Jacques Tournier şi nobilul străin

Menţionam nu demult pe cel mai reprezentativ continuator al cultivării liniei Huyskens – Van Riel, Jules Rijckaert din St. Amandsberg. El a fost crescătorul care a testat, cu deosebit succes se pare, porumbeii HvR pe toate distanţele şi indiferent de condiţiile atmosferice în care au fost organizate competiţiile. Numai păsările care rezistau rămâneau peste iarnă în voliera sa. Fiind un fervent susţinător al jocului la văduvie, contrar lui Pol Bostijn, el nu arată niciodată femela, înainte de cursă, masculului. Raţionamentul său era unul simplu, respectiv dacă femela nu era foarte pasionată, risca să demotiveze masculul. În plus, metoda lui Bostijn necesita mai mult timp, timp pe care maestrul nu îl avea disponibil. Concurenţa timpului era acerbă şi metodele trebuiau perfecţionate din mers, mai ales că dinspre Lommel bătea un vânt de glorie...

În 1913, la numai 12 ani, îşi începea aventura în lumea columbofilă Jacques Tournier din Lommel. Achiziţionează porumbei de la campionul valon al timpului, Gurnay din Verviers, un cultivator al liniei Hansenne pe care îi încrucişează cu păsările nou introduse de Vekemans, în fapt Ulens, obţinute la licitaţia totală ce a urmat decesului regretatului director al grădinii zoologice din Antwerp. Caută toată viaţa numai „vârfuri”, conştient fiind că o pasăre greşit introdusă în reproducţie îi poate ruina toată munca anterioară de selecţie. De aceea introduce păsări noi, numai după ce le urmăreşte atent, fiind de altfel renumit pentru carneţelul său gros de notiţe de care nu se despărţea niciodată, ori de câte ori mergea să cumpere un porumbel. Unul, nu doi sau mai mulţi! Regăsiţi până în zilele noastre în pedigree-ul lui Gwen, spre exemplu, a lui Peter van de Merwe, au fost încrucişaţi succesiv cu porumbei de la De Ridder via Heyvaert, D’Hooghe din Grembergen, Jos Van den Bosch din Berlaar, Fabry din Liege, Vincent Marien – fondatorul de altfel al celebrei linii Stichelbauts, Bricoux via Hermans din Luithagen şi bineînţeles cu porumbei aparţinând fraţilor Janssen din Arendonk. Evident lista poate fi mult mai lungă, eu punctând numai numele celebre ale căror păsări au oferit de-a lungul timpului satisfacţie în încrucişările lui Jacques Tournier.

Ceea ce mai puţini ştiu însă despre structura de formare a porumbelului Tournier este faptul că ea s-a bazat pe un ilustru anonim. Provenit probabil din vechea linie Colpar, în fapt Hansenne, Nobele Onbekende (Nobilul Străin) a ajuns accidental în voliera lui Tournier în urma unui zbor de 240 km, consumat în mai 1940 cu exact 5 zile înaintea invaziei germane. Această pasăre nu a mai plecat din voliera maestrului decât la bătrâneţe, când a fost cedată bunului său prieten Cor de Zeeuw din Eindhoven, unde, deşi nu a mai reprodus decât puţini pui, unul s-a dovedit a fi de excepţie: Coppi cu 60 de clasări în carieră şi peste 10 locuri de 1 din care câteva la naţionalele: Orleans, Chateauroux şi de 2 ori Limoges. Superzburător!

Deşi despre activitatea columbofilă a lui Jacques Tournier se poate scrie cu uşurinţă o carte, fiul său Edmond de altfel fiind pe cale să o facă, închei totuşi succinta prezentare amintindu-vă unul dintre principiile de bază ale maestrului: „Căutaţi şi achiziţionaţi numai câştigători de locul întâi. (...) De regulă campionii dau campioni”. Acesta este sfatul celui ce a de­dicat trei sferturi de secol formării porumbelului belgian de sport: Jacques Tournier din Lommel, Belgia.

Precizez că adaug de regulă în completarea numelui crescătorului şi localitatea de origine, ca răspuns la întrebările cititorilor, deoarece unele nume, chiar şi prenume sunt comune în Belgia existând riscul unei confuzii. Aşadar nu studiul geografiei belgiene, ci respectarea adevărului istoric este argumentul care mă preocupă. Altfel geografia Belgiei poate fi destul de interesantă...

 

• Pagină realizată cu sprijinul Federaţiei Române de Sport Columbofil din România