A apărut opoziţia politică în Germania Democrată
12 noiembrie 2009
Raportul Ambasadei României la Berlin
Către Ministerul Afacerilor Externe
Tovarăşului Lucian Petrescu,
La telegrama nr. 1/07427 din 11.11.1989,
1. În ultimele două luni, în RD Germană au apărut o serie de grupări politice autonome, în afara partidelor existente care au început să participe la viaţa politică a ţării. Aceste grupări, au în general, caracterul unor mişcări populare, fără structuri organizatorice, statut, conducere aleasă etc., şi nu mai sunt considerate de către PSUG drept "grupări de opoziţie" ci parteneri de dialog. Această recunoaştere de facto a fost reafirmată de Egon Krenz într-un interviu (acordat după întâlnirea cu W. Michnick, prşedintele fracţiunii PLD din Bundestag). Legalizarea formală va avea loc după adoptarea noii legi privind dreptul de asociere, care este, în pregătire.
2. Gruparea cea mai reprezentativă şi mai activă este "Noul Forum" - iniţiat de pictoriţa B. Boley şi avocatul G. Heinrich. Ca şi alte grupări, "Noul Forum" a apărut cu sprijinul şi sub protecţia bisericii evanghelice, chiar dacă nu este o mişcare religioasă. În prezent nu-şi mai desfăşoară activităţile pe lângă biserici. Numărul aderenţilor se estimează la câteva zeci de mii, la care se adaugă la fel de mulţi simpatizanţi, inclusiv membri PSUG. În manifestele difuzate, "Noul Forum" se pronunţă pentru o societate socialistă democratică, pluralistă, în care problemele dezvoltării să fie strict corelate cu cele ecologice (subliniem, de altfel, că ecologia este o partea constitutivă a platformeleor politice prezentate de toate grupările din RDG). "Noul Forum" acţionează, de asemenea, pentru libertatea deplină de exprimare, libertatea presei, alegeri libere şi guvern de coaliţie. "Noul Forum" este susţinut de intelectuali şi nu a găsit o rezonanţă prea mare în rândul muncitorilor.
3. Alte două grupări, "Democraţie-Acum" şi "Deschiderea Democratică" reprezintă, de fapt nişte iniţiative cu susţinători ocazionali, în general tot intelectuali, Manifestele politice ale acestor grupări nu se deosebesc prea mult de cele ale "Noului Forum". Ca exemplu, prezentăm câteva puncte din programul grupării "Democraţie-Acum": "În locul unui stat dominat prin tutelă de către partid, care s-a transformat într-un director al poporului fără mandat social, vrem un stat care să se bazeze pe un consens fundamental al societăţii".
- Despărţirea puterilor (legislative şi executive) în stat.
- Alegeri libere şi secrete.
- Mijloacele de informare să fie preluate de organisme necomerciale, de drept public, şi să se permită accesul tuturor partidelor, organizaţiilor, grupărilor, în mass-media.
- Libertatea de constituire a unor organizaţii, uniuni, partide etc.
- Oamenii muncii să formeze sindicate independente.
- Prezentarea deschisă a datelor relevante privind poluarea şi resursele ţării (cerere preluată, practic, în recentul program de acţiune al PSUG).
O grupare de mai mică importanţă este "Iniţiativa petnru pace şi drepturile omului", care în afara revendicărilor cunoscute şi la alte grupări, urmăreşte aplicarea în RDG a documentelor CSCE.
4. Nu demult, într-un orăşel la nord de Berlin, s-a constituit Partidul Social Democrat, care a anunţat un program social-democrat clasic, cu obiectivul fundamental: realizarea unei "economii de piaţă sociale". PSD respinge desigur rolul conducător al PSUG. Noul partid Social-Democrat are doar câteva sute de membri, dar el este puternic sprijinit de PSD din RFG. Conducerea de partid şi de stat din RDG a evitat până acum să ia poziţie faţă de constituirea acestui partid care a solicitat aderarea la "Internaţionala Socialistă".
5. Din informaţiile pe are le deţinem, se apreciază că grupările politice amintite (cu excepţia PSD şi, eventual, a "Noului Forum") nu au perspective de afirmare; pe de o parte, acestea nu se bucură de o bază de masă, iar pe de altă parte profilarea actuală a celorlalte partide (îndeosebi partidul Liberal şi Uniunea Creştin Democrată) vor integra potenţialul "protestatar" de până acum care s-a manifestat în grupările politice alternative.
6. Ieri, 11 noiembrie, s-a constituit o nouă organizaţie de tineret, "organizaţia Tineretului Creştin Democrat". Nu se cunosc, deocamdată, alte detalii (conducere, platformă etc.).
7. Constatăm o tendinţă din ce în ce mai accentuată a partidelor care formează încă, împreună cu PSUG, Blocul Democratic, de a-şi manifesta independenţa şi de a-şi elabora programe proprii. Este vorba de partidul Liberal Democrat, Uniunea Creştin Democrată, Partidul Democrat al Ţăranilor şi Partidul Naţional democratic.
Gheorghe Caranfil
Document din volumul: 1989 - Principiul dominoului. Prăbuşirea regimurilor comuniste europene, Ediţie de: Dumitru Preda şi Mihai Retegan, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 2000, p.291-293

-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârlefus, astrolog, trainer spiritual, ...
Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ...
Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ...
Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ...
Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită