6 noiembrie 1989

● Gheorghe Leahu ● Victor Felea

N-am mai avut chef să scriu nimic. Viaţa noastră se desfăşoară pe fundalul unei minciuni nemaiîntâlnite în istorie. Discursuri după discursuri timp de ore în şir, care refuză adevărurile şi se îmbată cu cifre şi promisiuni fără acoperire. În pragul Congresului s-a afirmat că am obţinut 60 de milioane tone de cereale, de 2-3 ori mai mult decât cu un an în urmă. Unde s-a mai pomenit, în ce ţară, pe ce lot agricol să se poată obţine dublarea şi triplarea producţiei de la un an la altul? S-a afirmat că noi ne hrănim ca şi cele mai avansate ţări din lume, s-a afirmat că ne va reveni jumătate de porc de 180 kg/cap de locuitor pe an.  

Telegrame ridicole anunţă producţii uluitoare: 12.000 kg de grâu/ha, 40.000 kg de porumb ştiu­leţi/ha, 120.000 kg de cartofi sau sfeclă etc. Sunt trimise telegrame pentru producţii record de morcovi, de ceapă, de fasole.

În timp ce ziarele sunt inundate de realizările din economie, din agricultură în "epoca de aur", în lume au loc evenimente extraordinare ţinute în totală tăcere. În jurul nostru, în Polonia, URSS, RDG, Ungaria, chiar şi în Cehoslovacia şi Bulgaria, au loc pre­faceri şi înnoiri capitale în politica ţărilor, în repunerea adevărului în drepturile sale, în respectul faţă de oameni, a li­bertăţii de opinie, de circulaţie.

Sub tensiunea acestor prefaceri din toate ţările vecine s-au luat măsuri de aruncare pe piaţă a unor produse care ne-au lipsit ani de-a rândul şi care acum raţionalizate se pun în vânzare cu imensă pierdere de timp şi de nervi.

Se raţionalizează acum, după 45 de ani de la "eliberare": mezelurile, car­nea, ouăle, untul, margarina şi asta în plus faţă de produsele raţiona­lizate anterior: zahărul şi uleiul.

Se stă la cozi de zile sau zeci de ore ca să se obţină raţia de 0,500 kg de carne, două pachete de unt, 10 ouă pe lună. Vivi a avut SRL (sâmbătă rămasă - ! - liberă). A stat de la 6:00 dimineaţa la ora 16:00 să obţină cele 1,5 kg de carne de pui accesibile oricui, în toate ţările lumii, fără a sta la coadă, fără arondare, fără trâmbiţarea celei mai drepte orân­duiri, fără uriaşa propagandă comunistă a epocii de aur, a celor mai înalte culmi de civilizaţie pe care le-am atins în aceşti ani. O propagandă lipsită de bun-simţ umple ziarele, radioul, televiziunea. El şi Ea, Ea şi El cutreieră ţara, judeţele, oraşele: Iaşi, Suceava, Botoşani, Ialomiţa, Brăila, străbat aproape zilnic Bucureştiul modificând structura a zeci de magazine şi pieţe, cerând să se aprovizioneze exemplar cu măr­furi alimentare toate magazinele, dând indicaţii, schimbând oamenii din posturi, într-o furibundă dorinţă de a nega tot ce se petrece în jurul nostru. Disperarea şi spaima că şi la noi s-ar putea întâmpla să pătrundă micro­bul reformelor ca în Polonia, URSS, Ungaria, RDG i-a mobilizat acum, în pragul Congresului, să-şi reverse asupra noastră toată grija lor "părintească". Suntem răsfăţaţi cu sute de salamuri (cu procentaj de soia) atâr­nate prin prăvălii, s-au aruncat mărfuri în lădiţe destinate exportului, mai sunt doar două săp­tămâni până la realegere. Reale­gere? De cel puţin patru ori numai la noi la institut am asistat la ceremonialul "pro­punerii" maselor "nedirijate" de nimeni de a-l realege.

La adunarea generală a Orga­nizaţiei de bază, la cea pe institut, la lansarea planului, la adunarea cu repre­zentanţii oamenilor muncii, timp de o jumătate de oră unii au adus omagii şi elogii fierbinţi, să fie reales. Mulţi au luat cuvântul, oare a fost un act de curaj că eu am fost singurul care n-am propus realegerea, oare s-a observat?

Între 22-26 octombrie 1989 am fost cu Gelu Nădrag patru zile de C.O. în Deltă. Mirific, încântător, am dormit ca un prunc, am prins 14 ştiuci, una mai frumoasă ca alta, în total 25 de kg, dintre care patru exemplare peste 2,5 kg fiecare. Viaţa ar putea fi splendidă într-o ţară atât de binecuvân­tată ca draga noastră Românie, biata de ea. Era să uit, am prins cea mai mare ştiucă din viaţa mea, aproape 4 kg!

În Deltă am aflat detalii despre un eveniment tragic, catastrofal, petrecut la 10 septembrie 1989, lângă Galaţi, la Pisica. Un vas de pasageri românesc a tăiat calea unui remor­cher bulgăresc care pur şi simplu l-a tras sub el, înecând de vii peste 400 de suflete omeneşti, printre care o nuntă şi 80 de copii în excursie. În presă, absolut nimic; căpitanul debarcaderului din Crişan îşi pierduse o soră, un cumnat şi un frate, era în doliu. Sute de familii îndoliate fără ca în anul congresului, când totul e "roz-bombon", stăpânirea să aducă măcar condoleanţe celor răpiţi de ape (sic!)... tăcere şi cinism.
Gheorghe Leahu, Arhitect în "Epoca de aur", f.l., Fundaţia Academia Civică, 2004, p. 245-246
Aseară, în vizită la A.R. Şi-a săr­bătorit ziua de naştere. Invitaţi, apro­ximativ aceiaşi ca şi cu alte ocazii. La un moment dat a sosit Maxim Berghianu (aflat în Cluj cu misii oficiale). O parte din oaspeţi au stat cu el. M-am nimerit să fiu în aceeaşi odaie şi am rămas acolo. Şedeam la o oarecare distanţă de masa lui, singur. Mi-am propus să-l observ şi să-mi formez o părere despre el (avea două degete la mâna stângă puse în ghips, mână ce şi-o ţinea într-o eşarfă albă atârnată de gât). Era îmbrăcat într-o ţinută foarte oarecare. Şedea pe o canapea şi discuta foarte glumeţ, încrezut, ironic, răutăcios chiar, o figură de Socrate maliţios, dar şi de "satir" încă în vi­goare, cu faţa ridată. Un "auto­didact" inteligent şi instruit, cu multă experienţă socială, autoritar din fire, însă corect în aprecierea unor situaţii. Îi displace, se pare, vorbăria ideologică şi nu-i apreciază pe oportunişti (deşi face parte din lumea lor). Un activist care şi-a piedut "iluziile"; se crede însă îndrep­tăţit să fie acolo unde este (adică mi­nistru) chiar dacă joacă doar un rol de suprafaţă.
Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955 - martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Bucureşti, Editura Albatros, 2000, p. 737