Arhiva
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Dacă ochii nu pot vedea, atunci mâinile le iau locul

Autor: SIMINA STAN
4 septembrie 2010
 Foto: Bogdan Iuraşcu / Jurnalul Naţional
 Foto: Bogdan Iuraşcu / Jurnalul Naţional
 Foto: Bogdan Iuraşcu / Jurnalul Naţional

În România trăiesc 80.000 de persoane cu deficienţe vizuale, cărora statul le asigură doar indemnizaţia legală, fără cursuri de formare profesională, locuri de muncă sau finanţarea construirii Centrului Social de Reabilitare a Nevăzătorilor, nici măcar a unui centru de dresaj a câinilor pentru nevăzători.



Pentru copiii cu deficienţe de vedere, lucrurile stau mai prost, existând câteva şcoli gimnaziale, printre care şi cea din Str. Austrului 33, din Bucureşti. Din nefericire, majoritatea acestora nu îşi continuă studiile după clasa a VIII-a.

În iunie, proiectul "Arta uneşte sufletele fără discriminare" încerca să atragă atenţia asupra nevoilor copiilor nevăzători. Câte 12 puşti, între 11 şi 14 ani, cu diferite grade de deficienţe, de la şcoala pentru deficienţi de vedere din Bucureşti, au vizitat Muzeul Naţional de Artă al României şi au participat la ateliere de creaţie. Întrebaţi despre această idee, copiii normali au răspuns: "Copii care nu văd la muzeu? Păi dacă nu văd, ce rost are?". Dacă am reuşi să trecem dincolo de barierele sociale şi de prejudecăţile cu care se confruntă în România persoanele cu astfel de deficienţe, am putea avea surprize. "Când oamenii îi acceptă, când simt că există comunicare, cuceresc prin seninătatea lor sufletească", afirmă Rodica Colgiu, profesoară la Şcoala pentru deficienţe de vedere, care se implică activ în integrarea elevilor dânsei într-o societate care îi marginalizează.

Încă de la poarta muzeului, puştii sunt aşteptaţi cu amabilitate de angajaţii de aici. În Galeria de Artă Românească sunt puţin stingheri, apoi au început să atingă sculpturile, ce aparţin unor artişti ca Ion Georgescu, Miliţa Petraşcu, Oscar Han. Simplitatea şi firescul purtării lor te cucereau pe loc, după ce atingeau piatra sau bronzul exclamau "piatra e mai rece ca bronzul", apoi trasau cu buricul degetelor conturul siluetelor sau marginile statuilor, iar doamna Colgiu îi îndemna: "vezi ce urmează, nu te grăbi", în timp ce le apropria mâinile de suprafeţele netede şi semilucioase. Se vedea cât erau de curioşi, cât le plăcea să îmbrăţişeze sculpturile şi să le ghicească siluetele, iar când nu înţelegeau ce văd, cu mâinile întrebau: "Ce-i asta, doamnă?". De ce această statuie nu are picioare?" Întrucât tema prezentărilor a fost corpul uman şi animal, copiii şi-au exersat apoi abilităţile lucrând în lut în cadrul atelierelor de creaţie.

Muzeul Naţional de Artă a demarat, pentru prima dată în 2007, un astfel de proiect. Din nefericire, totul depinde de bunăvoinţa unor sponsori, fiind doar ocazional, şi nu lunar sau măcar semestrial. Anul acesta, KFC România a sponsorizat proiectul, fiind un gest mai mult simbolic, punându-le la dispoziţie un mijloc de transport, apoi, la finalul fiecărei vizite, copiii au luat masa la restaurantele KFC. Carmen Lupuleţ, director de marketing, afirma: "Chiar dacă au probleme de vedere, aceşti copii nu sunt mai puţin talentaţi, inteligenţi, sensibili decât ceilalţi. Am vrut să îi aducem în atenţia celorlalţi şi să arătăm că facem o mare greşeală atunci când îi ignoram, îi marginalizăm, îi scoatem din viaţa noastră cotidiană. Cuvintele mele îmi permit să fie şi un sfat pentru văzătorii din jurul meu care NU VĂD frumuseţea în deplinătatea ei".

Orice ne poate atinge sensibilitatea, un câine care latră necăjit, cotul unui trecător, un cerşetor bătrân, dar în faţa unui copil nevăzător care învaţă să vadă o operă de artă cu mâinile sale rămâi fără cuvinte. M-am simţit mai bogată, nu cu splendoarea colecţiei de artă a MNAR, ci cu întâlnirea acestor copii. Haideţi să schimbăm ceva! Implicarea Reţelei Naţionale a Muzeelor din România nu este suficientă, trebuie să se implice activ sponsori şi voluntari, mulţi voluntari, ca sculptorul Daniel Divricean, care le-a predat tehnici sculpturale, materie care nu există în curricula şcolară. Şi ar mai fi nevoie de multe: calculatoare adaptate la voce, lecţii de muzică, câini special dresaţi, care de asemenea nu sunt în curricula şcolară şi ar trebui plătite de copii, dar înainte de toate este nevoie de sprijinul nostru, al tuturor.
Taguri asociate:     lumea copiilor
Comentarii
Dacă ochii nu pot vedea, atunci mâinile le iau locul
3 comentarii
vazatorul
felicitari. documentat , sensibil, scris precis. faci progrese si nu pari depasita de teme omenesti.
05/09/2010 14:25:40 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Dana
Felicitari pentru articol, ma bucur ca ati luat initiativa de a aduce si subiecte mai putin populare in atentia cititorilor si sper ca pe viitor astfel de chestiuni sa fie mai mult exploatate cel putin de media, daca nu si de ”forte mai inalte”, care intr-adevar pot face ceva pentru aceste cazuri. Felicitari inca o data!
05/09/2010 12:21:47 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
daniela
Foarte bun articolul!Autoarea sa continue pe acesta tema! Suntem multi interesati sa aflam ce se mai poate face pentru integrarea copiilor si tinerilor cu astfel de handicap.
04/09/2010 08:29:07 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Mandinga: Ne pare rău că nu am reuşit să aducem un loc mai bun pentru România la Eurovision
Mandinga: Ne pare rău că nu am reuşit să aducem un loc mai bun pentru România la Eurovision Membrii trupei Mandinga se declară dezamăgiţi că nu au reuşit să obţină un loc mai bun în ... Citește articolul
"Masacrul inocenţilor" de la Hula, în Siria, confirmat de observatori şi condamnat de comunitatea internaţională
"Masacrul inocenţilor" de la Hula, în Siria, confirmat de observatori şi condamnat de comunitatea internaţională Condamnările internaţionale s-au multiplicat sâmbătă, la o zi de la masacrul din Hula, unde ... Citește articolul
Reînhumarea poetului Nyiro Jozsef a fost anulată. Va avea loc doar o slujbă de pomenire
Reînhumarea poetului Nyiro Jozsef a fost anulată. Va avea loc doar o slujbă de pomenire Reînhumarea scriitorului Nyiro Jozsef, care urma să aibă loc, azi, la Odorheiu Secuiesc, a ... Citește articolul
(VIDEO) Cum se vede o ploaie de meteoriţi din spaţiu
(VIDEO) Cum se vede o ploaie de meteoriţi din spaţiu Astronautul Don Pettit, aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale a trimis către NASA ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul