Arhiva
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Fumul iese pe horn, dar căldura rămâne în casă

5 noiembrie 2009
Echipa din satul Sarichioi este câştigătoarea concursului gastronomic. Premiul de 3.000 de euro a fost răsplata bucatelor pregătite cu "multă dragoste"
 Foto: Tudor Cireş / Jurnalul Naţional
 Foto: Tudor Cireş / Jurnalul Naţional
 Foto: Tudor Cireş / Jurnalul Naţional
 Foto: Tudor Cireş / Jurnalul Naţional

În tradiţia rusă există un cuvânt care înglobează o mulţime de sensuri - "uiut" - care înseamnă căldură, dar nu căldura focului, ci a familiei. Căldura pe care oamenii şi-o împărtăşesc unii altora. Şi nu întâmplător am stat de vorbă la Festivalul D'ale Gurii Dunării cu un grup de doamne din satul Sarichioi, din Delta Dunării: Natalia, Tamara şi Olea. Doamnele au câştigat marele premiu al concursului gastronomic, în valoare de 3.000 de euro, iar dialogul purtat cu ele a fost o incursiune în viaţa ruşilor lipoveni.



Poveşti cu peşte
 "Având în vedere că suntem ruşi lipoveni, la noi primează credinţa. Sărbătorile care ne unesc sunt cele care ţin de religia noastră, suntem ortodocşi de rit vechi. Toate slujbele la biserică se ţin în limba slavonă. Sărbătorile creştine sunt prilej de a ne aduna toată familia la masă: cu mic, cu mare", ne-a spus Tamara. Dar au ei, ruşii lipoveni, un aliment ritualic? Răspunsul a venit pe nerăsuflate de la Tamara: "Da, peştele. Însă acum vremurile s-au schimbat, iar nunţile se fac la restaurante şi invitaţii mănâncă meniul care se prepară acolo. Noi azi am prezentat la concurs acea budincă lipovenească care era principala delicatesă ce se prepara la nunţi. Este făcută din orez cu fidea, ou şi dată la cuptor". Dar despre peşte, care este baza meselor în comunitatea de ruşi lipoveni şi, mai ales, despre celebrul borş ce se prepară în barcă? "Peştele este alimentul care ne dă sănătate. Având în vedere că locuim pe malul Lacului Razem preocuparea de bază a bărbaţilor noştri este pescuitul. Mesele noastre sunt îmbelşugate mai mult cu peşte. Mâncarea de bază este borşul de peşte care se face chiar cu apă din lac. Se pun mai multe feluri. La început se fierbe peştele cel mic, iar când este fiert se aruncă. Ca să iasă o ciorbă foarte gustoasă se adaugă peştele mare, apoi legumele: 2-3 cartoifi, câteva roşii, ceapă", spune Olea. "Lacul Razem este un fost golf al mării. Primăvara, pescarii merg la mare. Se spune că acest lac este foarte curat, iar peştele de aici este cel mai dulce. Peştele de mare nu face casă bună cu peştele din lac care este foarte dulce. Noi facem ciorbă şi cu peşte din mare, dar numai primăvara, dar niciodată nu amestecăm peştele din mare cu cel din lac", continuă ea.

Concurs

Dorim să aflăm de la distinsele noastre interlocutoare amănunte legate de concurs. Au obţinut un premiu pentru care au muncit foarte mult şi la care au ajuns întâmplător, pentru că fuseseră invitate, de fapt, bătrânele satului. Asta înseamnă că reţetele moştenite de ele sunt formidabile. "Noi am venit ca să participăm şi să facem cunoscute aici tradiţiile: ce se găteşte şi cum. Ciorba de peşte doar în zona noastră se prepară aşa. Zeama se bea cu cana, după care se consumă peştele cu usturoi şi cartofi fierţi, iar ciorba de peşte nu iese bună dacă n-are cel puţin cinci feluri de peşte. Pe noi nevoia ne-a învăţat să gătim de mici",  ne-a spus Olea. Comunitatea ruşilor lipoveni este una foarte unită: "Unul din secrete trăiniciei noastre este că la nunţi, la înmormântări, la botezuri, la sărbători nu ţinem cont de certuri. În asemenea momente nu ţinem cont de neînţelegeri. Suntem foarte uniţi şi ne ajutăm de fiecare dată".

"Trăim intens"
"Peştele îl dăm cu mai multă sare ca să nu se prindă de grătar. Acasă, când preparăm saramura la tavă, după ce peştele se coace, dăm la o parte sarea chiar şi cu apă călduţă, apoi turnăm peste el saramura. Sosul pentru saramură îl preparăm aşa: fierbem apa cu boabele de piper, neapărat boabe, cu o ciuşcă sau două, roşii, ardei şi oţet. Chiar dacă nu este prea sănătos, noi dregem şi ciorba cu oţet. Noi trăim intens! Punem suflet în tot ceea ce facem. Când e vorba de muncă, muncim, iar când este vorba de distracţie, ne distrăm. Noi facem toate lucrurile împreună cu familia, chiar dacă suntem tineri ori bătrâni."


Taguri asociate:     românia culinară
Comentarii
Fumul iese pe horn, dar căldura rămâne în casă
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Carl Froch: "Mulţi m-au desconsiderat! Bute e un mare campion, dar acum trebuie să vorbim despre mine!"
Carl Froch: "Mulţi m-au desconsiderat! Bute e un mare campion, dar acum trebuie să vorbim despre mine!" Carl Froch, boxerul care a reuşit să-i ia centura lui Lucian Bute, a explicat care a fost secretul ... Citește articolul
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!"
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!" Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute, a vorbit despre înfrîngerea ... Citește articolul
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni"
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni" La mai mult de două ore după ce fusese învins prin KO de Carl Froch,Lucian ... Citește articolul
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul