Două transformatoare-mamut marca Electroputere Craiova

În 1989, Electroputere Craiova împlinea patru decenii de viaţă. Viaţă cu acest nume, pentru că naşterea propriu-zisă a uzinei avu­sese loc înainte de război, sub patro­najul lui Nicolae Malaxa.

"Electro", în fapt un conglomerat de fabrici şi platforme industriale coordonate de Centrala Industriei Electrotehnice, este inima industriei craiovene, cu circa 13.000 de angajaţi – şi cine-ar fi bănuit că după 20 de ani, la privatizare, uzina va fi rămas cu numai o cincime din personal?

Aflată în plină construcţie la începtul lui 1989, Centrala Nuclearo-Electrică de la Cernavodă comanda la Electroputere proiectarea şi realizarea unor transformatoare electrice de mare capacitate, absolut necesare reţelelor de transport electric, care urmau să plece de lângă atomocentrală. Cu o greutate de aproape 400 de tone fiecare, cele două transformatoare au rămas în istoria uzinei ca fiind nu doar cele mai mari produse electrotehnice româneşti de la acea dată, dar şi cele mai mari transformatoare care au ieşit vreodată pe poarta Uzinei Electroputere Craiova.

S-a lucrat doi ani şi jumătate
Electro avea mai multe fabrici sau divizii, iar inginerul Ionel Bălan, actual director al Diviziei Con­strucţii Me­talice, era un simplu şef de secţie la Fabrica de Transformatoare atunci când s-au cerut pro­iectarea şi rea­lizarea unui transformator-gigant, de 440 MVA şi 24/415KV. "Toată treaba a durat, cred, vreo doi ani, doi ani şi jumătate. Am livrat două transformatoare, câte unul pentru fiecare unitate de la Cernavodă. Cu o lun­gime de 16,63 metri, 9,1 metri înă­l­ţime şi 8,85 metri lăţime, era primul transformator de o asemenea putere produs în Craiova şi, implicit, în România. Toată concepţia şi pro­iec­ta­rea s-au făcut la Atelierul de Pro­iec­ta­re din cadrul Institutului de Cercetări de Transformatoare, Mo­toa­re şi Apa­ra­taj Electric de lângă Elec­tropu­tere. Şe­ful pro­iec­tă­rii era inginerul Gheor­ghe Toma, dar au fost multe nume implicate.

Inginerul Constantin Tres­chin, de exemplu, sau Paul Dinu, şef al secţiei de montaj, unul din cei doi eroi ai muncii socialiste pe care îi aveam în uzină.

Director la Fabrica de Transfor­ma­toare era Vasile Ciupitu, la în­treprindere era Constantin Udrea, iar la nivelul întregii Centrale a In­dustriei Electrotehnice era director Ion Licu. Transformatorul a fost testat pe platforma de la Electro­putere, într-unul din­tre pu­ţi­ne­le laboratoare de încercare de înaltă tensiune din Europa, un la­borator ce rezistă la tensiuni precum cea a fulgerului şi care era condus atunci, ca şi acum, de dr ing. Andrei Marinescu", po­ves­teş­te in­gi­ne­rul Bălan.

Construcţia mega­trans­for­ma­to­­rului a adus pentru inginerii de la Electroputere mai multe nou­tăţi. "Producţia de energie nu­cle­ară presupunea respectarea unor nor­me europene, iar partenerii canadieni de la Cernavodă ce­ruseră şi ei acelaşi lucru: implementarea unui sistem de su­praveghere a calităţii. A trebuit să-l implemen­tăm", explică Ionel Bălan cum s-a ajuns ca Electro­pu­tere să aibă un asemenea sistem de control al calităţii pro­duc­ţiei, mult mai strict şi mai complex decât tradiţionalul CTC. O altă premieră a ţinut de transportul megatransformatorului. Ingine­rii de la Electroputere au fost ne­vo­iţi să rea­lizeze un transformator cu roţi, însă misiunea le-a fost uşurată de faptul că pro­duc­ţia tra­diţională a uzinei erau loco­mo­­tivele. Tot fostul şef de secţie Bă­lan ne spune în ce a constat noutatea: "E primul nostru produs fă­cut pentru transport fero­viar în construcţie autoportantă. Ca să ex­plic în termeni simpli: la capete, trans­formatorul avea niş­te bride, care se fixau di­rect pe un şasiu fe­roviar".