Constituţia a fost revizuită degeaba în 2003

Indiscutabil, 2009 a fost dominat de scrutinul prezidenţial. Ca orice moment de o asemenea importanţă, scrutinul, ca şi campania electorală, începută încă din prima parte a anului, dau posibilitatea comentatorului să încerce o radiografie a vieţii noastre social-politice. Faptele mari sau mici, înscrise sub semnul anului electoral, trădează anumite trăsături ale societăţii noastre. Din multitudinea lor, am desprins, pentru această duminică, unul, ales cu totul şi cu totul întâmplător: Transformarea prezidenţialelor în parlamentare.

La revizuirea Constituţiei în 2003, s-a propus şi s-a impus prelungirea mandatului prezidenţial de la patru la cinci ani. Măsura s-a întemeiat pe o realitate caracteristică momentelor electorale anterioare: 1990, 1992, 1996 şi 2000. Mandatul prezidenţial de patru ani a făcut ca scrutinul prezidenţial să aibă loc în acelaşi timp cu cel parlamentar. În aceste condiţii, confruntarea dintre candidaţii la prezidenţiale a depăşit hotarele confruntării între programele de preşedinte pentru a include şi programele de premier.

În 2000, invitat de TVR să port discuţii cu fiecare dintre candidaţii la primul tur, am rămas surprins auzindu-i că se angajează în chestiuni ţinând de prerogativele premierului. Unul dintre candidaţi făgăduia că va ieftini preţul ouălor. L-am întrebat cum? Având în vedere că preşedintele n-are prerogative în domeniul economic. Mi-a răspuns că preşedintele are prerogativa de a adopta Strategia de siguranţă naţională. În consecinţă, va pune în Strategia sa, ieftinirea ouălor ca element de Siguranţă naţională!

Concentrarea asupra angajamentelor în plan guvernamental îşi avea cauza în asocierea prezidenţialelor cu parlamentarele. Practic, un candidat al unui partid făcea campanie şi partidului în perspectiva scrutinului parlamentar. Se presupunea (lucru înfăptuit) că electoratul care vota partidul la parlamentare îl vota şi pe candidatul partidului la prezidenţiale.

2009 a fost primul scrutin prezidenţial desfăşurat fără scrutinul parlamentar. Erau toate premisele ca dezbaterea din campanie să se reducă la dezbaterea prerogativelor strict prezidenţiale. Şi cu toate acestea, toţi candidaţii au vorbit aproape exclusiv de chestiuni social-economice, ţinând de prerogativele premierului. Până şi independentul Sorin Oprescu s-a referit la măsurile ce le va lua în domeniul Agriculturii, al Sănătăţii.

În acelaşi timp, la primul şi la al doilea tur de scrutin, au funcţionat din plin maşinăriile din teritoriu ale partidelor. Mircea Geoană, Crin Antonescu n-ar fi obţinut scorurile respective dacă primarii PSD şi PNL nu s-ar fi dat peste cap pentru a scoate oamenii la vot în favoarea candidatului din partea formaţiunii lor. Într-o comună din Moldova - mi s-a povestit - nevasta primarului, poştaşul, preoteasa (preotul e PSD-ist) au alergat toată ziua cu maşinile pe uliţele noroioase, încărcând oamenii ca pe nişte saci şi răsturnându-i la secţia de votare.

Aici au aşteptat ca fiecare transport să vâre buletinul în urmă şi, la ieşirea de la Secţie, i-au întrebat dacă au votat cu Mircea Geaonă. Cine a făcut prostia să spună că nu, a rămas acolo, în drum. Posesorul PSD-ist al maşinii nu l-a mai dus acasă, cum a făcut cu votanţii care au declarat că au pus ştampila pe Mircea Geoană, pentru care au beneficiat de o plimbare cu maşina. Şi aşa s-au petrecut lucrurile în toate satele cu primari PSD-işti sau PNL-işti sau PD-L-işti.

E drept, Traian Băsescu a câştigat datorită campaniei sale extraordinare. Nu e mai puţin adevărat însă că maşinăria PD-L i-a asigurat cel puţin procentajul partidului de la parlamentare. Dacă ar fi fost independent, Traian Băsescu ar fi pierdut cu carisma sa cu tot.
O astfel de mobilizare a maşinăriei de teritoriu se petrece doar în cazul scrutinului parlamentar. Sub knutul preşedinţilor de consilii judeţene, primarii unui partid se angajează din plin în aducerea oamenilor la vot, ştiind că venirea sau rămânerea partidului lor la guvernare înseamnă avantaje serioase pentru ei.




În 2009, deşi au fost doar alegeri prezidenţiale, primarii s-au mobilizat ca la parlamentare. Aparent, efortul maşinăriilor de partid şi-a avut cauza în ordinele de la Centru.

Candidând însuşi şeful partidului, fiecare preşedinte de filială a ţinut să se evidenţieze în faţa şefului. Aceasta deoarece, teoretic democratice, partidele noastre seamănă izbitor cu răposatul Partid Comunist în materie de centralizare a comenzii.

Pe lângă aceasta, primarii şi preşedinţii de consilii judeţene au mai avut un motiv de mobilizare: de victoria candidatului la prezidenţiale depindea parvenirea sau supravieţuirea la Putere. PSD-iştii ştiau că o victorie a lui Mircea Geoană ar fi adus partidul la putere. La fel şi PNL-iştii. Deşi sprijinul acordat lui Mircea Geoană în turul al II-lea nu le-a prea convenit, primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene au ştiut că victoria aliatului lor de peste noapte va aduce PNL la guvernare. La rândul lor, primarii şi şefii de Consiliu judeţean ai PD-L ştiau că un eşec al lui Traian Băsescu însemna trecerea PD-L în Opoziţie.

Aşadar, deşi în 2009 prezidenţialele s-au desfăşurat după Constituţia revizuită, totuşi, prezidenţialelor li s-au asociat parlamentarele. Cel puţin în conştiinţa structurilor de partid din teritoriu. Cum se explică acest paradox? Prin trei fapte specifice scrutinului din acest an:

1) Căderea succesivă în Parlament a Guvernului Boc şi a Guvernului Croitoru a făcut ca, imediat după scrutin, să se pună problema formării unui nou guvern. Să ne imaginăm ce s-ar fi întâmplat dacă PSD rămânea la guvernare. Unui preşedinte, fie el şi Traian Băsescu, i-ar fi fost destul de greu să provoace prăbuşirea guvernului. În aceste condiţii, nici un candidat n-ar fi putut vorbi de premierul pe care-l va desemna.

2) Criza politică a întărit credinţa că, potrivit Constituţiei, preşedintele e cel care desemnează premierul, indiferent de Coaliţia din Parlament.

3) Implicarea lui Traian Băsescu în treburile tuturor guvernelor din mandatul său a transformat în lucru de la sine înţeles prerogativa de premier a preşedintelui.

Dublarea prezidenţialelor de către parlamentare a afectat confruntarea necesară pe tema prerogativelor preşedintelui. Chiar dacă Traian Băsescu a câştigat ducând şi o campanie personală, rezultatul final a stat sub semnul influenţei parlamentarelor.

Dacă nu se modifică Constituţia pentru a se reveni la formula ţinerii în acelaşi timp a celor două alegeri, poate că parlamentarele din 2012 ar putea îndrepta câte ceva.
Un partid câştigător al majorităţii absolute ar exclude din competiţia din 2013 tema parlamentarelor.