Eşec WiMAX - Operatorii dau vina pe preţ, ANC cere 3-4 milioane euro
Autor: ALEXANDRU RADESCU
7 februarie 2009
În decembrie 2005, fostul ministrul al Comunicaţiilor Zsolt Nagy participa la primul test al tehnologiei WiMAX în România: internet broadband wireless pe distanţe foarte mari.
Discuţiile între autorităţi şi companii pentru atribuirea, prin licenţă, a unor benzi de frecvenţă care să asigure furnizarea de servicii WiMAX s-au întins pe mai mulţi ani.
Când în sfârşit se fixase un caiet de sarcini şi apăruseră şi cumpărători de caiet iată că nici una dintre cele şase companii interesate nu a mai depus ofertă pentru licenţele 3,6-3,7 GHz. "Vom propune Guvernului scăderea taxei de licenţă (7,5 milioane euro în prezent – n.r.) şi vom relua procesul de acordare a acestor licenţe cât mai curând posibil", a spus preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii, Liviu Nistoran. "Eu aş propune un nivel al taxei de 3-4 milioane de euro, ţinând cont de situaţia actuală a pieţei", ne-a declarat şeful ANC. De asemenea, preşedintele Autorităţii vorbeşte şi de o altă frecvenţă, respectiv 2,5 GHz. Potrivit lui Nistoran, acordarea licenţelor WiMAX s-ar putea face cel mai devreme în septembrie-octombrie. Cu condiţia ca Guvernul să ia cât mai repede o decizie în ceea ce priveşte reluarea procedurilor.
SCHEMA MINISTERULUI
Totuşi, Ministerul Comunicaţiilor nu pare la fel de rapid "în mişcări" precum şeful arbitrului Telecom. Decizia privind eventuala diminuare a cuantumului taxei de licenţă se va lua numai după analizarea implicaţiilor acestei măsuri asupra activităţii Radiocom, în calitate de fost deţinător al spectrului de frecvenţe, societate care este îndrituită prin lege să primească despăgubiri pentru eliberarea benzilor de frecvenţe radio", ne-au declarat reprezentanţii MCSI.
"Taxa de licenţă foarte mare, necorelată cu potenţialul de business din piaţă, precum şi obligaţiile de acoperire prevăzute în caietul de sarcini care nu corespund cu cererea de pe piaţă pentru astfel de servicii au condus la un plan de afaceri neviabil, care explica lipsa participanţilor la licitaţie", ne-au declarat ieri oficialii companiei Vodafone. De asemenea, nu a fost evitat nici subiectul licenţei de comunicaţii mobile obţinută anul trecut de Romtelecom. "Lipsa unor oferte pentru aceste licenţe se explică şi prin faptul că (...) ANC a acordat o licenţă de spectru în banda de 410/415 MHz la un preţ derizoriu (puţin peste 1 milion de euro) şi în mod discriminatoriu, prin excluderea nejustificată a competitorilor de la o licitaţie publică". Reacţia preşedintelui ANC nu a întârziat: "Obligaţiile de acoperire cerute prin caietul de sarcini reprezintă un minim rezonabil care să asigure folosirea licenţei la nivel naţional, în conformitate cu scopul pentru care este destinată".
Comentarii
Eşec WiMAX - Operatorii dau vina pe preţ, ANC cere 3-4 milioane euro
niciun comentariu
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
ZIUA CÂND A MURIT IISUS: Data exactă a CRUCIFICĂRII Mântuitorului, stabilită pe baza activităţii seismice
Oamenii de ştiinţă au verificat datele seismice, geologice şi astrale existente din acea ...
Citește articolul
EUROVISION 2012: Ce cadou a primit MANDINGA de la un fan al piesei "Zaleilah"
Elena Ionescu a declarat totodată: "Avem încredere că aceasta va fi o seară memorabilă ...
Citește articolul
Căluţi de mare, peşti clovn, pisică de Amazon - la Aqua Expo din Parcul Herăstrău
Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement, a inaugurat ...
Citește articolul
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)
Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme ...
Citește articolul
Reuters: Comuna Petrăchioaia, polul sărăciei din Uniunea Europeană. România, ţara cu cea mai sumbră perspectivă economică pe termen lung
Criza a spulberat visele săracilor din Răsăritul Europei, titrează Reuters. Agenţia de presă ...
Citește articolul
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
Alte ştiri
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul





jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

