Cabaretul Moulin Rouge se aproviziona cu ficat de raţă de la Avicola Arad!

Chiar dacă Avicola Arad, înfiinţată în 1968, nu era una dintre cele mai mari Avicole din ţară (căci fiecare judeţ avea Avicola sa), deţinea singura selecţie de găini rase uşoare, singura selecţie de palmipede (raţă-gâscă), şi alte varietăţi ce-o făceau importantă.

Baza materială Avicola Arad cu­prindea 33 de ferme selecţie, re­producţie şi producţie, un abator de 10.000 tone pentru pui şi găini şi un abator de 4.000 tone palmipede. În anul 1989 înterprinderea avea patru ferme de iepuri, urmând ca în următorul plan cincinal să aibă cel mai mare complex de iepuri din reţeaua naţională Avicola.

Lunar întreprinderea furniza 600 de tone de carne la export. Exportul era, de altfel, prioritate. Directorul general discuta direct cu Nicolae Ceauşescu. Pentru piaţa arădeană dădea 200 de tone lunar, iar pentru Capitală 150 de tone. Planul nu era însă îndeplinit tot timpul, mai ales după 1985. Problema cea mai mare o reprezenta calitatea furajului, îşi aminteşte fostul director tehnic Gheorghe Benea.

"Avicola Arad ar fi fost foarte rentabil, dacă aveam FNC-ul nostru. Dar din motive politice nu ne-a fost dată. Ce se întâmpla? Ca să realizeze planul, recoltau porumbul verde şi cu im­purităţi, îl măcinau şi ni-l dădeau, dar găinile nu performau". S-au redus substanţial şi importurile de şroturi şi în mod special de făină de peşte - iar asta a influenţat negativ calitatea furajului şi producţia. Dacă în anii 1984-1985 intrau câte patru-cinci pescadoare în portul Constanţa cu făină de peşte din Peru şi Argentina, în 1989 intra doar un pescador pe lună, pentru care se băteau toate Avicolele.

Aradul performa în mod deosebit în producţia de ficat gras (foie gras) de raţă, care împreună cu fileul de raţă avea destinaţie specială pentru Moulin Rouge. Lunar se trimiteau la Bucureşti, la Aeroport, câte o ma­şină - un transport special. Aradul cola­bora cu Satu Mare în realizarea acestei producţii. În Arad erau pe serie 1.900 de capete de raţă la îndopat, cu o perioadă de îndopare de 19 zile.

Avicola Arad era deservită de peste 2.000 de angajaţi. Avea bene de 16 tone peste 40 de bucăţi, şase maşini frigorifice de transport pui, era un parc auto mare. Salariile la nivel de întreprindere nu erau mari, dar marele avantaj îl reprezentau beneficiile conexe. Un avicultor bun câştiga 2.200-2.400 de lei, şeful de fermă 3.300 de lei. Dar pe vremea aceea se lucra în acord global, şi astfel remuneraţia putea ajunge la 15.000 de lei lunar! Un şef de fermă a primit într-o lună bani de şi-a cumpărat o Dacia! "Aveai planul şi erai plătit în funcţie de realizări. Aşa s-a ajuns că aceia care au depăşit planul cu mult, au câştigat extraordinar de bine.

Pe la sfârşitul comunismului însă planul se tot mărea, condiţiile au de­venit tot mai vitrege", îşi aminteşte Gheorghe Benea. Directorul între­prin­derii era dr Mihai Stănescu, iar director tehnic, în ultima perioadă, Gheorghe Benea. "Eu, în 10 ani, cât am fost fermier, pot să spun că am crescut pentru fiecare român câte un pui", spune Gheorghe Benea.

În primăvara lui 1989, dr Mihai Stă­nescu, Erou al Muncii Socialiste, a ieşit la pensie du­­pă 22 de ani în fruntea unităţii, di­rec­tor fiind aleasă dr Adriana Hotea. Discutăm despre o perioadă în care va­loa­rea unui pui nici nu se cuantifica neapărat în bani. În anul 1989 puteai cumpăra orice pentru puiul tranşat, mai ceva ca pentru valuta forte. Patru pui şi un cofrag de ouă te introducea în cabinetul ori­cărui mi­nistru. Ca să fie îmblânzit secretarul cu proble­mele agriculturii pe judeţ, tovarăşa Doina Vasilescu pri­mea plocon săp­tă­­mânal o găină rasă grea, patru pui şi două cofraje de ouă.

De Avicola Arad ţineau trei ferme de ouă: Ferma 1, Ferma 2 Mureşul şi Ferma 6 Vladimirescu, iar pentru puii de carne ferma cea mai mare era în cartierul Grădişte, care rula anual în jur de două milioane de pui. Perioada de exploatare a unei găini era de un an. Fiecare dintre cele trei ferme producea în medie 130.000 de ouă!

În aceste condiţii, întrebarea este firească: de ce era criză cronică de car­ne în Alimentară? Răspunde tot directorul tehnic de la Avicola Arad: "În ultimii ani, greutatea de sacrificare la pui era tot mai mică. De la un kilogram şi jumătate s-a ajuns să se sacri­fice puii la 800-900 de grame. Se forţa nota cu exportul şi scăzând greu­tatea de sacrificare, totul mer­gea în străinătate, pentru că acolo duceam nu la număr de capete, ci la kilogram. Plus că mai era un factor: din lipsa proteicelor, din cauza ingredientelor, a porumbului, orzului mucegăit, rata de mortalitate de­păşea de multe ori 10%".

În anul 1989, lucrurile începeau să scârţâie serios la Avicola Arad. La adunarea generală a oamenilor mun­cii din întreprindere s-a accentuat că în anul precedent planul producţiei totale de ouă s-a realizat numai în proporţie de 60%, iar cea de carne doar în procent de 74%. În cadrul şe­dinţei de analiză, Gheorghe Benea se referea la unele abateri de la ordine şi disciplină,

Elena Gheorghiu subli­­nia necesitatea de a se găsi soluţii de înlăturare a risipei de furaje la jghea­burile de alimentare a păsărilor, Flo­rica Burlă propunea să se ur­mă­rească din partea întreprinderii felul cum se produce furajul la INC, Ştefan Mo­holea arăta necesitatea reparării aco­perişului de la hale unde se produc pierderi de pro­ducţie. După Re­voluţie, a durat aproa­­pe 10 ani până când în­treaga bază materială a Combinatului Avicola s-a fă­râ­­miţat. Acum, pe locul fostelor hale de pui şi palmipede func­ţio­nează o ciu-per­cărie, iar cres­­cătoria de iepuri de la Cladova este o ruină.