x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Sonda chineză Chang'e 4 și-a reluat activitatea pe partea nevăzută a Lunii

Sonda chineză Chang'e 4 și-a reluat activitatea pe partea nevăzută a Lunii

20 Ian 2020   •   14:42
Sonda chineză Chang'e 4 și-a reluat activitatea pe partea nevăzută a Lunii
Sursa foto: antena3

Modulul de aselenizare şi roverul misiunii chineze Chang'e-4 şi-au reluat activitatea pe partea ascunsă a Lunii, în cea de-a 14-a zi selenară, după ce s-au aflat în ''hibernare'' pe timpul nopţii extrem de reci, relatează agenţia Xinhua.

Atât modulul de aselenizare cât şi robotul selenar se află în stare normală de funcţionare, potrivit centrului pentru explorare selenară şi program spaţial din cadrul Administraţiei Spaţiale Naţionale din China.

Sonda chineză Chang'e-4, lansată la data de 8 decembrie 2018, a aselenizat în premieră, la 3 ianuarie 2019, în craterul Von Karman din bazinul Aitken aflat la Polul Sud, pe partea întunecată a Lunii.

Până la finalul celei de-a 13-a zile selenare, roverul Yutu-2 a parcurs 357 metri pe faţa îndepărtată a Lunii în cadrul misiunii de cercetare a teritoriului neexplorat.

Roverul Yutu-2, sau Iepurele de Jad 2, a depăşit perioada prevăzută de funcţionare, de trei luni, devenit astfel cel mai durabil robot aflat pe suprafaţa Lunii.

În timpul celei de-a opta zile selenare, misiunea chineză Chang'e-4 a descoperit o substanţă de culoare neobişnuită, asemănătoare unui gel, potrivit Live Science. Caracterul surprinzător al descoperirii i-a făcut pe responsabilii misiunii să decaleze programul roverului autonom Yutu-2 şi să-şi concentreze toate resursele ştiinţifice pentru a identifica acea substanţă.

O zi pe Lună echivalează cu 14 zile pe Pământ, iar noaptea selenară are aceeaşi durată. Sonda Chang'e-4 intră în hibernare în timpul nopţii selenare din cauza cantităţii insuficiente de energie solară.

AGERPRES

×