoria noastă. Am convingerea că peste ceva vreme vom putea vorbi şi despre victoria pentru care ne aflăm în stradă. În plan personal cea mai mare realizare a fost eliberarea de multe bariere mentale impuse atât de societate, cât şi autoimpuse.

● Monica Istrate: Înţeleg frica de schimbare pe care o simte orice om pe parcursul vieţii. Românii nu sunt nomazi, au nevoie de o stabilitate care acum poate fi obţinută mai ales prin schimbare. Dar una pentru binele fiecăruia dintre noi, nu doar pentru cel al clasei politice. De aceea nu consider situaţia actualului guvern propus ca fiind o consecinţă a protestelor – doar căderea guvernului anterior poate fi considerată astfel. În Piaţă omul învaţă multe despre auto-reprezentare şi puterea individuală de schimbare.

● Catrinel Chiriac: Realizarile pe care le-am obţinut, le ştie deja toată lumea şi au fost date la televizor şi în presă – pornind de la legea sănătăţii şi până la căderea Guvernului. Satisfacţii? Opoziţia politică din România nu a reuşit să facă atâtea schimbari în şapte ani. Să nu uităm, noi suntem de 33 de zile în Piaţă. Personal, mi s-a dres vocea, rezist mai bine la frig şi nu în ultimul rând simt că contez (nu, nu am greşit cacofonia). Mai mult, am sentimentul de apartenenţă şi mi s-a redat speranţa că îmi pot lua ţara înapoi.


Scopul protestelor
● Care sunt momentele care v-au impresionat în Piaţă?
● Claudiu Crăciun:  Au fost sute de momente importante, de la agresiuni asupra noastră la gesturi de solidaritate şi prietenie între necu­noscuţi. Momente solemne, tensio­nate, dar şi unele creative, în care umorul iese la suprafaţă. În Piaţă nu te plictiseşti niciodată. Cele mai frumoase momente sunt cele în care strigăm la unison. Când suntem mulţi, tremură geamurile de la Arhitectură şi Geografie. Se degajă o energie unică de acolo. Şi este rege­nerabilă, vă asigur!

● Vlad Ioachimescu: Am fost pu­ternic impresionat de Mihai, "paz­nicul Pieţei". Într-o seară l-am văzut teribil de revoltat. O doamnă solidară cu protestele, care are probabil o covrigărie, aducea seară de seară câteva lădiţe cu covrigi. Mihai este mereu cel care se oferă voluntar să ajute în orice situaţie. Când el a împărţit covrigi oamenilor, un pensionar a luat şapte covrigi în loc să ia doar unul şi i-a băgat în sacoşă. Mihai, un tanăr crescut prin orfelinate, era teribil de afectat că nu a avut tăria să îi facă observaţie domnului. Pentru mine a fost un exerciţiu de imaginaţie fascinant.
O întâmplare amuzantă a fost cea cu "pasionatul de fotografie", care încerca să se integreze în mulţime. Se pare că învăţământul a fost afectat şi la "Ştefan Gheorghiu". Nici bieţii cu ochi albaştri nu mai sunt ce au fost. Când am realizat că ne făcea poze pentru "panoul de onoare" l-am înconjurat cu aparatele şi telefoanele noastre şi am început să îl fotografiem şi noi din toate părţile. E imposibil de descris reacţia pe care a avut-o şi cât de fâstâcit era.

● Monica Istrate: Prefer să aleg o singură imagine reprezentativă pentru protest: ambulanţele SMURD şi reacţia omenilor atunci când acestea treceau pe lângă ei, în prima săptămână de protest. Există şi discernământ în Piaţă, şi emoţie.

● Catrinel Chiriac: Amuzant este că lumea nu realizează cât de eficienţi suntem. Impresionant este că am descoperit umanitate şi solidaritate, din nou, în România.


● Care este scopul principal al acestor proteste pentru fiecare dintre voi?
● Claudiu Crăciun: Să construim o forţă nonpartizană, activă şi protestatară, dacă e nevoie, care luptă pentru mai multă democraţie, justiţie şi pentru o politică curată. O a treia voce, a cetăţenilor, care presează partidele şi toate sferele sociale să se reformeze. O voce care transmite clar şi puternic tuturor sferelor sociale nevoia de schimbare şi corectitudine.

● Vlad Ioachimescu: La început a fost o reacţie, nu un scop. Când am văzut în primul marş la Cotroceni câtă lume îşi doreşte acelaşi lucru în acelaşi moment, mi-am spus că există o şansă ca ceea ce se strigă să devină realitate şi asta a devenit un scop în sine. Mi-am promis să revin zilnic să protestez, cel puţin până la înlăturarea răului cel mai mare. Acum îmi promit ca, odată atins acest scop, să nu mai asist niciodată nepăsător atunci când lucrurile o iau razna în jurul meu, aşa cum o fac mulţi dintre cunoscuţii mei.

● Monica Istrate: Văzând Piaţa ca o AGORA, este natural că pe termen lung protestul îşi va diversifica sco­purile în funcţie de necesităţile sociale. Sper să reuşim să ne lărgim perspectivele şi să învăţăm cum să acţionăm împreună pentru a crea alternative la sistemul actual de funcţionare, atât la nivel naţional, cât şi global. Scopul meu imediat este oprirea exploatării gazelor de şist în România. Dar la fel de importantă şi urgentă este şi oprirea ACTA.

● Catrinel Chiriac: Redobândirea demnităţii, respect, apartenenţă, reprezentare, dreptate şi adoptarea legii lustraţiei.


"Protestele nu se definesc prin cifre"
● Ce spun familia, prietenii despre demersul vostru? De ce credeţi că vocea cetăţeanului nemulţumit se aude din faţa televizorului şi nu alături de voi, în Piaţă?
● Claudiu Crăciun: Aproape toţi ne susţin. Deocamdată nu şi prin prezenţa fizică în Piaţă, dar lucrurile se vor schimba în curând, o dată cu creşterea temperaturii. Suntem puţini pentru că majoritatea celor care au rezonat cu mesajul şi atitudinea noastră – şi aceştia sunt în număr mare – au fost demotivaţi de violenţele iniţiale şi de starea vremii. Acum, că protestele sunt paşnice şi am învăţat să ne ferim de provocatori şi manipulari, vor veni mai mulţi. Suntem o minoritate activă, noi cei din Piaţă, şi ne pregătim să câştigăm prin onestitate şi perseverenţă sufletele şi mintile concetăţenilor noştri.

● Vlad Ioachimescu: Atât în familie, cât şi în rândul prietenilor, cei mai mulţi ne felicită şi ne spun că ne susţin. Mai delicat e atunci când le ceri să te susţină la modul real, nu în faţa televizorului. Fiecare are scuza lui. Cele mai frecvente întrebări pe care ni le pun unii amici sunt: "Mai e ceva în Piaţă, mai vine lumea?  Şi pe cine vreţi să puneţi în loc?  Dar voi sunteţi acolo cu ACTA, sau cu ce? Vă plăteşte cineva?".
Puşi în faţa unor astfel de întrebări şi copleşiţi de atenţia şi susţinerea mediatică, e mare lucru că suntem şi atâţia. Asta nu ne demoralizează, ba dimpotrivă, ne amuză şi ne face mai hotărâţi. Aşteptăm zile mai calde: "Vine, vine primăvara...".

● Monica Istrate: Încă se emoţionează de fiecare dată când le spun că suntem în Piaţă. Dar mulţi dintre ei sunt oricum acolo, aproape în fiecare seară. Suntem forţe proaspete de toate vârstele în care mulţi îşi pun speranţele. Şi rezistăm; şi mai mult decât asta, acţionăm.
Referitor la faptul că nu ies mai mulţi în stradă, cred că după această logică, a cantităţii, ar însemna că minorităţile din toată lumea să nu aibă drepturi. Protestele nu se definesc prin cifre, asta este părerea mea. Avem de ce să protestăm, avem pentru ce şi avem împotriva cui, nu e nici un mister aici. Pentru ce majoritatea nu o face, sau o face pasiv, cred că pentru nevoia de a păstra rămăşiţa de stabilitate care permite traiul de la o zi la alta. Unii oameni nu mai au energia să protesteze, o păstrează pentru supravieţuire. Protestăm şi pentru ei şi pentru toţi cei care îşi doresc să fie acolo, dar nu pot. Oricum, protestul nu constă doar în prezenţa fizică.
Catrinel Chiriac: Mă susţin, am primit numai cuvinte de încurajare şi au promis că vor ieşi alături de noi în Piaţă, imediat ce se va încălzi puţin. Aparent suntem puţini, dar glasurile noastre influenţează părerea şi opinia a sute de mii de oameni care stau la televizor, care ne cunosc sau au auzit de noi. Un "Jos..." spus de câteva sute în Piaţa Universităţii are ecou într-un "Jos..." gândit de milioane.


● Ce înseamnă România pentru voi?
● Claudiu Crăciun:  O ţară pe care o iubesc şi urăsc în acelaşi timp. Pentru ambele motive, revin cu încăpăţânare şi optimism în Piaţa Universităţii, în fiecare zi.

● Vlad Ioachimescu: Ţara de care nu vreau să îmi fie dor. De asta sunt încă în stradă.

● Monica Istrate:  Sper să fie locul în care o să trăiesc fericită alături de prieteni, familie şi ceilalţi români. Am făcut-o şi până acum, aşa vreau să fie şi de acum încolo şi e loc şi de mai bine. Mult loc.

● Catrinel Chiriac: Ţara noastră şi o vrem înapoi. 


● Care este sloganul preferat al fiecăruia?
● Claudiu Crăciun: "Democraţie, nu oligarhie! Şi "Tineretul n-a murit, e în Piaţă pregătit!".

● Vlad Ioachimescu: Ţinând cont de context şi ca să facem haz de necaz: "Criogenia salvează România" sau "Dacă nu demisionaţi, vrem să fim criogenaţi".

● Monica Istrate: "E doar înce­pu­tul!" Şi este adevărat.

● Catrinel Chiriac: "Educaţie şi lustraţie." Vrem educaţie pentru po­pulaţie şi vrem să dispară comuniştii din structurile politice. Pentru totdeauna!