File din istoria UTC

După 1 Mai, ziua "oamenilor mun­cii", în următoarea se sărbătorea "tineretul". Oficial, în România anului 1989, răspunzătoare de soarta tinerilor era Uniunea Tineretului Co­mu­nist (UTC), organizaţia de tineret a Partidului Comunist Român.

Istoria UTC este lungă şi complicată, cunoscând suişuri şi coborâşuri, întoc­mai "fratelui mai mare", Partidul Comunist. Falsurile operate succesiv după 23 august 1944 dau de lucru oricui vrea să lămurească istoricul acestei organizaţii.

Cu certitudine se poate spune că a luat fiinţă la înce­pu­tul anilor '20, la o dată care încă suscită discuţii (în 1989, anul de naştere al UTC era considerat 1922), şi că, din punct de vedere politic, tineretul co­munist se subordona celor mai expe­rimentaţi, adică Partidului comunist.

La fel cum acesta era secţie a partidului comunist mondial, numit Comintern sau Internaţionala a III-a, Uniunea Tineretului Comunist din Ro­mâ­nia era filială a Internaţionalei Ti­ne­retului Comunist (KIM). În 1924, miş­carea comunistă cu tot ce însemna ea a fost interzisă prin lege, şi aşa avea să rămână până în august 1944.

Activitatea concretă a UTCdR, precum şi a membrilor ei până la al doilea răz­boi mondial este dificil de precizat. Cel mai probabil este că nu a depă­­şit-o pe cea a partidului însuşi, care s-a mărginit la şedinţe, discuţii şi dezbateri între cei câţiva membri ai condu­cerii. Iar în plan concret - la o propagandă comunistă camuflată în ziare şi reviste, rapid "mirosită" şi sistema­tic stopată de autorităţi.

Între 1944 şi 1948, organizaţia de tineret a Partidului comunist ajuns forţă politică la guvernare a urmat, de asemenea, linia sinuoasă a PCR.
Des­pre o structură clar definită se poa­te vorbi abia din 1948. În februa­rie, prin fuziunea Partidului Comunist Român cu Partidul Social Democrat, apărea Partidul Municitoresc Ro­mân (PMR), cu organizaţia de ti­ne­ret nu­mi­tă Uniunea Tineretului Co­mu­nist (UTM). Ca şi partidul, UTM era condusă, în interva­lul dintre congrese, de un Comitet Central ca­re alegea Biroul,

Secretariatul şi pe se­cretarul general. Comitetul Central al UTM era organizat pe secţii, la fel ca şi CC al PMR. Din punct de vedere ge­o­­grafic, UTC era organizată tot ca şi partidul, în sistem piramidal. Organizaţii UTC erau în toate şcolile, întreprinde­rile şi instituţiile. În 1965, Parti­dul Muncitoresc Român a fost re­bo­te­zat Partidul Comunist Român. Si­me­­tric, UTM s-a numit de atunci încolo UTC.

Putea deveni membru al UTC un tânăr care împlinise vârsta de 14 ani. Limita superioară s-a modificat de mai multe ori de-a lungul vremii. Conform statutului valabil în 1989, un cetăţean român putea fi membru al UTC până la 30 de ani.

Puteau de­ve­ni membrii UTC elevi din clasa a VIII-a, cu merite deosebite la în­vă­ţă­tură, apoi, în clasa a IX-a şi a X-a pu­teau fi primiţi şi cei mai puţin sâr­gu­in­cioşi. Primirea se făcea după un ce­re­monial anume. Teoretic, UTC funcţi­­ona ca o anticameră a partidului, membrii UTC se pregăteau astfel pentru a deveni ulterior membri de partid. În practică, nu toţi uteciştii au intrat în partid după împlinirea vârstei de 30 de ani.

În 1988, UTC avea puţin peste patru milioane de membri. "Avem un tineret minunat, a spus Nicolae Ceauşescu la Congresul al XIII-lea al PCR din noiembrie 1984, care des­făşoară o activitate multilate­rală, fiind prezent în toate sectoa­rele, pe toate şantierele, aducându-şi, îm­preună cu toţi oamenii mun­cii, o contribuţie activă la dezvol­ta­rea pa­tri­ei noastre. (...) Faceţi totul, dragi pri­eteni tineri, pentru a fi la înăl­ţi­mea încrederii partidului nostru co­mu­nist, a condiţiilor minu­nate ce vă sunt create. Învăţaţi, mun­ciţi, mun­ciţi şi învăţaţi, însuşiţi-vă cele mai noi cuceriri ale ştiinţei şi cu­noaş­terii, concepţia materialist-dialectică, fiţi cutezători, preţuiţi stră­mo­şii şi părinţii voştri, acţionaţi permanent în spiritul romantismului re­vo­lu­ţionar, pregătiţi-vă să fiţi întotdeauna gata de a vă face datoria şi de a duce înainte neabătut făclia progresului pe pământul României, me­sa­jul de pace şi cola­borare al naţiunii noastre socialiste cu alte naţiuni ale lumii!."

Şi în cazul "activităţii multila­terale" a tinerilor, diferenţele dintre propagandă şi realitate erau evidente. Iată ce nota în jurnalul intim o tânără membră a UTC, angajată la o întreprindere bucureşteană şi elevă de liceu la cursuri serale:

"Ieri a fost o mare şedinţă şi şefii ne-au obligat să participăm şi pe noi, cei de la atelierul de creaţie. Nu se admitea nici o învoire, deci povestea mea cu şcoala a căzut, mi-au dat o motivare pentru absenţe. Şedinţa a început la ora 15:00. Eu cu Laur am stat şi în primul rând, am venit aproape de începere şi sala era deja plină. Veni­serăm noi pregătiţi pentru «X şi O» dar, din păcate, n-am putut juca. Am înţepenit două ore, groaznic, numai pălăvrăgeală aiurea. Este adevărat că de şapte luni, chiar opt ne-am dezobişnuit de şedinţe de sindicat, UTC şi alte nimicuri, dar asta a fost prea de tot. La ora 17:00, când s-a terminat, am ieşit cu o teribilă durere de cap, o ameţeală tâmpită, pe care nu prea le-am mai avut".