Culoarul oficial al ruşinii noastre naţionale

27 martie 2008. Bucureşti. Accident. Cauzele se vor stivui în pagini îndosariate prin arhive. Vinovăţiile vor fi fost cercetate şi judecate în instanţe. În timp, panaceul uitării va oferi linişte şi va curaţa conştiinţe. Cotidianul nostru va avea alte centre de interes, eliminându-ne din situaţia noastră de părtaşi involuntari.

Încolonaţi în trecerea către ziua de mâine tratăm nepăsători, cu lehamitea obişnuinţei, miracolul clădit şi oferit în parte pentru fiecare dintre noi şi pe care îl consumăm în comun. O viaţă nu e un accident, nu e întâmplare. Accidentul se produce atunci cănd viaţa există dar omul a părăsit-o. Despărţirea se produce spontan, ca şi cum te-ai lăsa de fumat, o demisie activată sub presiune, când răspunsul negativ la luarea unei decizii este mai facil şi mai liniştitor.. Cele 21 de grame de suflet se reîntorc în neant aşteptând să plămădească genetica unei alte bucaţi de lut primordial.

27 martie 2008. Bucureşti. Accident. Cauzele se vor stivui în pagini îndosariate prin arhive. Vinovăţiile vor fi fost cercetate şi judecate în instanţe. În timp, panaceul uitării va oferi linişte şi va curaţa conştiinţe. Cotidianul nostru va avea alte centre de interes, eliminându-ne din situaţia noastră de părtaşi involuntari.

Am fost acolo. Eram poliţiştii, prea ocupaţi cu fluierele în fluidizarea culoarului oficial al coloanei primului-ministru, eram echipa de filmare, reacţionând profesionist la înregistrarea senzaţionalului, eram spiritul civic al celor prezenţi, amorţit de traiul unei democraţii a obligaţiei şi mai puţin a dreptului. În toate aceste ipostaze am renunţat, am clacat.

Un om a murit sub privirile noastre, atunci când avea nevoie de oameni, să-lajute să-şi continue drumul. Am fost cu toţii acolo, trecători prin culoarul oficial al ruşinii noastre.