Conservatorul milionar

"Cel din urma reprezentant al boierului mare de odinioara", cum il numea Nicolae Iorga, Nababul a fost un om foarte bogat si un mare iubitor de arta.

Intruchipare a fruntasilor neamului, blanzi si marinimosi, mandri pastratori ai averilor mostenite, dar si ai credintei si ai datinilor, Gheorghe Grigore Cantacuzino, supranumit Nababul datorita averii sale fabuloase, a fost un boier reprezentativ pentru sfarsitul de secol al XIX-lea. Spre deosebire de arivistii care incercau sa "inlocuiasca prin desfasurarea obraznica a bogatiilor «spita» ce-i lipseste", precum spune I.C. Filitti in "Arhiva G. Gr. Cantacuzino", Nababul dadea dovada in actiunile sale de calmul, increderea si generozitatea pe care numai o mare avere si o descendenta din os domnesc ti le pot da. Intruchipare a "conservatismului boeresc roman", acest boier a stiut sa pastreze si sa sporeasca bunurile materiale ale familiei, a construit castele la Busteni, Floresti, Bucuresti, a fost un exemplu in ceea ce priveste viata privata. "In mijlocul unei generatii risipitoare a pastrat avutul stramosesc si l-a adaogat prin carmuire inteleapta, inchegand aproape iaras avutul strabunului sau, Constantin Postelnicul. Aceasta insemnata avere el o socotea drept temelia necesara a stralucirii numelui sau istoric, dar totodata ca izvorul din care se revarsau atatea mili ramase necunoscute, dupa datina crestineasca a caselor boieresti... Bun si bland, primitor fara trufie, increzator in insusirile neamului", asa il descrie acelasi I.C. Filitti. Avea drept pasiune adunarea si publicarea documentelor referitoare la istoria familiei sale. Pe cand era prim-ministru l-a insarcinat pe tanarul istoric Nicolae Iorga sa studieze, sa comenteze si sa publice documente referitoare la istoria Cantacuzinilor. Nababul iubea si respecta trecutul; citea si transcria hrisoavele din bogata sa arhiva in care gasea faptele stramosilor.

FRANCOFIL. Gh. Grigore Cantacuzino, fiul lui Grigore Cantacuzino, s-a nascut la 22 septembrie 1833. Educat in copilarie de un perceptor francez, Peyreboive, si-a continuat studiile in capitala Frantei, unde si-a luat licenta in Drept cu teza "Teoria inovatiei in Dreptul romanesc si in Dreptul francez". In timpul studiilor a cunoscut-o pe Zoe Bibescu, fiica domnitorului Bibescu, cu care s-a casatorit. Zoe a murit in 1859 la Pau, lasandu-i lui Gheorghe o frumoasa zestre, dar nici un copil. In 1864 s-a recasatorit cu Ecaterina Baleanu, iar impreuna au avut doua fiice si sase fii: Mihail, Nicolae, Irina, Serban, Grigore, Alexandra, Draghici si Stefan, ultimii doi, morti in frageda pruncie, la 16 septembrie 1884, din cauza difteriei, o boala contagioasa.

Castelul Zamora din Busteni, realizat in stilul romanesc al sec. al XVII-lea, se afla acum in proprietate privata; in fotografia din 1928 poate fi admirata sala ardeleneasca

CONSERVATOR. Un episod din tinerete, cand Gheorghe Cantacuzino a demisionat din Magistratura la 32 de ani in semn de protest fata de "Lovitura de stat" a lui Cuza din 1864, i-ar fi putut inchide orice cariera viitoare. Insa acest lucru nu s-a intamplat. Nababul a indeplinit inalte functii in stat: prim-ministru, presedinte al Camerei, al Senatului, sef al Partidului Conservator Roman. Ion Bulei, in "Conservatori si conservatorism in Romania", considera ca, "in primul rand, averea il adusese la putere pe Gh. Gr. Cantacuzino", iar acesta o folosea in a-si mentine pozitia. Un visator in felul sau, intentiona sa initieze vaste investitii in agricultura, prin care sa se realizeze un program de indiguiri si irigatii. Ideile lui au fost intampinate cu ironie de adversarii politici si au fost puse in fapt mult mai tarziu. Cantacuzino era preocupat de situatia taranimii, mai ales dupa ce in 1907 avusesera loc sangeroasele reprimari ale rascoalei. Intr-un discurs tinut in Senat la 29 nov. 1907, Gh. Cantacuzino spunea: "Starea sateanului nostru sufera netagaduit de lipsuri si neajunsuri insemnate. Viata rurala, astfel precum este astazi alcatuita, e pentru dansul un izvor nesecat de suferinte si dureri. Caminul sau e stramt, necurat, lipsit de aer si de lumina. Hrana sa e nesanatoasa si neindestulatoare... Camatarul si carciumarul satului sunt totdeauna gata a-l usura de ultimul ban agonisit de dansul prin munca si sudoarea sa... Alcoolismul si boala slabesc organizmul sau si sleesc puterea sa de viata... Sa ne patrundem dar cu totii de acest adevar, ca nu prin fagaduieli amagitoare, nici prin sperante desarte de impartire de pamant se va da solutie chestiunei agrare, ci numai printr-un sir de legi intelepte, practice si bine cugetate...". In ciuda dorintei exprimate de a schimba in bine viata taranilor, Ion Bulei crede ca mentalitatea si statu-quo-ul Nababului erau practic imposibil de schimbat: "P.P. Carp, L. Catargiu sau Gh. Gr. Cantacuzino... isi faceau chiar din statornicie o virtute, cand, de fapt, in politica e un handicap. Nu s-au schimbat ei si n-au lasat nici pe altii mai tineri sa-si impuna personalitatea si ideile lor... E si o chestiune de disciplina. Oameni cu avere, fruntasii conservatori au fost si oameni independenti, care n-au vrut sa se supuna unei discipline de partid...".

CASTELE. Nababul, care putea concura cu regele in ceea ce priveste numele, averea si pozitia sociala, a construit edificii demne de imaginea pe care voia sa o lase in urma sa: fast si traditie. In 1900 e terminat palatul de pe Calea Victoriei, actualul Muzeu Enescu; in 1911 dispune construirea palatului de la Floresti, dupa ce in acelasi an terminase imensul Castel Zamora de la Busteni, proiectat de Grigore Cerchez. Nu a mai trait sa vada finisat palatul din Floresti; familia sa n-a locuit niciodata in aceasta mareata constructie. Gh. Gr. Cantacuzino a murit la 23 martie 1913, in urma unei raceli dublate de o pneumonie. O data cu el a disparut unul dintre cei mai impunatori reprezentanti ai vechii boierimi.

PE DOMENIUL FLORESTI SE AFLA UN SANATORIU TBC "Micul Trianon" e acum in paragina; in fotografia din 1933 se vede intinderea de apa care astazi a disparut Castelul Zamora, in stilul romanesc al secolului al XVII-lea, era decorat fastuos, avand candelabre enorme, scari impunatoare, blazoane pe pereti, vitralii multicolore la ferestre. Castelul de la Busteni se afla acum in proprietate privata; cei care se plimba pe malul Zamorei pot admira constructia conservata perfect. Din pacate, nu la fel stau lucrurile cu palatul din Floresti, Prahova, construit de Nabab pentru nepoata sa, Alice, fata celui de-al treilea fiu al sau, Mihail G. Cantacuzino. Palatul a fost realizat de mesteri francezi intr-un stil eclectic francez, dominand elementele rococo si neoclasice, dupa planurile arhitectului Ioan D. Berindey, care mai proiectase pentru acelasi comanditar palatul aflat pe Calea Victoriei nr. 141, actualmente Muzeul "George Enescu". Pe imensul domeniu de la Floresti, in cladirile inaltate de Grigore Cantacuzino, tatal Nababului, fiinteaza acum un sanatoriu TBC. Palatul propriu-zis, supranumit "Micul Trianon", se afla in paragina. Pe dinafara, calcarul alb de Albesti, o materie la fel de pretioasa ca si marmura, s-a conservat bine; in interior, zidurile de caramida au fost mancate de trecerea timpului si de hotii tentati de materialele de constructii gratuite. In lucrarea "Castele, palate si conace din Romania", Narcis Dorin Ion povesteste ca bazinul din fata palatului, astazi gol, era alimentat cu apa prin conducte. In spatele sanatoriului se gaseste un lacas sfant, construit de tatal Nababului. Aceasta biserica a fost pictata de Tattarescu, iar pe peretii sai se afla portretele lui George Gr. Cantacuzino, al sotiei sale, Ecaterina, si ale parintilor sai. Langa biserica se afla o cripta, unde sunt ingropati doi copii ai Nababului, Draghici si Stefan, morti la 16 septembrie 1884.

UN ORATOR SOLEMN SI GRAV Gh. Gr. Cantacuzino si-a adunat alocutiunile rostite cu diverse prilejuri in cartea "Cinci discursuri politice". In prefata la aceasta lucrare, B. St. Delavrancea ii aduce elogiu "oratorului senin" care "pronunta fiecare cuvant, fiecare fraza fara nici o schimbare a figurei, cu glasul solemn si grav, cu ochii scanteietori de o lumina in care imbraca pe auditor, cu gestul sau rar si larg, cu accentul d’o incisivitate stapanita, cu o energie cumpatata ca sa nu alunece in vehementa, cu caldura care creste oprindu-se la inflacarare". NABABUL VOIA SA ACOPERE PALATUL CU AUR In parcul imens din jurul castelului, artari canadieni maiestuosi fac umbra bolnavilor de plamani, cainilor vagabonzi si vacilor lasate in voia lor la pasune. De abia de curand, Primaria Floresti s-a gandit sa puna un paznic la palat, pentru a stavili vandalizarea. In sat circula mai multe legende in legatura cu "Micul Trianon". Profesoara de Geografie si directoarea scolii, Stefania Albu, ne-a dezvaluit cateva dintre ele. "Se spune ca acoperisul era facut din banuti de argint si ca Nababul ar fi vrut sa acopere tot palatul cu aur, dar nu a fost lasat de Guvernul acelor vremuri. Batranii susoteau ca ar fi avut 365 de camere, cate una pentru fiecare zi a anului; dar n-aveau unde sa fie atatea. Unii spun ca mai sunt mobile prin casele oamenilor din Floresti, descendenti ai rromilor care au muncit pe mosia Cantacuzinilor, dar nu am putut sa verific acest lucru." Parterul inalt cuprindea de fapt 15 incaperi, intre care o mare sala de onoare de peste 70 mp. Etajul era mai scund, dar avea camere mai multe si mai mici. ZGARCENIA NABABULUI I. Gh. Duca, in "Portrete si amintiri", isi aminteste ca, de cele mai multe ori, Nababul nu-si arata mainile. Le tinea dosite in buzunare, de unde se auzea zanganitul ritmic al unor obiecte metalice. Se spunea ca n-avea niciodata un gologan si ca, daca din intamplare se urca intr-o birja, n-avea cu ce-o plati. Nababul se juca cu cheile nenumaratelor sale case de fier in care nu tinea aur sau argint, ci vrafuri de acte si pergamente, documentele de veacuri ale familiei Cantacuzinilor. Duca spune: "Avea un fel prea larg de a concepe lumea si afacerile, pentru a putea fi gratificat asa de usor cu stigmatele banale ale avaritiei".