Arhiva
Joi, 24 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol5.jpg
SHOP

Buzoienii din Livada Mică au “dat jos” un releu Orange

1 noiembrie 2008
  

Decizie fără precedent în justiţie: un releu Orange a fost demontat în urma unui proces intentat de nişte săteni dintr-o comună buzoiană care au acuzat probleme de sănătate, lipsa autorizaţiilor de amplasare a dispozitivului şi neconsultarea localnicilor la demararea investiţiei.

Peste o sută de localnici din satul buzoian Livada Mică (comuna Grebănu) şi-au văzut zilele acestea visul împlinit după doi ani de procese împotriva companiei Orange. Operaţiunea de demolare a început acum două zile şi se va finaliza în acest week-end. Motivele invocate de Costel Stanciu, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor din România, cel care a chemat în instanţă compania Orange, sunt numeroase. De la lipsa autorizaţiei de Mediu, a celei din partea autorităţilor din Sănătate până la ipoteza că doi dintre săteni  ar fi suferit de atac cerebral din cauza “monstrului”. Mai mult, în 2005 când a apărut antena în zonă, sătenii au rămas sideraţi pentru că nu fuseseră consultaţi cu privire la acordul lor pentru investiţie, aşa cum cere legea. Cu aceste argumente forte, s-a câştigat un proces care a durat doi ani, culminat cu o decizie definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Ploieşti, hotărâre dată anul trecut. Sătenii reclamă că aveau probleme cu aparatele electronice din casă şi că uneori aveau dureri de cap inexplicabile. Ieri, localnicii parcă au fost în zi de sărbătoare când au văzut cum o macara gigant demontează bucată cu bucată releul înalt de 65 de metri. A existat însă cineva care nu s-a bucurat zilele acestea. Şi anume doamna Anica, care la 80 de ani primea 350 de lei chirie lunară pentru că a acceptat să fie amplasată antena în gospodăria ei.

Potrivit reprezentanţilor Orange, decizia de demolare a releului nu a avut legătură cu sănătatea sau viaţa oamenilor, ci cu “pretinse nereguli de ordin procedural cu privire la modalitatea de emitere a autorizaţiei de construcţie”. “Subliniem că Orange România a pus la dispoziţia Primăriei Grebanu toate actele solicitate de aceasta, astfel încât nu ne poate fi imputat un eventual viciu în eliberarea autorizaţiei. La baza deciziei de anulare a autorizaţiei de construcţie nu au stat motive legate de preocuparea pentru viaţa sau sănătatea oamenilor, aşa cum lasă să se subînţeleagă preşedintele APC, care diseminează sistematic în media, informaţii incorecte şi nedovedite în legătură cu presupusele efecte ale undelor electromagnetice asupra sănătăţii umane”, se arată într-un comunicat Orange.

Taguri asociate:     orange | it
Comentarii
Buzoienii din Livada Mică au “dat jos” un releu Orange
2 comentarii
Ionut
Aia de la Orange se cred mari si tari.Dar uite ca niste oameni mici le-au demonstrat ca nu e asa. Ar trebui sa inceapa o adevarat lupta impotriva acelor nesimtiti de la Orange care cred ca e a lor toata tara.
02/11/2008 17:48:45 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
ion
sper sa nu declanseze asta o isterie impotriva gsm!
01/11/2008 13:27:04 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
  • Galerie Foto Dintre toate cele 18 ţări concurente în prima semifinală Eurovision din Baku Crystall Hall, România a fost singura văduvită de monitorizarea din cască. De ce tocmai cu noi, organizatorii s-au făcut de baftă?! "A fost foarte dificil să cânt fără să aud nimic. Mă bucur că am reuşit să nu vă dezamăgesc şi să cânt...
  • În România trăiesc 461 de persoane cu vârsta de 100 de ani sau mai mare decât această etate, iar cel mai bătrân locuitor al ţării este o femeie de 112 ani din Tulcea. Informaţia a fost publicată de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din MAI.Din totalul celor care au împlinit...
  • Hidrologii au emis o nouă avertizare Cod Portocaliu de inundaţii valabilă începând de miercuri, de la ora 16:00, pentru 13 bazine hidrografice. Informarea completează atenţionarea de Cod Galben publicată anterior şi care, la rândul ei, rămâne în vigoare.Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a...
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Astăzi e ziua ta: General (r) prof. dr. Vasile Cândea
Astăzi e ziua ta: General (r) prof. dr. Vasile Cândea General (r) prof. dr. Vasile Cândea, preşedintele Academiei Oamenilor de Ştiinţă din ... Citește articolul
Caricatura zilei: 24 mai 2012
Caricatura zilei: 24 mai 2012 Mai multe caricaturi pe www.gazdaru.ro Citește articolul
Horoscop zilnic, joi 24 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Acum 100 de ani: Capitala îşi schimbă fizionomia
Acum 100 de ani: Capitala îşi schimbă fizionomia Bucureştii în prefacereAcei ce cunosc Bucureştii de mai mult sau de mai puţin timp vor fi ... Citește articolul
Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor
Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor Creştin ortodocşii prăznuiesc, în joia din cea de-a şasea săptămână după Sfintele ... Citește articolul
imopedia.ro
Apartament in 13 Septembrie

2 camere

Suprafata utila: 62 mp

74.000 EU

Apartament in Baneasa

3 camere

Suprafata utila: 148 mp

1.200 EU/luna

PUBLICITATE
Loading from
Jaguar se asteapta la dublarea vanzarilor in Romania
Jaguar se asteapta la dublarea vanzarilor in Romania Premium Auto, importatorul oficial al marcilor Jaguar si Land Rover pentru Romania, se asteapta la ... Citește articolul
Ponta: Cu cat la TV se transmit stiri inadmisibile legate de leu-euro, cu atat ar putea fi mai rau
Ponta: Cu cat la TV se transmit stiri inadmisibile legate de leu-euro, cu atat ar putea fi mai rau Premierul Ponta considera ca stirile transmise de posturile TV prin care se anunta prabusirea ... Citește articolul
Lumina (sub)acvatica asupra afacerilor cu microhidrocentrale: "Multi vorbesc, putini cunosc!"
Lumina (sub)acvatica asupra afacerilor cu microhidrocentrale: "Multi vorbesc, putini cunosc!" “Afectarea grava a sistemului acvatic”, “dezastru ecologic”, ... Citește articolul