Business - NetCity: primii 5 kilometri, reglementări şi demoni
19 noiembrie 2008
Primul tronson funcţionabil al proiectului NetCity, reţeaua metropolitană de telecomunicaţii prin fibră optică a Bucureştiului, va fi finalizat până în decembrie şi va avea o lungime de 5 kilometri, a anunţat ieri Alexandru Radu, director în cadrul Primăriei Capitalei, la Convenţia de Comunicaţii prin Cablu. Tronsonul funcţional va cuprinde perimetrul Bulevardul Dacia, Decebal, Mihai Bravu, Burebista şi se va închide la Piaţa Alba Iulia. Potrivit oficialului Primăriei există în momentul de faţă 40 de kilometri "canalizaţi”, însă doar primul tronson, de 5 kilometri, este funcţional.
Alexandru Radu a mai spus că restul suprafeţei s-a făcut odată cu modernizarea arterelor, pentru a nu se mai sparge încă o dată arterele asfaltate. "La începutul lunii decembrie, cei care doresc (operatorii de cablu, n.r.) pot să pătrundă în NetCity. Tronsonul este realizat până la fiecare număr poştal. Aşa cum este un tablou electric la fiecare intrare în bloc, aşa va fi un tablou de telecomunicaţii, care permite fiecărui abonat din bloc să apeleze la orice operator doreşte. Fiecare operator de cablu poate să intre în reţea şi, dacă îşi găseşte un anumit client, acel client poate să apeleze la el şi să renunţe la altul. Se deschid porţile pieţei reale de servicii de telecomunicaţii pe piaţă, care pe unii îi sperie, pe alţii îi incantă, alţii se fac că se sperie, că ştiu că oricum nu pot fi afectaţi", a explicat Alexandru Radu, citat de Mediafax. După inaugurarea primului tronson funcţionabil din NetCity, PMB va trage primele concluzii privind opţiunile tehnice alese şi va găsi soluţii, în cazul în care apar disfuncţionalităţi. Totodată, din luna decembrie, va începe "numărătoarea inversă" pentru NetCity, cele 18 luni în care trebuie implementat proiectul de realizare a reţelei metropolitane de telecomunicaţii prin fibră optică a Bucureştiului. "Dacă condiţiile meteo nu permit, s-ar putea să se mai lungească puţin. În orice caz, cabliştii doresc lungirea acestui termen", a mai spus reprezentantul municipalităţii.
Reglementări şi demoni
De cealaltă parte, Radu Petric, preşedintele Asociaţiei de Comunicaţii prin Cablu, a spus că sunt din ce în ce mai mulţi primari care vor să amplaseze infrastructura cablului în subteran. "Nimeni nu ţine cont că aceste reţele s-au dezvoltat în 18 ani şi cablul a luat-o înaintea legislaţiei. În toată această perioadă de vid legislativ cablul s-a dezvoltat, ca urmare a unei cereri foarte mari. Nu a existat niciodată un mediu tranzitoriu care să permită legalizarea cablului", a spus Petric, citat de Mediafax. Şeful ACC a susţinut că industria de cablu are nevoie de o "reglementare de tranziţie" în cazul introducerii cablurilor în subteran, termenul de 18 luni de implementare a proiectului NetCity fiind "nerealist". "Termenul de reamplasare induce în eroare. Nu există reamplasare, există construcţie de la zero. Întotdeauna cablul românesc s-a bazat pe puterea de cumpărare a clienţilor. Marginile noastre de profit nu permit investiţii atât de mari fără să se reflecte în preţul serviciilor. Industria de cablu se bazează pe un serviciu de masă, nu pe consumul elitist, iar această piaţă este foarte sensibilă la preţ. Avem nevoie de o reglementare de tranziţie", a precizat Radu Petric. Asupra acestui aspect s-a pronunţat şi şeful arbitrului telecom, Liviu Nistoran. "Ştiu că această ramură a comunicaţiilor electronice are proprii demoni de înfruntat în această perioadă. Să nu ne ascundem după deget – cablurile trebuie îngropate, dar asta nu înseamnă că acest lucru trebuie făcut în orice condiţii, că administraţia publică poate să îşI bată joc de operatori şi de munca lor. Din păcate, legea privind infrastructura nu a obţinut avizul ministerelor către care Autoritatea a trimis-o. Ne gândim foarte serios să facem un nou proiect de lege pe care să îl retransmitem pe traseul sinuos al legislativului românesc”, a precizat Nistoran.
Istoric
Consilierii municipali au aprobat, la începutul lunii martie, contractul de concesiune a lucrărilor publice pentru reţeaua metropolitană de fibră optică a Capitalei pentru telecomunicaţii - NetCity, un proiect în valoare de 202 milioane de euro. Realizarea reţelei metropolitane de fibră optică necesită investiţii estimate la 202 milioane euro, suportate în întregime de firma care a câştigat licitaţia, respectiv UTI Systems. La licitaţia organizată de municipalitate în luna august 2007 s-a prezentat doar un singur ofertant din cele 24 de firme care au cumpărat caietele de sarcini. Câştigătorul licitaţiei - singurul ofertant participant, respectiv UTI Systems, împreună cu subcontractorii Ericsson România, Alcatel Lucent şi Neotel - a fost desemnat la sfârşitul lunii august.
Comentarii
Business - NetCity: primii 5 kilometri, reglementări şi demoni
un comentariu

MarianB
Un ultim tun acordat de domnul Videanu firmei UTI (ma intreb cine este in spatele acestei firme) care se pare a fost abonata la contractele cu municipalitatea pe toata perioada mandatului sau (vezi taxatoare RATB, Camere supraveghere ... etc). Proiectul este bun dar realizarea este de toata jena
-
Galerie Foto Dintre toate cele 18 ţări concurente în prima semifinală Eurovision din Baku Crystall Hall, România a fost singura văduvită de monitorizarea din cască. De ce tocmai cu noi, organizatorii s-au făcut de baftă?! "A fost foarte dificil să cânt fără să aud nimic. Mă bucur că am reuşit să nu vă dezamăgesc şi să cânt... -
În România trăiesc 461 de persoane cu vârsta de 100 de ani sau mai mare decât această etate, iar cel mai bătrân locuitor al ţării este o femeie de 112 ani din Tulcea. Informaţia a fost publicată de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din MAI.Din totalul celor care au împlinit... -
Hidrologii au emis o nouă avertizare Cod Portocaliu de inundaţii valabilă începând de miercuri, de la ora 16:00, pentru 13 bazine hidrografice. Informarea completează atenţionarea de Cod Galben publicată anterior şi care, la rândul ei, rămâne în vigoare.Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a...
Multimedia
Alte ştiri
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
- Wesley anunţă despărţirea de Vaslui: "Dacă nu cîştig titlul, PLEC!" De ce speră Steaua
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Astăzi e ziua ta: General (r) prof. dr. Vasile Cândea
General (r) prof. dr. Vasile Cândea, preşedintele Academiei Oamenilor de Ştiinţă din ...
Citește articolul
Horoscop zilnic, joi 24 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârlefus, astrolog, trainer spiritual, ...
Citește articolul
Acum 100 de ani: Capitala îşi schimbă fizionomia
Bucureştii în prefacereAcei ce cunosc Bucureştii de mai mult sau de mai puţin timp vor fi ...
Citește articolul
Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor
Creştin ortodocşii prăznuiesc, în joia din cea de-a şasea săptămână după Sfintele ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
Jaguar se asteapta la dublarea vanzarilor in Romania
Premium Auto, importatorul oficial al marcilor Jaguar si Land Rover pentru Romania, se asteapta la ...
Citește articolul
Ponta: Cu cat la TV se transmit stiri inadmisibile legate de leu-euro, cu atat ar putea fi mai rau
Premierul Ponta considera ca stirile transmise de posturile TV prin care se anunta prabusirea ...
Citește articolul
Lumina (sub)acvatica asupra afacerilor cu microhidrocentrale: "Multi vorbesc, putini cunosc!"
“Afectarea grava a sistemului acvatic”, “dezastru ecologic”, ...
Citește articolul




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

