De nevoie şi cu imaginaţie

Poţi realiza minuni culinare, dar mai ales atunci când eşti constrâns de lipsa unor alimente.

Trebuia să pregătesc ceva pentru masa de seară. Nu-mi trecea nimic prin minte. Aveam momente când era neapărată nevoie să merg prin magazine ca să mă inspir. Aşa am făcut şi de astă dată. M-am dus direct la magazinul Delta Dunării. Mi-a zis instinctul că voi descoperi ceva deosebit. De cum am intrat, m-a izbit liniştea şi apatia vânzătoarelor. Oare instinctual meu dăduse greş? Am observat un bărbat, fără uniforma firmei, care scotea cu iuţeală nişte paleţi din lemn, pe o uşă late­rală. Asta însemna că, totuşi, ceva marfă ar fi.

Întreb o vânzătoare şi-mi spune că au primit lapţi. Lapţi?! Vreau să văd despre ce e vorba şi-mi vâră sub nas o cutie de un kilogram cu lapţi. Nu se vedea în interior. Produsul venea din URSS. Bine. Dacă e de acolo marfa, înseamnă că e de calitate. Verific şi termenul de garanţie, fapt ce scoate din sărite vânzătoarea, dar nu reacţionează încă. Îi spun că am cumpărat de la cineva nişte conserve de peşte albaneze şi aveau termenul de garanţie expirat aşa, ca s-o liniştesc. Mi-a zis: "Păi, dacă luaţi de la particulari! Ăştia vinde şi pă mă-sa ca să scoată bani!", mă certă ea amical, în timp ce îmi împacheta cutia. Am plătit şi am luat cutia ofe­rită cu gesturi galeşe şi suficient de încete ca să observ cele şase inele groase, cu efigia lui Nefertiti şi sfere mari din aur, ce-i împodobeau degetele. Pentru că nu m-am arătat impresionată şi-a retras iute mâinile, apoi mi-a zis repede: "Veniţi-o joi p'aici, că bagă marfă!".

I-am mulţumit şi am plecat către casă gândindu-mă în ce fel să prepar lapţii. Clasic era să-i prăjesc şi să-i mâncăm cu cartofi fierţi şi lămâie. Dar asta însemna să se termine una-două şi nu puteam să fac aşa o mişelie. Trebuia să-i "lungesc" într-un fel. Ba, chiar în două-trei feluri. Era nevoie de ceva imaginaţie. Am pornit-o pe Calea Victoriei în jos şi, la un aprozar de lângă Casa de Comenzi Fortuna, am găsit o frumuseţe de conopidă. Am luat trei bucăţi şi m-am întors acasă victorioasă.

De cum am intrat am pus la decongelat lapţii şi am curăţat două conopide, una rămânând pe altă dată. Pentru că aveam şase ouă, m-a lărgit la cheltuială şi am pus la bătaie patru, aşa că am pus de un drob şi o ruladă. Adică, un drob de conopidă şi o ruladă cu lapţi.

Drobul de conopidă l-am făcut clasic, adică din conopidă, ceapă, pesmet, făină, nuci sfărâmate şi prăjite, verdeaţă, sare, piper, dar şi două ouă. Îmbogăţit şi ornat cu bulion, era minunat şi mergea la sendvişuri.

Problema era cea cu lapţii. După ce s-au decongelat arătau foarte bine, erau chiar mărişori. I-am împărţit în trei grămăjoare. O parte i-am hărăzit prăjitului, alta am hotărât să-i fac cu un sos marinat şi cartofi natur şi ultima să-i fac ruladă. Lapţii pentru marinată au intrat rapid la congelator.

Am pus la fiert cartofi în coajă. După ce au fiert cartofii i-am lăsat la răcit, apoi i-am curăţat de coajă şi i-am dat prin maşina de tocat. Am curăţat trei cepe pe care le-am tocat mărunt şi le-am pus la prăjit în ulei, apoi am undit şi lapţii daţi prin făină. Am pus în pasta de cartofi trei linguri de făină şi un praf de copt, apoi am amestecat şi două linguri de verdeaţă tocată mărunt, adică o legătură de pătrunjel şi două de mărar, sare, piper, un ou, ceapa prăjită şi am amestecat totul foarte bine, obţinând un aluat pe care l-am întins gros de un deget. Am luat lapţii, unul câte unul, i-am crestat uşor în lung, le-am stors puţină zeamă de lămâie în interior, un praf de sare şi i-am tăvălit prin usturoi pisat. În sfârşt i-am băgat în aluat şi i-am înfăşurat. Am obţinut un fel de ruladă pe care am pus-o la copt într-o tavă de cozonac unsă cu ulei şi tapetată cu pesmet.  După o jumătate de oră, am  uns-o cu ou bătut şi am mai dat-o la cuptor încă 10 minute, apoi am scos-o şi am tăvălit-o prin verdeaţă tocată, ca să-i "dau faţă".  
I-am dat prin făină şi i-am prăjit lapţii mai dolofani. Pentru ei am curăţat cartofi, i-am prăjit şi am pregătit un mujdei  cu bulion şi verdeaţă.