Trebuie să recunosc că am fost oarecum sceptică atunci când am primit în teste telefonul dual-sim F-1 Experience Allview.
Asta pentru că ştiam părerea preconcepută că dual-sim-urile sunt foarte proaste şi deloc fiabile. Fiind însă una dintre acele persoane nevoite să ţină trei telefoane după ea oriunde ar merge, am zis că merită încercat. Nu mi-a părut rău, deşi, într-adevăr, au existat unele probleme legate mai mult de eficienţa şi uşurinţa utilizării.
Fiind un telefon cu ecran tactil, nu am avut aşteptări prea mari din partea bateriei. Două zile pentru un dual-sim touch-screen şi o utilizare destul de frecventă pentru apeluri vocale mi se par totuşi bine. În plus, firul de la încărcător este prevăzut cu USB, terminalul putând fi încărcat şi de la calculator.
O mare problemă întâmpinată a fost sensibilitatea touchscreen-ului. În unele momente este necesară apăsarea forţată pentru a răspunde la gesturi, problemă pe care am rezolvat-o ulterior folosind stylus-ul.
Din păcate, chiar şi utilizând stylus-ul la scrierea mesajelor rapide, adică a acelor mesaje trimise în grabă, poţi avea surpriza că eşti mai rapid decât telefonul şi că trebuie să mai adaugi nişte litere pe ici-pe colo. Cei care nu se folosesc prea des de această funcţie pot să-l aleagă cu încredere. Meniul este format din widget-uri personalizabile, unde sunt incluse şi unele site-uri predefinite pentru accesul la internet.
În rest, mi-a plăcut faptul că aplicaţiile se încarcă repede, meniul nu este greoi, deşi widget-urile în număr foarte mare se întind pe patru desktop-uri virtuale, apelarea de pe un SIM sau altul se face foarte uşor, iar aspectul este plăcut. Rezoluţia nu este dintre cele mai fericite, dar pentru un telefon ales mai mult pentru convenienţă este suficientă. În plus, pozele şi filmuleţele au ieşit la o calitate decentă, telefonul fiind prevăzut şi cu cameră foto dublă, la o rezoluţie de 3,2 MP.
Din fericire, nu am întâmpinat probleme de tipul blocatului unei convorbiri atunci când eram apelată pe cealaltă cartelă SIM, cum am înţeles că se întâmplă la multe celulare de acest tip.
Telefonul dual-sim este vândut la preţul de 779 de lei. Pentru cei care caută un telefon de tipul soluţie alternativă pentru un mobil în minus este perfect. Pentru cei care petrec însă mult timp pe telefonul mobil, accesând şi alte funcţii decât cele "vitale", s-ar putea să fie destul de dificil de îndrăgit.

Casetă tehnică:
- reţea GSM 900/1.800 MHz
- telefon dual-sim
- tv analog
- ecran tactil 240x400
- cameră foto de 3,2 MP
- conectivitate Wi-Fi, EDGE, Bluetooth
- suportă T-Flash Card de 8 GB.
-
Ieri, a fost depus la Comisia Europeană de la Bruxelles proiectul celui mai puternic laser din lume, European Light Infrastructure-Nuclear Physics (ELI-NP), care se va construi în România, la Măgurele. ELI-NP este un concept paneuropean în cadrul căruia colaborează 13 ţări europene, unde Cehia, România şi Ungaria sunt... -
Celebra companie de circ canadiană „Cirque du Soleil” a susţinut miercuri seară la Romexpo, în faţa a peste 4.000 de spectatori, un adevărat regal artistic „Saltimbanco”. Încă de la debutul show-ului, spectatorul e introdus într-un oraş suprarealist populat de personaje bufe sau mitice ce... -
Guvernul învestit astăzi de Parlament este ilegitim şi nereprezentativ şi nu este o soluţie la protestele din societatea românească, a declarat preşedintele PNL, Crin Antonescu. Liderul PNL a mai spus că liberalii nu se potrivesc "stilistic" cu "suflul nou" al discursului liderului PSD Victor Ponta, dar crede că poziţia PSD, PC şi PNL...
Multimedia
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Aston Martin V12 Zagato va fi produs într-o ediție limitată
Aston Martin a prezentat primele imagini oficiale cu versiunea de producție a lui V12 Zagato. Așa ...
Citește articolul

Oferte pentru schiori de Ziua Îndrăgostiţilor
Hotelierii şi administratorii instalaţiilor de transport pe cablu încearcă să-i ţină pe ...
Citește articolul
Hotelierii şi administratorii instalaţiilor de transport pe cablu încearcă să-i ţină pe ...
Citește articolul
Budapesta îl priveşte pe premierul Ungureanu prin prisma maghiară
Numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de premier este privită cu simpatie ...
Citește articolul
Numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de premier este privită cu simpatie ...
Citește articolul
Taina uitată a jocului
A nins vârtos şi fără teamă. Încolţită din toate părţile, iarna s-a ...
Citește articolul
Numele noului premier, stabilit demult de Băsescu
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu, vicepremierul Markó Béla şi miniştrii Gabriel Berca ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită