Arhiva
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Dezbateri pe marginea unui cod de conduită online

25 august 2010 – 18:41

Senatorul PSD Olguţa Vasilescu a anunţat azi, la o dezbatere pe tema filtrării obscenităţilor pe internet, că se vor strânge semnături online pentru a elabora un Cod de conduită în mediul virtual, potrivit Mediafax. Prezent la discuţii, Directorul executiv ANISP, Gheorghe Şerban, a apreciat că cel mai bun filtru ar fi scoaterea calculatorului din priză, sau, mai sigur, scoaterea sa din casă.

Senatorul Olguţa Vasilescu a precizat că şi-a asumat ideea elaborării unui proiect de lege privind filtrarea obscenităţilor pe internet, dar că, deocamdată, acest proiect nu există. În opinia sa, pe site-urile media nu ar trebui să existe un limbaj licenţios, întrucât acesta poate afecta negativ copiii care intră pentru a se informa.

Olguţa Vasilescu a dorit ca, într-o primă dezbatere, să discute cu ONG-urile al căror obiect de activitate este protecţia copilului pentru a vedea dacă această problemă există în mod real, ca ulterior să discute cu administratorii site-urilor media şi providerii de internet pentru a stabili, din punct de vedere tehnic, dacă obscenităţile pot fi filtrate.

Vicepreşedintele Federaţiei Spiru Haret, Ionel Barbu, a precizat că organizaţia sa va sprijini apariţia unui Cod de conduită în mediul online, în favoarea acestui lucru pronunţându-se şi vicepreşedintele Federaţiei Educaţiei Naţionale, Vasile Pestriţu.
"Atrag atenţia asupra cenzurării unor filme care-i învaţă pe copii de mici la agresivitate. Copiii învaţă înjurături ciudate, nu tradiţionale. Discuţi cu tineri şi nu ştii în ce limbă te-au înjurat. Utilizarea excesivă a internetului face din copii nişte roboţi. Ei nu mai citesc şi dispare educaţia estetică. Bogăţia de filme porno care apare pe internet are un caracter nociv, influenţează starea psihică şi morală a copilului", a spus Ionel Barbu.
Şi reprezentantul Patriarhiei Române, Vasile Răduca, a salutat iniţiativa elaborării unui astfel de Cod, el apreciind că "este necesară o epurare a limbajului subdezvoltat". Răduca a explicat că prin termenul "epurare" înţelege eliminarea "dejecţiilor" din limbaj.
"E nevoie de o lege care să nu urmărească sancţiuni, ci formarea de mentalităţi de oameni dezvoltaţi. Biserica este dornică să sprijine sub toate aspectele măsuri care să epureze limbajul românului de ceea ce este de neîncadrat într-o definiţie filologică", a spus Vasile Răduca.
Directorul executiv al Asociaţiei Naţionale a internet Service Providers, Gheorghe Şerban, a apreciat că cel mai bun filtru ar fi scoaterea calculatorului din priză, sau, mai sigur, scoaterea sa din casă, pentru că "cel mai sigur calculator este cel care nu funcţionează".
După exprimarea punctelor de vedere ale invitaţilor, senatorul PSD Olguţa Vasilescu a ţinut să precizeze că elaborarea acestui Cod sau, eventual, a proiectului de lege nu vizează cenzura în mediul virtual. Ea a adăugat că se vor strânge semnături online pentru a elabora un Cod de conduită în mediul virtual.
"Înţeleg că aderaţi la un Cod de conduită şi că 80% dintre dumneavoastră doriţi chiar o lege. Vor continua dezbaterile. Ne aşteptăm să găsim înţelegere de la administratorii de site-uri şi, în mod sigur, nu va exista un compartiment al CNA. Sunt soluţii tehnice, inclusiv pentru filtre", a spus Olguţa Vasilescu.

Taguri asociate:     it
Comentarii
Dezbateri pe marginea unui cod de conduită online
4 comentarii
aurelian
Parlamentarii nostrii fac orice pentru a atrage atentia presei si a alegatorilor care nu au habar cu ce se mananca internetul asta. Exista inca de cand a aparut internetul programe care blocheaza accesul minorilor la continutul nepotrivit pentru varsta lor, unele gratuite altele contra cost. Ultima versiune de windows are un astfel de program inclus. Dar de ce sa nu mai infiintam inca un ... Citeşte întreg comentariul
27/08/2010 12:16:04 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Shiro
Nu trebuie reglementat cenzurat internetul trebuie doar educati parintii sa tie ca exista firewall si filtre locale pe PC lor. Nici o cenzura nu va rezolva pt putem sa facem acest lucru cu domenile RO dar cu restul ce facem singurul mod de a cenzura e sa ne intoarcem la comunism si sa blocam tot.
E de datoria parintilor sa se informeze si sa blocheze ce considera ca este neadegvat ... Citeşte întreg comentariul
26/08/2010 08:20:44 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Razvan
ORICE formă de reglementare a expresiei pe Internet este cenzura comunista, tip China (indiferent cine ar aplica-o). Parlamentari, lasati Internetul NEREGLEMENTAT (adică LIBER) - sau demisionati impreuna cu cei de la Patriarhie. Oricum nu mai reprezentati pe nimeni si ACTIONATI ZILNIC IMPOTRIVA INTERESULUI NOSTRU.
26/08/2010 08:03:43 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
sam
educare si bun si,ca se mai uita si copii mici si da peste mizerii/
25/08/2010 18:00:09 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!"
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!" Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute, a vorbit despre înfrîngerea ... Citește articolul
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni"
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni" La mai mult de două ore după ce fusese învins prin KO de Carl Froch,Lucian ... Citește articolul
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO) La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul