Foto: RICK NEDERSTIGT / AFP PHOTO /MEDIAFAX
Săptămâna trecută a avut loc un eveniment ce a deschis sezonul culinar 2009-2010 în Marea Britanie
Gurmanzi din întreaga ţară s-au strâns şi s-au delectat cu preparate care mai de care mai deosebite la Gala Mâncării Bune a BBC-ului ce a avut loc între 25 şi 29 noiembrie. Vizitatorii au venit în număr mare să se întâlnească cu vedetele de bucătărie ale micului ecran şi cu bucătari renumiţi în întreaga lume.
Deschizător al evenimentului a fost nimeni altul decât Jamie Oliver, care i-a invitat pe vizitatori să guste cu încredere din bucatele spectaculoase ce au umplut standurile. Peste 100.000 de oameni s-au înfruptat din diversele preparate: de la torturi, biscuiţi, diverse condimente mai speciale, brânzeturi, cărnuri şi pâine. În afară de mâncare, o mare atracţie au reprezentat-o invitaţii speciali care au făcut demonstraţii: Gordon Ramsay, James Martin şi The Hairy Bikers. Aceştia au dat chiar şi sfaturi bucătarilor aspiranţi la titlul de maestru bucătar. Unul dintre bucătarii care lucrează cu Ramsay, Marco Pierre White, a declarat: "Ar trebui mereu să vă străduţi să daţi tot ce aveţi mai bun. Să nu uităm că mulţi dintre maeştrii bucătari care au ajuns în top au fost şi foarte norocoşi. Au avut parte de oportunităţi încă de la o vârstă fragedă şi nu toată lumea are parte de aceste ocazii în viaţă. Dar dacă o să fii serios, o să lucrezi din greu la slujbă şi o să fii respectuos, sigur vei ajunge până la urmă în frunte. Uitaţi-vă numai la Gordon şi la Jamie!".
Atracţia hranei
Deşi acest eveniment este organizat în fiecare an, anul acesta a adus un stand nou la gala BBC: standul de peşte şi articole de pescuit al lui Philip Taylor, din Portul Lancaster. Atracţia de la standul său a reprezentat-o o cutie autentică pentru afumat heringi. "Oamenii trebuie să vadă cum heringii pot fi afumaţi în mod tradiţional cu lemn de arţar", a spus Philip. Alison Grady, în vârstă de 40 de ani, din Solihull, s-a declarat încântată de standul cu preparate din peşte: "Mirosul de hering m-a ademenit imediat. Vin aici în fiecare an şi, de obicei, nu vedeam foarte mult peşte, dar acesta este un stand fantastic".
Un alt stand care a primit foarte mulţi vizitatori şi care s-a numărat şi printre cele mai fotografiate a fost cel al lui Holly Catton: Holly's Cupcackes. "Este prima oară când expunem aici şi sunt încântată de primirea făcută", a spus Holly. "Vindem orice, de la prăjituri la torturi şi chiar decoraţiuni pentru torturi. Vrem să le arătăm oamenilor ce bine pot arăta prăjiturile."
-
Primul album de studio al grupului Cap De Craniu apare joi, 9 februarie, în cadrul concertului de lansare ce se desfăşoară în Club Fabrica. Înregistrat de Mihai Ionescu (ex-Days Before Disappearance) – voce, Călin Răduţă (H8, Hang Him, ex-Crize, ex-Kendo) – chitară, Paul Nicolae (ex-Days Before Disappearance,... -
Video Ieri, a fost inaugurată în oraşul marocan Tanger, situat foarte aproape de sudul Spaniei, cea mai nouă uzină a grupului Renault, o unitate în cadrul căreia se vor construi modele Dacia, capacitatea anuală putând ajunge la 400.000 de unităţi. Uzina a stârnit controverse şi îngrijorări în Franţa, temerile fiind că... -
Galerie Foto Potrivit Sky News, oamenii s-au dezlănţuit pe străzile Atenei, existând confruntări între protestatari şi jandarmi. Grecii sunt furioşi din cauza măsurilor de austeritate luate deja de autorităţile elene şi cer ca Guvernul să nu mai taie din nou salarile sau să concedieze oameni în sectorul public. Grecia a primit ieri un...
Multimedia
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Cum se trăieşte din arta „underground”
Spectacolele pline de fast, cu bugete colosale şi reprezentaţiile de stradă sau cele improvizate ...
Citește articolul
Spectacolele pline de fast, cu bugete colosale şi reprezentaţiile de stradă sau cele improvizate ...
Citește articolul
Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (60)
13 martie 1987În fine, cel mai aşteptat moment, acela în care vorbeşte însuşi ...
Citește articolul
13 martie 1987În fine, cel mai aşteptat moment, acela în care vorbeşte însuşi ...
Citește articolul
Talentele pleacă, angajatorii se uită
Scandalurile provocate în ultimii ani de migraţia talentelor noastre către ţări care plătesc ...
Citește articolul
Scandalurile provocate în ultimii ani de migraţia talentelor noastre către ţări care plătesc ...
Citește articolul
Urşi asasinaţi şi iobagi cu buzunare de interlop
Din când în când, prea des din păcate, îmi ajung la urechi jalnice ...
Citește articolul
Din când în când, prea des din păcate, îmi ajung la urechi jalnice ...
Citește articolul
Lapte de la sâni anormali
Pe bună dreptate se zice: „Laptele de la sfântul sân al mamei!”. Nici cele ...
Citește articolul
Pe bună dreptate se zice: „Laptele de la sfântul sân al mamei!”. Nici cele ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
O importanta zona comerciala, bancara si industriala, Lyon este si un oras ... Citeste articolul
Abordarea dura pentru care Fondul Monetar International este recunoscut poa ... Citeste articolul
Nu mai putin de 40% dintre americani declara ca serviciul este extrem de st ... Citeste articolul
Zona Carol este una aparte în peisajul imobiliar bucurestean. Vilele ... Citeste articolul
Alte ştiri
- Lyon, oraş cu proprietăţi imobiliare considerabil mai scumpe decât alte regiuni din Franţa
- România se poate îndrepta către dezastru, împinsă de exigenţele FMI, atenţionează ...
- Top 10 – Cele mai stresante joburi în 2012
- Zona Carol, locul în care se fac tranzacţii de aproape un milion de euro înainte ca oferta ...
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

