Delincvenţa juvenilă – de la furturi din poşete la violuri

Poliţiştii Capitalei se confruntau grav cu o nouă problemă infracţională în vara anului 1990 - delincvenţa juvenilă. Fenomenul era alimentat de sosirea în Bucureşti a unor minori lipsiţi de supraveghere sau cu spirit aventurier. Unii erau originari din localităţile adiacente Bucureştiului, însă existau cazuri de copii fugiţi de acasă din judeţe îndepărtate.
Fenomenul infracţionalităţii juvenile nu apăruse după Revoluţie.

S-au înregistrat cazuri de minori certaţi cu legea şi înainte de 1989, însă existenţa lor a fost ignorată. La sfârşitul anilor '80, Nicolae Ceauşescu a decis ca minorii să nu mai fie internaţi în şcolile de corecţie, sub supraveghere poliţienească, ci reeducaţi în şcoli, la consiliile populare sau în colectivele de muncă. Tinerii sub 18 ani nu mai puteau fi trimişi în judecată decât pentru fapte deosebit de grave sau pentru infracţiuni repetate.
După Revoluţie, controlul minorilor cunoscuţi cu probleme de comportament s-a diminuat.

Abandonul şcolar în rândul acestora a crescut, nu mai exista obligativitatea unui loc de muncă şi astfel a degenerat fenomenul vagabondajului. Locotenentul Ion Chiru, de la departamentul judiciar al Secţiei 22 Poliţie a Capitalei, le-a declarat gazetarilor de la Adevărul că delincvenţa juvenilă era cauzată de lipsa de supraveghere, anturaj, consumul de alcool, drogarea cu aurolac, dezinteresul şcolii sau al părinţilor, filmele văzute la aparatele video, aroganţa şi spiritul de aventură al copiilor de bani gata. Infracţionalitatea în rândul minorilor atrăgea după sine şi o serie de cheltuieli suplimentare pentru poliţişti.

De multe ori părinţii copiilor erau de negăsit. Din declaraţiile minorilor arestaţi se contactau şcolile unde susţineau că studiaseră, pentru a le găsi familia. Toate aceste operaţiuni necesitau timp şi bani.
Legislaţia era depăşită pentru condiţiile anului 1990. În contextul economiei de piaţă, care angajator ar mai fi primit minori cu probleme comportamentale pentru "reeducare"? Îşi băgau hoţul în casă! În consecinţă, poliţiştii preferau să-i ţină preventiv în arest o perioadă, în speranţa că-i vor putea aduce pe drumul cel bun. În iulie 1990, în arestul Secţiei 22 Poliţie se aflau 75 de tineri sub 18 ani. Însă de multe ori experienţa carcerală nu-i aducea pe "drumul cel bun", fiind prilej de perfecţionare a infracţiunilor. Printre ei, la mare căutare era "meşteşugul" spargerii yalelor şi lacătelor.

Locul preferat de întâlnire al minorilor cu intenţii infracţionale era Gara de Nord. Aici se afla şi "comandamentul" unui grup compus din Forea Stan (17 ani, din com. Joiţa), Ion Ungureanu (16 ani, din Chitila), Ion Florin (15 ani, din Bucureşti), George Iliuţă (14 ani, din Drobeta Turnu Severin) şi Ion Cristodorescu (14 ani, din Bucureşti). În evindeţele Poliţiei "banda" avea la activ nouă infracţiuni, în general spargeri de alimentare. Sustrăgeau bani, produse de bun consum şi diverse alte obiecte. Când se întâlneau pentru planificarea "acţiunilor", profitau de neatenţia călătorilor aflaţi
în Gara de Nord, deposedându-i de bani din buzunare sau poşete.

Unii minori se aflau în arestul Poliţiei pentru fapte mult mai grave. Augustin Tătaru (17 ani), elev în anul I la Şcoala profesională UCECOM, şi Henrich Borz (16 ani), elev în clasa a IX-a la Liceul industrial Semănătoarea, au cunoscut-o în luna iunie 1990 pe o anumită Laura (16 ani), fugită de acasă din cartierul Ferentari. După câteva zile în care au bătut împreună maidanele Capitalei, fata i-a reclamat pe cei doi la Poliţie pentru viol.