De ce are vulpea coadă?

13 februarie 1989, Cinema Lucea­fărul. Premiera filmului  "De ce are vulpea coadă", în regia lui Cornel Diaconu. Din distribuţie: Rodica Mandache, Valentin Uritescu, Geo Costiniu, Magda Catone, Florin Zamfirescu şi copilul Octavian Herescu. 

"De obicei, filmele româneşti erau lansate la Scala sau Patria. Doar «Reconstituirea» lui Pintilie avusese premiera la Luceafărul. Dar această apropiere a fost şi este doar o spe­culaţie a mea, să mă simt bine", spune regizorul Cornel Diaconu, creator şi al filmelor  "Paradisul în direct", "Întâmplări cu Alexandra", "Nişte băieţi grozavi", "Salutări de la Agigea" şi "Escapada". "Cu un an în urmă, când primi­sem scenariul lui Ion Băieşu, savuram succesul de la Costineşti cu «Nişte băieţi grozavi» (film care primise Premiul de regie şi Premiul special al juriului) şi, mai ales, eram în graţiile lui Mihai Du­lea, vice-preşedintele Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste. Mi­hai Dulea, un demnitar nefericit, ferm convins că era un mare ghi­nionist. Să nimereşti într-o lume de ne­pu­tin­cioşi şi tâmpiţi, să cadă pe ume­rii tăi responsabilitatea de a salva cinematografia română, de a res­pin­ge sau a rescrie scenarii, de a com­pune dialoguri, chiar teme mu­zicale, de a face şi res­pinge distri­bu­ţii, de a cere modificări (impropriu denumite cenzură)… Aceasta era crucea pe care Dulea se simţea ne­voit să o poarte!".   

Atunci, în 88, an în care a fost reali­zat lungmetrajul "De ce are vulpea coadă", regizorul Cornel Diaconu era speranţa lui Dulea. "Păream ceva mai puţin tâmpit decât alţii", se autopersiflează regizorul. La început, totul a mers foarte bine: decupajul l-a refăcut doar de cinci-şase ori, iar la distribuţie n-a prezentat mai mult de patru variante.

"Eram fericit că părinţii din film au rămas Rodica Mandache şi Geo Costiniu, că Valentin Uritescu juca atunci, când era cu 20 de ani mai tânăr, rolul bunicului, şi, mai ales, că am des­co­pe­rit un copil minune, Octavian, protagonistul de 6 ani. Proba lui filmată ui­mea prin inteligenţă precoce, prin re­plici care pur şi simplu te lăsau cu gura căscată".  

Filmările s-au produs într-un loc fe­eric, aşa cum îl descrie Diaconu: la Nehoiu. Dar, pe neaşteptate, au în­ce­put şi problemele. Cu totul sur­prin­zător, Cornel Diaconu nu mai era în gra­ţiile lui Mihai Dulea, şi apăruseră tot felul de piedici. "De ce? Lui Dulea i s-a pus pata pe Rodica Mandache. Motivul merită sigur povestit cu altă ocazie. Partitura personajului trebuia redusă substanţial şi eu intram defini­tiv în rândul tâmpiţilor, pentru că în­ţe­­legeam greu ce aveam de făcut. Nici  sce­nariul nu mai era interesant. Eu, Cornel Diaconu, dintr-o speranţă a dem­nitarului, am devenit unul dintre eşe­curile sale.

Am avut doar norocul să găsesc un copil extraordinar, care a mai salvat ceva din film". Octavian He­rescu, la cei şase ani ai săi, intrase atât de bine în noua sa identitate, încât după ultimul tur de manivelă, când bu­nicul din film a reuşit să scape de mustaţa care-l terorizase o vară în­treagă, recăpătându-şi vârsta reală, co­pilul a avut un şoc. S-a repezit la el plângând: "Nu mai eşti bunicul meu! De ce m-ai păcălit! De ce m-aţi pă­că­lit?!?" Astfel,  Gabi a redevenit Octavian, a luat ghiozdanul în spate şi a mers pentru prima dată la şcoală. Şi şcoala i-a prins mai mult decât bine, a ter­minat-o cu brio, a uitat de actorie şi acum, la cei 26 de ani, este mare specialist IT în Canada.

"Bunicul (Valentin Uritescu) a scă­pat de mustaţa din film, dar mai trebuia să scape de ceva. Se zvonise că lui Dulea nu-i place filmul şi era bine să te dezici de ceva ce nu-i place lui.
Aşa că a apărut la finalul conferinţei de presă, şi a jucat un rol «de compo­zi­ţie» care m-a lăsat mască. A scos din buzunarul de la piept carnetul de partid, a spus că este un comunist ade­vă­rat şi a declarat răspicat că îi este ru­şine că a jucat în film. Mulţi dintre ziarişti au crezut că asistă la o scenă re­gi­zată, în continuarea poantelor din film. Câ­te­va zile mai târziu, şi-a cerut in­sistent scu­ze, precizând că nici mă­car nu vă­zuse  filmul. «Scuzaţi-mă, doamnă, nici nu văzusem filmul! Sunt ne­bun!», îi tot spunea soţiei me­le. «Vă cred, domnule Uritescu!» îi răs­pun­dea cu compasiune soţia mea."

Şi pentru că o bucurie nu vine nici­o­da­tă singură, circula zvonul că ar fi destul de neplăcut ca Cea­u­şes­cu să vadă filmul. Tocmai atunci, în plină campanie efervescentă de de­molare a satelor, apare un film cu un titlu ciudat, "De ce are vulpea coadă", care este de fapt o pledoarie pentru satul tra­diţional. "Premiera programată la Scala, la 6 februarie a fost contramandată. Mai bine era la Cinema Lumina. Sau mai bine în Drumul Taberei! Invitaţiile se tipăreau, apoi se topeau. Până la urmă, premiera din Bucureşti a avut loc fără mare vâlvă, la 13 februarie, la Cinema Luceafărul care, sigur, nu era pe traseul lui Cea­u­şes­cu spre casă. Numai că toate lu­crurile bune din viaţa mea sunt legate de cifra 13. M-am hotărât să demonstrez că filmul merită o soartă mai bună. Am colindat ţara în lung şi-n lat şi am organizat cam 20 de spectacole de gală. De fiecare dată, Valentin Uri­tes­cu povestea emoţionat ce fericit era de rolul său de compoziţie." Filmul a luat premiul publicului la Costineşti, a fost vândut şi în câteva ţări nesocia­lis­te şi a făcut repede milionul de spectatori. "Eu, nici acum, după 20 de ani, nu am aflat de ce are vulpea coadă. Cred că răspunsul l-ar putea da doar Octavian, copilul minune de acum două de­cenii. Se află undeva prin Canada, are 26 de ani şi se numeşte Octavian Herescu. Mă poate ajuta cineva să-l găsesc?".

"Copilul era geniu", îşi aduce aminte şi Valentin Uritescu. Doar era bunicul lui, în film... "A fost mai talentat decât mine de 100 de ori!!! Asta-i frica actorilor! Să joace în film cu copii, pentru că toată atenţia merge spre ei." Contri­buţia lui Valentin Uritescu a fost nu nu­mai una ac­to­ri­ceas­că. O povestioară pe care i-a spus-o actorul lui Cornel Diaconu l-a inspirat pe regizor şi, astfel, a introdus-o ca scenă în film. "Tatăl meu era foarte strângător de fel. Nu arunca nimic. Avea prin podul casei tot felul de vechituri, iar eu, cu mania curăţeniei, l-am «rezolvat» în această privinţă. Urc în pod. Ce văd acolo? Era pliiiin de pantofi vechi. Un car am strâns să arunc. Tata să facă infarct când a văzut. «De ce te-ai bă­gat? Uite ce-ai făcut! De ce te bagi tu în lu­crurile mele?» Şi a luat în mână un pantof alb din satin. «Unde este ce­lă­lalt? Unde l-ai pus?», a spus el dispe­rat. Era pantoful de mireasă al ma­mei... După care s-a dus în brutăria lui, supărat, l-a aşezat pe masă, s-a uitat îndelung la el, şi, încet încet, a aţipit. După ce s-a trezit l-a luat de acolo şi l-a aşezat pe cuptor, unde, luându-se cu treabă, l-a uitat, iar pantoful a ars...".

Florin Zamfirescu a păstrat şi el câteva amintiri legate de filmul "De ce are vulpea coadă", ultimul film în care actorul a jucat înainte de Re­voluţie. "M-a interesat scenariul filmului, unul amuzant, de asemenea distri­buţia a fost deosebită, având pe platou, alături de mine, nişte colegi cu care oricând am lucrat cu plăcere, printre care s-a numărat şi Vali Uri­tescu. Un alt «coleg» extraordinar a fost şi curcanul care a apărut în film. Fu­sese luat de la o crescătorie. La început avea 45 kg, iar după o lună, când s-a terminat filmarea, a rămas doar cu 15 kg, aşa că echipa a luat decizia de a-l trimite la... gătit, din păcate...". Magda Catone a jucat rolul profesoarei din localitatea în care a avut loc ac­ţi­u­nea... "Era perioada vacanţei de vară, şi locurile erau foarte frumoase. Îmi aduc aminte că apăruse gazda, în casa căreia filmam cu un pui de căprioară şi eram toţi dornici să-l mângâiem. Era aşa frumoasă şi fragilă cu pi­cio­a­re­le lungi şi cu ochii mari şi parcă în­lă­cri­maţi. Se plimba fără frică prin­tre noi, o mângâia oricine voia şi, «în­du­io­şată», m-am bucurat s-o pot lua în braţe. Mare mi-a fost mirarea când a zvâcnit odată din «picioruţele fragi­le» în plexul meu de m-a leşinat de durere şi mi-a luat respiraţia!.."