Istoria modernă a columbofiliei

Pornind de la principiul conform căruia valorile nu trebuie amestecate pentru a nu risca diluţia lor, ei şi-au păstrat linia aproape în stare pură, linie ce avea la bază pe Het Zwart, The Pol (de la Pol Bostijn) şi Donkeren den Draaier. Singurele infuzii făcute, şi acelea cu multă precauţie, au fost cu păsări selectate de la Oscar Devriendt, vecinul lor din Moere, Valeer Doncker din Moorslede, concurentul lui Pol Bostijn şi de la nu mai puţin celebrul Georges Platteau din Gistel. Aristocraţii fraţi Cattrysse au avut de asemenea o contribuţie semnificativă în abordarea socială a sportului columbofil, ridicând prin prezenţa lor nivelul participanţilor într-o clasă superioară a societăţii belgiene.

Şi poate nu întâmplător una dintre cele mai cunoscute păsări descendente ale liniei Cattrysse s-a numit Prince şi i-a adus gloria lui Hector Desmet, este drept, având şi o linie maternă la fel de cunoscută: Huyskens - Van Riel. Trecem astfel şi noi la tandemul celebru care a spulberat efectiv concurenţa în perioada relativ scurtă în care a zburat: Jef van Riel şi Cois Huyskens din Ekeren Donk. Victoriile repurtate de aceştia au fost răsunătoare atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional, acumulând premii de top în curse de referinţă: Limoges, Libourne sau Barcelona. Ca metodă de selecţie viziunea lor era diferită, ei preferau să aibă o bază de selecţie cât mai mare şi implicit heterogenă, care să genereze produşi robuşti crescuţi cât mai natural şi antrenaţi cât mai sever.

Important este să începi cu porumbei de primă calitate, considerau ei, pe care să îi încrucişezi cât mai variat pentru a putea obţine maximum din algoritmul genetic. Numai astfel se pot depăşi prin selecţie performanţele părinţilor achiziţionaţi. Celebrul cuplu a vizat perfecţiunea selectivă, obţinând un tip de pasăre robustă de construcţie medie, dar foarte bine „echipată” cu musculatură şi totodată uşoară, punând aşadar accent pe dezvoltarea fibrilară longitudinală a masei musculare; aripile trebuia sa fie proporţionale, niciodată prea lungi, raportate la ansamblul corpului; de asemenea ochii trebuia şi ei să fie strălucitori, ceea ce denotă atenţia acordată sistemului circulator al porumbelului, precum şi importanţa nivelului de oxigenare sanguină.

Însă poate cel mai important criteriu de selecţie al păsărilor Huyskens - Van Riel a fost conformaţia sternului, deoarece el constituie baza raportului osos şi totodată principalul suport de inserţie musculară al porumbelului călător. Acesta trebuie să fie echilibrat şi bine dezvoltat fără a fi însă masiv, fiind astfel proporţionat structural cu întregul ansamblu al corpului. Fără aceste caracteristici porumbeii nu rămâneau în volierele Huyskens - Van Riel, voliere care erau construite şi ele cât se poate de simplu şi totodată ori­ginal; spaţiile erau modulare, adică uşor de remo­delat, orientate întotdeauna către est, cu ferestre cât se poate de mari, ce rămâneau deschise ori de câte ori timpul o permitea.

Adepţi ai principiului conform căruia doar crescătorul îşi îngreunează munca, ei au considerat sportul columbofil ca fiind uneori atât de simplu, dar alteori atât de complicat, poate cel mai complicat din lume. Practici şi geniali Huyskens - Van Riel au creat o linie de păsări care continua să performeze şi astăzi pe toate meridianele, având în Jules Rijckaert din St. Amantsberg un exponent de seamă. Dar despre acesta, în alt episod.  

• Pagină realizată cu sprijinul Federaţiei Române de Sport Columbofil din Români