Alisa se lasă prinsă de colinde

Dacă n-ar fi fost om, ar fi fost floarea-soarelui. Pentru că îi place lumina. Pentru că e blondă. Pentru că e subţirică. Dar cum nu s-a văzut încă floarea-soarelui care să cânte, Alisa Toma a ales să fie om.

Ca orice om, mai întâi a trebuit să se nască, întâmplare ce a avut loc în urmă cu 22 de ani, în oraşul Hunedoara, din judeţul cu acelaşi nume. Părinţii, intelectuali şi orăşeni, oameni foarte ocupaţi adică, au îngăduit ca Alisa să-şi petreacă primii şapte ani de viaţă la bunici, în satul Batiz, aproape de Hunedoara. Aici, ea a avut prilejul să se joace, pe lângă jucăriile obişnuite, cu dealurile din preajma satului, cu stelele multe ale cerului, care veneau, în unele nopţi, atât de aproape, încât doar teama că s-ar putea arde la degete a împiedicat-o să le atingă cu mâna.

Şi s-a mai jucat Alisa cu mirosul fânului şi glasul păsărilor din care, deşi foarte mică, a început să împletească visuri mari, dintre toate, păstrându-l pentru sine doar pe cel de a deveni cântăreaţă de muzică populară. Dar încă mai avea de umblat prin ţara numită copilărie. Şi mai avea de mers şi la bunicii ceilalţi, din partea mamei, în Vidra, unde Avram Iancu trăia, continua să trăiască în inima moţilor şi în cântece.

O dată cu anii copilăriei au trecut şi primii ani de şcoală. Visul acela de demult a rămas. Ba a crescut şi mai mare. Se pare că ţine de firea anumitor oameni ca visurile lor să crească o dată cu ei. Alisa, fata care putea să devină, numai să fi vrut, floarea-soarelui, se numără printre aceştia. Şi, uite aşa, s-a pomenit într-o zi cântând pe o scenă. Visa? Da de unde! Totul era aievea, după cum la fel a fost şi faptul că însuşi Drăgan Muntean a ascultat-o şi i-a zis că e bine, să nu se dea bătută, să meargă mai departe.

Întrebarea este: Faţă de cine? A vrut cineva s-o bată? Da, a cam vrut. I s-a întâmplat o dată, prin clasa a V-a, când se plimba împreună cu alţi copii prin parcul din vecinătatea casei. Au apărut atunci nişte copii dintr-o clasă mai mare, care i-au luat pe cei mici la bumbăcit. Alisa a îndurat în tăcere loviturile primite, dar, când a ajuns acasă, a izbucnit în plâns şi-a hotărât să se facă poliţistă. Cine n-a vrut însă asta când era copil? Numai că Alisei nu i-a trecut. După absolvirea liceului a decis să dea examen la Academia de Poliţie. Şi-a intrat.

Chiar printre primii. Acum e în ultimul an de facultate. Păi şi cântecul?! Nu, nu s-au despărţit. L-a luat cu ea la academie. Îl ţine, oriunde s-ar afla, foarte aproape de inimă.

Instruită muzical de oameni precum Marioara Murărescu şi Gavriil Prunoiu, domnişoara studentă de la Facultatea de Poliţie aproape că şi-a văzut visul cu ochii. Apare deseori la Tezaur Folcloric. I s-a editat primul CD. Ca să nu mai vorbim despre faptul că printre colegii săi este o mare vedetă, dar una lipsită complet de ifose. Alisa ia foarte în serios şi viitoarea profesie, şi cariera muzicală. Rămâne de văzut cum se vor înţelege cele două. Deocamdată, nu şi-au scos ochii. Nici măcar nu s-au uitat urât una la cealaltă.

Domnişoara Toma le este credincioasă amândurora. Credincioasă şi recunoscătoare, aşa cum recunoscătoare le este şi profesoarelor Ica Pop, de la Şcoala de Artă din Hunedoara, şi Maria Tanase Marin, de la Liceul de Artă din Ploieşti, cărora le-a fost mai mult decât elevă.

Repertoriul de suflet al Alisei îşi are obârşia în Transilvania natală, dar ea ştie melodii de peste tot, putând oricând să alcătuiască o Românie numai din cântece. Cât priveşte viitorul, floarea-soarelui cu chip de om vrea doar atât: să fie respectată şi ca poliţistă, şi ca artistă.

Înaintea acestui viitor se află însă viitorul imediat, cel de peste doar câteva zile. Pe Alisa o cheamă Crăciunul acasă, iar acasă înseamnă pentru ea toate cele trei localităţi în care s-a... născut, adică şi Hunedoara, şi Batiz, şi Vidra. Sunt zilele în care colindele din aceste locuri o dau în urmărire, iar ea abia aşteaptă să se lase prinsă de ele, ca să poată porni împreună mai departe.