x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Misiunea secretă Zuma a eșuat. Satelitul de spionaj lansat de Pentagon și SpaceX a fost distrus

Misiunea secretă Zuma a eșuat. Satelitul de spionaj lansat de Pentagon și SpaceX a fost distrus

09 Ian 2018   •   15:48
Misiunea secretă Zuma a eșuat. Satelitul de spionaj lansat de Pentagon și SpaceX a fost distrus
Sursa foto: Foto: SpaceX

Satelitul secret și extrem de scump lansat de Pentagon cu ajutorul rachetei Falcon 9 a SpaceX, de la Cape Canaveral, ar fi fost distrus înainte să ajungă pe orbită, potrivit unor surse citate de Wall Street Journal.

SpaceX a refuzat să comenteze în vreun fel acest incident.

Cu toate că lansarea a fost înconjurată de mister, SpaceX a transmis lansarea pe site-ul său unde s-a putut observa că nivelul 1 al rachetei a aterizat cu succes, la 8 minute de la lansare, în timp ce nivelul 2 și-a continuat drumul către orbită.

Compania SpaceX a lansat duminică seară, după mai multe amânări, un vehicul spaţial în cadrul unei misiuni secrete a guvernului american, cunoscută sub numele de "Zuma", informează AFP. 

O rachetă din gama Falcon 9 a decolat de la baza Cape Canaveral din Florida la ora locală 20.00 (01.00 GMT), potrivit imaginilor transmise în direct de SpaceX. 

SpaceX şi Pentagonul nu au răspuns întrebărilor ce le-au fost adresate de jurnaliştii americani care au solicitat lămuriri despre natura acestei misiuni. 

×
Subiecte în articol: misiunea zuma